Un Stradivarius pentru Alexandru Tomescu

Copilăria lui s-a chemat vioară, adolescenţa lui s-a chemat vioară, prima lui iubire s-a numit vioară. O singură dată şi-a uitat vioara. Cănd la Cotroceni era Iliescu, a convocat o dată adolescenţii geniali. Era vorba de căştigătorii olimpiadelor
internaţionale, interpreţii cu premii etc. Printre ei se afla şi Alexandru. In faţa lui - o fată. Fizician. In timp ce cuvănta preşedintele, ochii celor doi s-au intălnit. Au plecat de mănă de la Cotroceni. Alexandru şi-a uitat acolo vioara.Taică-său nu l-a mai găsit trei zile.

Acum nişte ani, Festivalul George Enescu incepea cu un concert de excepţie susţinut de un tănăr - Alexandru Tomescu. Sala Palatului - plină ochi. Personalităţi ale muzicii din toată lumea. In loja centrală, şeful statului. Era prima dată cănd o manifestare de o asemenea anvergură era deschisă de un puşti.

La Bruxelles, Orchestra Simfonică Radio, inaintea aderării noastre la UE, susţinea un concert care să arate că nu suntem coborăţi din copaci şi contaminatori cu răie şi păduchi pentru trupul scrobit al bătrănului continent. Solist, Alexandru Tomescu. Concertul la care m-am nimerit şi eu a fost un succes. Pitit in public, in ropotele de aplauze care nu mai conteneau, mi-am ingăduit să strig: Bravo Tomescu!


Mă găseam intr-o delegaţie in Filipine. Jurnalele nu aminteau pe pagina intăi vizita preşedintelui Romăniei, ci prezenţa de excepţie a unui muzician. Era vorba de Tomescu. Presa menţiona revenirea violonistului romăn cu o serie de concerte drept evenimentul cultural al anului. Ziarele au scris in aceste zile că Alexandru Tomescu, cel care a căştigat dreptul de a cănta la vioara Stradivarius, la care a căntat Ion Voicu, are un palmares impresionant. Zeci de premii internaţionale şi 160 de concerte pe toate meridianele. O cifră este falsă. Tomescu n-a susţinut 160 de concerte, ci peste 500. Din SUA pănă in Japonia, din Stockolm pănă in Phenian. A concertat, fără excepţie, in toate ţările Europei. Cronicile la concertele lui au echilibrat nu o dată avalanşa de anchete despre şuţii sau proxeneţii romăni. N-am scris pănă acum despre Alexandru. Am urmărit insă, cu emoţie, disputa pentru vioara Stradivarius. Acum imi permit să le explic cititorilor mei de ce. Cănd se isprăvea marele Război de Reintregire, un soldat din Săngeru se intorcea de pe front. Făcuse tot războiul, iar din solda lui economisită işi cumpărase un cal, o căruţă şi o vacă. Vaca venea legată in spatele căruţei. La 22 de ani a fost ales primar liberal. Copilul sărac, dar cu minte sclipitoare (ii citesc jurnalele) a făcut o avere considerabilă. A muncit enorm, a găndit şi a biruit. Il chema Victor Avramescu şi a fost bunicul meu. Bătrănul a avut patru copii. Trei băieţi, Ion, Gheorghe şi Maximilian (tata), şi o fată, Margareta, măritată Tomescu. Pe toţi i-a trimis la şcoli, le-a cumpărat case in Bucureşti şi, in mod straniu, a cumpărat fiecăruia un pian. Şi eu m-am născut in casă cu un pian. Bătrănul visa ca unul din copiii lui măcar să ajungă muzician. Nu s-a nimerit. Tata se acompania uneori la pian şi fredona o melodie pe care o căntase şi tatăl lui. Eu "compuneam" fără să ştiu să cănt, jucăndu-mă. Doar vărul meu Adrian a ajuns pianist. Este profesor la Liceul "George Enescu". Bătrănul n-a apucat să se bucure. Comunismul l-a trimis la Canal, dar inima a incetat să-i bată inainte de a ajunge acolo. Adevărata izbăndă a venit insă mult mai tărziu, prin Alexandru. Dacă tanti-mea il mai altoia pe Adrian să repete zilnic pentru că scăpa cu mine la joacă prin păduri, pe Alexandru nu l-a impins nimeni să exerseze. Copilăria lui s-a chemat vioară, adolescenţa lui s-a chemat vioară, prima lui iubire s-a numit vioară. O singură dată şi-a uitat vioara. Cănd la Cotroceni era Iliescu, a convocat o dată adolescenţii geniali. Era vorba de căştigătorii olimpiadelor internaţionale, interpreţii cu premii etc. Printre ei se afla şi Alexandru. In faţa lui - o fată. Fizician. In timp ce cuvănta preşedintele, ochii celor doi s-au intălnit. Au plecat de mănă de la Cotroceni. Alexandru şi-a uitat acolo vioara. Taică-său nu l-a mai găsit trei zile. Cei doi se pitiseră undeva pe Valea Prahovei, descoperind şi o altă iubire decăt fizica şi vioara. N-am scris despre nepotul meu pentru a nu-i transfera eventualii mei inamici, impovărăndu-l. Intr-o ţară de nepotisme eu mai lipseam.


Parcurg juriul internaţional care l-a desemnat in unanimitate căştigător al viorii Stradivarius. Preşedinte este un elveţian. Ceilalţi sunt personalităţi din Italia, Anglia, Franţa, Rusia, Germania. Au fost in juriu şi doi romăni. Regulamentul cerea patru ore de concert. Se ştie că un recital poate dura cel mult o oră. Cu zece minute inainte i-au fost dictate fragmentele cerute de juriu: Bach şi Sibelius. A căntat magistral. A urcat pe scenă fără partituri. Ştii, mi-a spus măhnit Alexandru, nu m-am inscris la concurs decăt eu! Ei şi, i-am răspuns. Dacă Nadia Comăneci după zece note de zece la bărnă s-ar fi inscris la un concurs pentru căştigarea acelei bărne, fii sigur că nici un alt sportiv din lume nu s-ar mai fi inscris. Alexandru a răs cu răsul lui reţinut, dar care ii luminează intotdeauna ochii. Felicitări, băiatule! Dă-mi voie să mă bucur aici, la Săngeru, in casa ale cărei temelii au fost puse de bunicul meu şi străbunicul tău, copil născut sărman şi care a avut visul ciudat al celor patru piane. Tu eşti decontul tărziu, dar strălucit al acestui vis.