Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o perioadă în care din "afară" vin tot felul de huleli, meritate sau nemeritate, la adresa ţării şi mai ales presiuni dramatice de supraîndatorare şi subordonare faţă de străinătate, de sclavagizare a relaţiilor de muncă şi abandonări din seva economică în favoarea capitalului străin, iată un străin care ne spune adevăruri despre economia din România, adevăruri din păcate nici măcar rostite la Bucureşti, darămite la care s-ar lua aminte prin această ţară.
Într-un interviu acordat nu demult Ziarului Financiar, ambasadorul Italiei la Bucureşti ne spune în fond lucruri de bun-simţ, ştiute cândva în România, dar uitate voit sau nevoit: că investiţiile interne sunt baza, că investiţiile străine sunt doar un adjuvant, minunat, dar numai un adjuvant, şi că doar cu o floare nu se face primăvară. "Dacă aduci o fabrică Nokia în mijlocul ţării, nu te poţi baza pe faptul că aceasta va sprijini întreaga economie. Să nu credeţi că dezvoltarea economică este astfel asigurată. Trebuie să identifici cel mai bun lucru pe care îl poţi face, la ceea ce te pricepi cel mai bine şi ce resurse ai la îndemână... Trebuie să dezvoltaţi ţesutul industrial, numai aşa veţi creşte!" Ţesutul industrial – iată cheia dezvoltării! Poate n-a fost suficient de solid, poate n-a fost suficient de bine articulat, poate n-a fost suficient de eficient, dar un ţesut industrial în România a existat. A fost însă distrus la indicaţiile Băncii Mondiale şi cu concursul întregii clase politice româneşti din ultimii 20 de ani! A fost dezmembrat, demolat, debitat cu flacăra acetilenică şi valorificat la preţ de fier vechi de hoţi români şi străini, creditaţi cu termenul jenant de oameni de afaceri! Este mare îmbulzeală pe lista articulaţiilor nodale din ţesutul industrial distruse la indicaţia Băncii Mondiale şi duse spre dispariţie prin constrângerile FMI: reţeaua integrată de producţie şi distribuţie a energiei electrice, reţeaua integrată de infrastructură şi transport feroviar, reţeaua crescătoriilor de porci şi păsări. şi aceasta numai pentru ca, în numele unei pretinse şi false eficientizări prin privatizare, fie părţile rentabile ale acestor reţele să ajungă la capitalul străin, fie resturile din demolări să îmbogăţească diverşi bandiţi români sau străini, dar în orice caz ansamblurile pe care le reprezentau să nu mai funcţioneze! Italia, care n-a avut parte de blagoslovenia Băncii Mondiale şi a FMI-ului, a reuşit să păstreze un ţesut industrial care, în ciuda problemelor ţării, ce nu sunt puţine, a reuşit s-o ducă înainte. Ţesutul industrial este în Italia peste tot, din marile oraşe în ultimele mici sate. Oricât ar putea părea de incredibil, dar Italia, după cum sublinia ambasadorul, este a doua ţară din lume, după Germania, ca producţie industrială pe locuitor. "Noi avem o economie care constă în producţie, o economie reală, nu în servicii financiare care pot fi date peste cap, cum s-a văzut în 2008. Noi producem maşini, mobilă, pantofi, costume, mâncare, vin, avem turism care aduce 7%-8% din PIB. Trebuie să ţineţi cont că avem exporturi anuale de produse alimentare de 120 de miliarde de euro, adică tot atât cât întregul PIB al României." şi când te gândeşti că România vrea să se dezvolte cu un model economic – pe care unii îl mai şi cântă! – de tipul consum fără producţie, importuri fără exporturi, bănci fără economie reală, hipermarketuri fără fabrici şi fără agricultură şi, ca un corolar, maşini fără şosele! Şi ce ne mai spune ambasadorul Italiei? Că una dintre cele mai serioase probleme ale Italiei – datoria publică, mai mare decât PIB-ul! – nu este atât de gravă pe cât arată cifrele, pentru că este "în măsură covârşitoare, adică în proporţie de 85%, internă, respectiv către companiile şi persoanele fizice din Italia". Să comparăm cu România: o datorie publică de trei ori mai mică în echivalent PIB, dar toată faţă de străini (instituţii financiare din străinătate şi bănci străine din România)! Să mai adăugăm că practic tot sistemul bancar din România este rechiziţionat de bănci străine şi că, vai!, 70% din datoria externă ce trece în contul României nu aparţine de fapt unor entităţi româneşti (populaţie, companii cu capital autohton, stat), ci unor structuri străine ce acţionează pe teritoriul României. Perspective frumoase România are!
