x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Una-i like-ul, alta-i votul

Una-i like-ul, alta-i votul

de Sabina Iosub    |    26 Aug 2019   •   08:10
Una-i like-ul, alta-i votul

Klaus Iohannis candidează. Viorica Dăncilă candidează. Dan Barna face şi el acelaşi lucru. Cel mai probabil, unul dintre cei trei peste câteva luni o să fie preşedintele României. Şeful statului. Omul cu cea mai mare responsabilitate. Primul angajat în stat! Şeful armatei şi al serviciilor secrete! Mediatorul între partide, între Parlament şi Guvern, între diferitele părţi şi grupări ale societăţii.
Pe 10 noiembrie îl alegem pe reprezentantul statului român şi garantul independenţei, integrităţii şi suveranităţii. Pe primul imun al ţării, dacă vreţi aşa. Pe cel sau cea care nu poate avea nicio altă funcţie publică sau privată, pe faţă sau ascunsă! Alegem pe cel sau cea care desemnează premierul în funcţie de ce a votat poporul, nu de ce visează el/ea noaptea! Votăm pe cel/cea care consultă Guvernul în probleme de importanţă vitală pentru naţiune, dar şi pe cel/cea care poate dizolva Parlamentul doar în anumite condiţii, scrise negru pe alb nu când interesul lui sau al ei cere asta! Ne vom duce la urne să-l alegem pe cel/cea care poate decide destinul unei naţiuni dintr-o singură semnătură ori gest necugetat, dar şi pe cel/cea care poate chema poporul la referendum după ce s-a consultat cu Parlamentul. Ne vor cere votul, şi cel/cea care le primeşte pe cele mai multe o să aibă dreptul şi obligaţia să încheie tratate şi înţelegeri cu alte state de pe urma cărora ar trebui să se aleagă cetăţenii români cu mai mult decât o şapcă ieftină. Cel/cea care o să câştige votul popular poate, la o adică, dacă vremurile tulburi pe care le trăim se transformă în vremuri periculoase, să decidă în urma propriei analize şi judecăţi şi fără să se consulte înainte cu Parlamentul mobilizarea armatei sau instituirea stării de urgenţă.
Poate este cel mai sec editorial pe care l-am scris vreodată. Practic, nici nu am scris mare lucru, am plagiat Constituţia. Şi-mi asum asta! Nu de alta, dar tot ce aţi citit până acum e fişa postului preşedintelui României, aşa cum e ea scrisă-n Constituţie. Luaţi fiecare punct şi puneţi-l în dreptul candidaţilor şi analizaţi căruia dintre doritori i-aţi da voie să decidă în numele vostru, la punctele de mai sus. Şi cel/cea care are cele mai multe, acela ar trebui să câştige.
Da, ştiu că nu o să facem aşa. O să votăm cu un ochi în Facebook, nu în Constituţie! Cam asta e problema noastră! Votăm postări şi share-uim aiurea responsabilităţi. Confundăm like-urile cu voturile! Iar după aia suntem dezamăgiţi!

×