x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un tren la semafor

0
19 Apr 2004 - 00:00

Toate rapoartele oficiale, toate vorbirile despre starea economiei, in anul de gratie 2004, incep cu rata inflatiei. Capitol la care stam bine. Culmea: s-a cumintit tocmai inflatia. Dupa ce ani de zile s-a jucat cum a vrut cu nervii nostri. Si cu banii nostri.

Acum insa, in fata cu rezultatele din primul trimestru al anului in curs, vedem ca cifrele inflatiei arata mai bine decat prognozele. Iar datele pietei ne indreptatesc sa speram ca 2004 va fi, intr-adevar, numarand din 1991 incoace, primul an in care vom masura inflatia cu o singura cifra.

De aici intrebarea: mai are rost sa intretinem discutii aprinse despre inflatie? Doar un tren care ajunge la timp in gara nu mai intereseaza pe nimeni. Ne preocupa trenurile care intarzie. Asa este, numai ca trenul dezinflatiei inca n-a ajuns in gara. Asteapta la semafor. Vor mai fi corectii de preturi, incepand cu electricitatea, ale caror influente inca nu le cunoastem. Isi mai face inca de cap un climat inflationist persistent. In plus, atat in cercuri de afaceri, cat si in cercuri politice, inca se mai teoretizeaza, inca mai sunt dileme. Apar chiar temeri ca trecerea in 2004 la inflatia cu numai o cifra ar putea atenua cresterea economica. Sau ar putea umfla prea mult deficitul balantei de plati externe.

Am vazut, an dupa an, cum galopul preturilor distruge totul in cale: initiative, afaceri, investitii, procese de productie, bugetul tarii, bugete de familie. Inflatia e ca un animal turbat. Avem destule motive sa fim convinsi ca nici un pericol nu poate fi mai mare decat reaprinderea inflatiei. Sau decat blocarea dezinflatiei.

De inflatie se teme mai cu seama populatia. O mare parte a populatiei regreta chiar vremurile de altadata, cand… banii si preturile se intalneau intr-un echilibru stabil. Iar intreprinderile nu erau amenintate nici de somaj si nici de falimente. Numai ca regretatul echilibru era o vedenie. O evadare din realitate. Dar rezultatele puteau fi vazute cu ochiul liber: saracie, magazine goale, criza sociala.

Dincolo insa de aparentele de stabilitate, obtinute din jocul cifrelor de plan, economia era impovarata de riscuri uriase. Si de pierderi mari. Toate centralizate in bugetul de stat. Procesul descentralizarii economice de dupa 1989, desi infaptuit cu multe poticneli, a dus totusi la descentralizarea riscurilor si a pierderilor. Fiecare intreprindere, de stat sau cu capital privat, isi asuma acum, vrand-nevrand, o parte din efectele nerentabilitatii. Din ce in ce mai mare. O alta parte fiind plasata inca in contul bugetului. Intreprinderile au insa nevoie, in primul rand, de un profit obtinut peste ceea ce infuleca inflatia. Si cum inflatia e nesatula, e clar ca numai cu profituri mari i se poate tine piept. Iar acolo unde nu i se poate tine piept, din motive dintre cele mai diferite, inclusiv din cauza incompetentei manageriale, salariatii sufera. Si privesc inapoi cu nostalgie.

Nu-s deloc putine acele intreprinderi ce fac profit sub nivelul inflatiei. Dar si mai multe inregistreaza pierderi. Daca intreprinderile invinse de preturi rezista inca, in sensul ca n-au intrat in faliment, faptul il datoreaza societatii in ansamblu, care le-a achitat si le achita nota de plata. Inclusiv prin „inchiderea ochilor" in fata refuzului ori a neputintei de a-si plati datoriile.

Noroc ca au rezistat bancile. A fost una din sansele Romaniei. Desi sistemul bancar a fost cel mai dur lovit de inflatie. Sigur, nu deplange nimeni soarta bancilor care si-au semnat singure falimentele. Acele cazuri sonore, intens mediatizate, ale unor „particulari" ce au dat lovituri mortale din interiorul unor banci. Dar e bine ca societatea sa stie ca mari sume de bani, imprumutate unor intreprinderi de stat, nu s-au mai intors. Multe intreprinderi n-au reusit sa-si plateasca datoriile din cauza ca au fost doborate de inflatie. Ele au produs pagube imense multor banci.

Faptul ca, acum, bancile fac profit e un semn bun. Dovada ca sistemul bancar e deja asanat. Si ca motoarele economiei, chiar daca haraie, pot sa functioneze totusi. Si societatea sa supravietuiasca. Procesul va putea fi insa amplificat numai in conditiile descresterii inflatiei.

Boala numita inflatie nu mai poate fi lungita. Subventionarea intreprinderilor de catre populatie, prin inflatie, incepe sa se intoarca impotriva economiei. Nepregatite sa faca fata competitiei, multe intreprinderi cer acum protectie din partea statului. Vor sa alerge singure pe piata interna, fara concurenta marfurilor de import. Un fapt incompatibil cu statutul tarii noastre de aspiranta la integrarea europeana.

O rata de 9 la suta, tinta pentru 2004, inseamna inca o inflatie mare. Asa ca nici deficitele, nici somajul, nici macar riscul pierderii unui procent din cresterea economica nu pot fi motive serioase pentru a nu i se da grabnic unda verde trenului dezinflatiei. Catre tinte din ce in ce mai ambitioase.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   inflatie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de