x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un val de duioşie naţionalistă

0
Autor: Tudor Octavian 27 Noi 2011 - 21:00

In urma cu un an am coborat in strada, dintr-o statie de metrou aflata in preajma unui pasaj rutier in lucru si, ca sa ajung la firma la care aveam treaba, am luptat cu noroiul, cu niste scurtaturi pline de gropi si cu toate mizeriile unui santier dezorganizat, care facea din viata oamenilor din zona un calvar.

De curand, trebuind sa merg din nou la aceeasi firma, m-am urcat in acelasi metrou si am coborat in aceeasi statie. De fapt, la statia urmatoare, dar, cum sunt mai tot timpul cu gandurile prin vecini, nu mi-am dat seama de eroare. Am nimerit intr-un cartier curat, cu blocuri de birouri si oficii, unul dintre cartierele in care privatii nu asteapta sa le mature strada primariile, iar cetatenii par sa se fi deprins si cu un tip european de confort urban. Acel tip de confort urban, care-ti mai domoleste din obisnuitul avant critic bucurestean si te face cumva mai tolerant. Da, domnule, mi-am zis, uite ca se poate! Muncitorii si-au terminat lucrul si nu se mai cunoaste ca totul era vraiste!

Sincer vorbind, m-a inundat un simtamant vechi de duiosie nationalista, de care nu ma mai credam in stare. Si daca ar fi fost doar mintea de pe urma a omului care stie ca a exagerat candva in criticism si vrea sa compenseze cu o scuza si chiar cu marturisiri de recunostinta. Dar mi s-a pus si un nod ingat de emotie. Nu-i asa, nu suntem doar o natie de lenesi si de iresponsabili! Uite ca mai exista si romani care termina ce incep si, cand au parte de o cauza buna, n-o dubleaza cu un purgatoriu urban. Tot invartindu-ma prin zona, in cautarea firmei la care ar fi trebuit sa ajung, si tot confundand un bloc de sticla si otel cu alt bloc de sticla si otel, am realizat ca gresisem statia. I-am telefonat persoanei cu care urma sa ma intalnesc, si aceasta mi-a zis cum sa iau metroul inapoi. Ceea ce am si facut, ca sa ies in strada in aceleasi noroaie ravasite de excavatoare si de trailere, ca in urma cu un an, cu aceleasi poteci pline de gropi si cu si mai multe dintre mizeriile unui santier intr-un total dispret pentru cetatenii locului. Am simtit brusc un soi de usurare. Ca si cum traisem un exces de duiosie patriotica si aveam repede ocazia sa ma intorc la normalitate. Da, domule, am zis, de asta data cu o unda de triumf, de intrare in firesc, de regasire a unui sentiment suta la suta romanesc, uite ca greseam! Unde am mai vazut noi in Bucuresti lucruri incepute bine si terminate si mai bine? Tot ce ne e dat sa vedem sunt aceleasi trotuare sparte, de indata ce sunt asfaltate, aceleasi borduri schimbate, imediat ce un smecher si-a reinnoit afacerile cu primariile, aceleasi statii de tramvai, care arata ca dracu’ inainte de a-si fi facut macar un an de serviciu. De unde atata duiosie nationalista, cand e destul sa dea prima ploaie, si tot orasul devine o cocina de noroi si de ingalare?!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de