x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Unde ni sunt gânditorii?

0
Autor: Serban Cionoff 04 Iul 2019 - 16:39
Unde ni sunt gânditorii?


Săptămâna trecută, Dan Constantin, redutabilul nostru colegi de breaslă, publica aici, în coloanele ,,jurnalul.ro’’, un comentariu care, încă de la titlu, invita la o dezbatere atentă și aprofundată. ,,Mulți oameni de acțiune, puțini gânditori’’, avertiza el, poate și cu speranța că mesajul său va trezi interesul distinselor personalități cărora atât de mult le place să fie nominalizate sub auspiciile sintagmei ,,clasa politică’’. Foarte  adevărat, notațiile confratelui nostru aveau ca punct de plecare Congresul PSD care urma să aibă loc, dar am motive să cred că multe dintre evaluările sale sunt valabile nu doar pentru acest partid ci pentru mai toate formațiunile politice aflate în prim planul scenei publice. ,,Marea problemă-punea Dan Constantin punctul pe I- constă în puținătatea celor care pot să aducă idei noi, prospețimea gândirii’’.

 Place sau nu place dar trebuie să o recunoaștem nivelul discuțiilor din spațiul public rezervate problematicii politice este cam la o neplăcut de mare distanță de ceea ce ar trebui să fie abordările teoretice originale, substanțiale, îndrăznețe și cu impact major. Pornind de aici, am încercat să mă dumiresc asupra principalelor cauze ale situației. Așa am ajuns să dau de această incitantă analiză cu care Lucrețiu Pătrășcanu își deschidea prefața cărții sale „Sub trei dictaturi’’. Carte redactată în 1941, atunci când autorul ei avea domiciliu obligatoriu la Poiana Țapului și apărută în  1945, fără nici-o modificare față de varianta inițială. Iată, așadar, ce scria Lucrețiu Pătrășcanu:„Politica a fost întotdeauna, în publicistica noastră, obiect de reportaj ori de pamflet. Până la probleme, scriitorul politic român nu învățat să ajungă. S-a mulțumi să facă operă de cronicar sau oficiu de polemist. Înregistra fapte sau atacuri la persoane’’. Continuând, în același registru, cu analiza cauzelor:„Dincolo de oameni și de fapte nu vedea și nici nu încerca să vadă explicații generale. Dar dacă oameni mor și faptele lor se învechesc, forțele sociale care le-au dat naștere și unora și celorlalte, rămân mereu active. Problemele își schimbă nu numai fața , dar și sensul lor adânc’’. Pentru ca, după ce recunoștea că este în firea lucrurilor ca oameni și evenimente să iasă din actualitate, să atragă atenția că ,,reporturile care i-au făcut să se miște și să acționeze constituie o problemă care merită să fie cercetată cu luare aminte’’.

O precizare se impune. Există un anumit specific al publicisticii politice- mă refer la cea care are ca spațiu de manifestare presa scrisă și lumea audiovizualului- și care nu are cum să faciliteze circulația în spațiul public a unor analize academice în înțelesul strict al termenului. În schimb, este nu numai  posibil, dar și foarte necesar ca cercetările realizate de către diverse institute specializate sau în mediul universitar și care pot prezenta un real interes pentru publicul larg să fie aduse în discuție mult mai des, așa încât ele să reprezinte repere certe atât pentru informarea diverselor categorii ocupaționale sau de vârstă, cât și pentru formarea unei adevărate, solide, culturi politice și civice a populației.

 Dar de ce m-aș mira de o asemenea situație atâta vreme cât lucrări cu adevărat de referință pentru cultura politică și civică sunt pur și simplu ignorate, fiind preferate tot felul de lucrări de popularizare- de fapt, de vulgarizare- a unor teme esențiale, ceva a la Don Brown et comp. Categorie care la noi își are corespondentul de cel mai jos nivel în otrăvitele compuneri ale lui H R Patapievici sau Lucian Boia, prezentate cu mare tam-tam ca și când ar fi echivalentul ,,Criticii rațiunii pure’’, aici, pe plaiurile Mioriței.Cât despre cartea (încă)președintelui Klaus Iohannis carte am înțeles că a fost tradusă și în limba chineză, nu că nu aș avea ceva de spus, dar, poate tocmai pentru asta… mai bine tac!

