x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un test mare de credibilitate

Un test mare de credibilitate

06 Oct 2004   •   00:00

Ofertele electorale ale lui 2004 nu sunt scutite de promisiuni supergeneroase; salarii minime si medii, alte venituri, apar mult sporite la orizontul lui 2008 (exprimate fiind in euro). Chiar daca judeci prin prisma unei dinamici inalte a PIB-ului, aprecierea anticipata sistematica a leului sau scoaterea unei parti din economia subterana la suprafata, unele cifre contrariaza.

Ai spune ca este inevitabil sa se intample asa intr-o competitie ce urmareste captarea bunavointei electoratului dincolo de nucleul dur al unei formatiuni politice. Mai mult, experienta arata ca un partid, odata ajuns la putere, este nevoit sa-si ajusteze oferta la constrangerile realitatii, chiar cu riscul de a dezamagi alegatori. Pe de alta parte, intervine fenomenul de "invatare", in sensul ca numerosi cetateni pot deslusi mai bine o oferta realista de una ce pluseaza excesiv, ceea ce ar insemna ca batalia se duce pentru cei mai creduli.

Nu doresc sa intru intr-o analiza a cifrelor cu care se opereaza in actuala campanie; am aratat de ce consider ca este neplauzibil sa creasca salariile, pe ansamblul economiei, in patru ani, cu peste 60%, in termeni reali. In schimb, cred ca merita sa meditam la un aspect. Sa acceptam ipoteza ca Romania este primita in UE in 2007. Dupa cum s-a desfasurat frecvent discutia publica legata de aderarea la Uniune, este de presupus ca numerosi cetateni romani vad in UE un fel de "pays de cocagne", un taram al fagaduintei - unde curg laptele si mierea. Este adevarat ca cetatenii romani care lucreaza in tari ale Uniunii trimit acasa peste 2 miliarde de euro anual, ca povestesc celor ramasi acasa cat de bine traiesc cei mai multi dintre locuitorii acelor tari. Dar aceasta comparatie nu trebuie sa obscurizeze realitatea decalajelor de dezvoltare si de productivitate, cum se munceste acolo. Intrarea Romaniei in UE, daca se va produce in 2007, nu va modifica instantaneu starea de fapt autohtona. Si trebuie spus cu franchete concetatenilor ca in anumite privinte, socul "intalnirii" cu Uniunea va fi dur; este probabil sa avem o crestere a somajului, nu putine intreprinderi, care acum supravietuiesc cu ajutoare directe si indirecte de la stat sau de la alti parteneri de afaceri, sa dispara.

La acest "soc al viitorului" nu indepartat - ca sa-l parafrazez pe Alvin Toffler - ma gandesc cand citesc portiuni din unele oferte electorale. Alegerile din acest an capata semnificatie speciala daca le judecam prin prisma anului 2007, a circumstantelor care preced acceptarea in Club; adica aplicarea cat mai riguroasa a prevederilor privind acquis-ul comunitar, cu implicatiile de ordin financiar care decurg. Tari vecine Romaniei, care au intrat in Uniune la 1 mai a.c, se confrunta cu crize fiscale, cu ajustari de preturi neasteptate de cetateni, cu presiunile unui mediu concurential foarte intens. Intervine aici si o asimetrie in privinta perceperii, de catre numerosi cetateni, a avantajelor fata de costuri. Iar frustrari ale cetatenilor s-au reflectat masiv in sondaje si au condus la schimbari in componenta guvernelor, la inlocuiri de premieri.

Se pot desprinde cateva concluzii. Una, ca desi intrarea in Uniune este o sansa istorica care nu trebuie ratata, ea nu este o cursa usoara (ceea ce unii intreprinzatori incep sa simta tot mai mult…) si, ceea ce importa mai mult, functionarea inauntrul Club-ului reclama munca, seriozitate, respectarea unor reguli de baza - ceea ce numim "economie competitiva". Numai astfel vom reduce decalaje de dezvoltare. Alta concluzie este ca dezamagirea unor cetateni devine cu atat mai mare cu cat asteptarile lor sunt mai sever infirmate de realitate. Si nu in cele din urma, politicienii lucizi sunt cei care reusesc sa atraga electoratul printr-un discurs cat mai onest, realist.

Desi se spune ca in politica conteaza cel mai mult sa castigi, cum si cu ce castigi reprezinta cheia adevarata a succesului - mai cu seama daca judecam lucrurile intr-o perspectiva mai lunga, care modeleaza credibilitatea, reputatia unui actor politic. De aceea am facut legatura intre anul electoral si 2007. Cei care sunt in valtoarea alegerilor din acest an trebuie sa judece competitia politica intr-o perspectiva nu imediata, in conditiile in care un mare test de credibilitate este ceea ce precede si urmeaza intrarii probabile in Uniune. Electoratul roman judeca si va judeca promisiunile ce se fac acum, iar consecintele nu vor intarzia.

×
Subiecte în articol: editorial