 În vremea asta, lucrări substanțiale, cu adevărat de referință, sunt trecute cu vedere din motive care numai cu ținuta lor științifică nu au legătură.  Iată, a apărut recent ediția a două a cărții lui Ioan Adam ,,Panteon regăsit’’, subintitulată ,,O galerie  ilustrată a oamenilor politici români’’, care, în aproape 600 de pagini reunește texte esențiale din opera unor eminenți politicieni români, de la C A Rosetti și Mihail Kogălniceanu, până la Ion Mihalache și C Titel Petrecu. O carte despre care eminentul istoric și patriot, regretatul Florin Constantiniu, scria , dacă ar citit-o, președintele și primul ministru:,, n-ar avea nevoie de cohortele acelea de consilieri  pentru a-i sfătui în materie de rezolvare a problemelor actuale’’. Cu toate acestea, mă întreb și, la rândul meu, întreb: a citit sau a auzit cineva că această carte a fost discutată în spațiul public? După care constat că eu întreb și tot eu îmi răspund…

 Motiv pentru care revin la un subiect despre care am scris ceva mai înainte, adică la felul în care este preluată și valorificată de către decidenții politici munca valoroaselor echipe de cercetători din cadrul institutelor de cercetare ale Academiei Române- de pildă:Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Institutul de sociologie sau cel de Științe Politice-, ca și a celor care lucrează   chiar în institutele aflate sub egida propriilor partide. Dacă, desigur, mai funcționează…

 De exemplu, cu ani buni în urmă, funcționau cu absolut remarcabile rezultate Institutul ,,Ovidiu Șincai’’, al PSD și Institutul,,Horia Rusu’’ al PNL. Mai știe cineva ceva despre ele, astăzi? Iar dacă ele ființează și elaborează studii și proiecte, cum se regăsesc acestea în proiectele politice ale celor două partide? Există, din fericire, și o excelentă excepție- aceea a Fundației Europene Titulescu- al cărei mentor și factor catalizator este profesorul Adrian Năstase. Iar dacă tot l-am nominalizat pe fostul premier al României, în al cărui mandat țara noastră a finalizat cu succes negocierile atât de complicate pentru admiterea în Uniunea Europeană, profit de ocazie și fac o trimitere directă la o serie de studii și exegeze pe teme ce țin de sfera priorităților politicii noastre interne și externe  pe care domnia sa le-a publicat și despre care cred că pot să ofere substanțiale sugestii și teme de dezbatere pe probleme esențiale ale României europene. În plus, pentru că, mai înainte, m-am  referit la Institutul ,,Ovidiu Șincai’’, nu pot să uit că, în vremea când coordona institutul, Adrian Severin a inițiat elaborarea unor curajoase investigații cu substanțiale sugestii pentru strategiile dezbătute și finalizate în cadrul departamentelor Consiliului Național al partidului. Ceea ce nu știm dacă se mai întâmplă și acum, chiar dacă nici Adrian Severin nu mai este director al institutului, iar partidul are, de câteva zile,o nouă echipă de conducere. Motiv în plus să insist asupra binevenitei sugestii făcute recent de către Adrian Năstase și anume că tânărul și constructiv- bătăiosul  Liviu Pleșoianu ar fi omul potrivit pentru a prelua conducerea institutului de studii social-politice al PSD. Numai că, după cum ne-au arătat ultimele evenimente, se pare că anumite afirmații și judecăți de valoare ale lui Liviu Pleșoianu au cam prea deranjat , așa încât cred că, măcar deocamdată, sugestia lui Adrian Năstase trebuie preluată sub beneficiu de inventar.

 Situație care, nu-i așa?, în felul ei, ar putea și ea să ne dea un posibil răspuns cu privire la ceea ce Dan Constantin numea a fi ,,marea problemă’’  și anume ,,puținătatea celor care pot să aducă idei noi’’. Acești gânditori făcând o solidă și foarte bună echipă cu oamenii de acțiune, într-un demers cu două mari obiective de largă perspectivă:a) modernizarea doctrinelor partidelor și b) pregătirea tinerelor echipe care vor prelua, din mers, ștafeta competiției politice.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de