Unde nu e jeg, sunt afişe

Pe şinele ca de tren, aşezate în mijlocul străzii de periferie, tramvaiul goneşte zdrăngănind toată din toată tăblăraia, de parcă ar vrea să se sinucidă cu călători cu tot. Prin capacele tavanului, desfăcute ca să mai alunge năduşeala dinăuntru, cad, plutind fără griji, mâţişorii veniţi din Bărăgan. Un neon desprins din încheieturi clămpăne ritmic, dând călătorilor fiori la gândul că o să le cadă în cap. Norul de praf ridicat de pe podele stă neclintit în aer. Toată lumea tuşeşte. Tuşeşte şi înjură pe rupte.

Pe ferestre nu se vede nimic. Unde nu e jeg, sunt afişe, de o palmă, numeroase şi pestriţe, lipite azi dimineaţă, înaintea ieşirii vagonului din depou.

Unul dintre ele înfăţişează doi inşi care, judecând după bulele din dreptul gurii, stau de vorbă despre ceva foarte important. Unul, mai plinuţ, a rămas cu gura căscată la întrebarea pusă de celălalt. Nu încape îndoială că întrebarea l-a surprins atât de tare că nu-şi mai poate reveni. Celălalt, uscăţiv, conştient că a repurtat o victorie zdrobitoare, simte nevoia s-o savureze cu toţi călătorii. Drept pentru care, răsucindu-se spre cei atârnaţi de inelele căzând din tavan, face cu ochiul complice şi întreabă: ştiţi să folosiţi brichetele de cărbuni?!

Deodată, tramvaiul frânează, scrâşnind ascuţit, de parcă s-ar fi prins brusc de şine, ca să nu se prăbuşească în gol.
Azvârliţi înainte, călătorii sunt cât pe-aci să cadă în nas. Pe la jumătatea drumului îşi revin şi o iau înapoi, gata să cadă pe spate.
Între timp însă, tramvaiul s-a oprit. Astfel că toţi rămân în picioare.

Înjurând de mama focului, vatmanul deschide uşa cu o lovitură de picior şi coboară din tramvai, ca să vadă ce s-a întâmplat. O dată cu uşa din faţă, s-au deschis şi celelalte, din spate şi de la mijloc. Profitând de asta, călătorii coboară şi ei.
Fiecare în legea lui.

Tramvaiul circulă pe un terasament ca de cale ferată. A coborî din el în aceste condiţii e o adevărată aventură. şinele sunt înalte. De la ultima treaptă până la terasament e vreo jumătate de metru. În plus, terasamentul e plin de brusturi şi mărăcini plini de ulei.

Ajunse pe ultima treaptă, femeile singure stau o clipă, întrebându-se dacă să se aventureze sau nu. Celor cu fuste largi sau blugi le e mai uşor. Întind un picior până când simt sub talpă pământul tare, după care îl pun pe celălalt. Mai greu e cu femeile care poartă fustă scurtă şi strâmtă. Nu pentru că la coborâre li s-ar vedea chiloţii (au fost inspirate şi şi-au pus de dimineaţă ce-aveau mai bun prin casă), ci pentru că li s-ar putea crăpa frumuseţe de fustă.

Cele însoţite de logodnici n-au nici o problemă. Ba mai mult, le face plăcere să coboare. Logodnicul, bărbat, ce mai încolo şi-ncoace, a sărit primul, fără să clipească. De sus, din uşa tramvaiului, văzându-l, logodnica a găsit un nou prilej de a se topi după el de dragoste. Ajuns jos, logodnicul se răsuceşte spre fiinţa dragă şi-şi desface braţele, invitând-o să sară. ş Mi-e frică! scânceşte logodnica, pe jumătate înfricoşată, pe jumătate alintată. - Nu-ţi fie teamă! se grăbeşte logodnicul s-o asigure, simţind cum i se umflă muşchii de atâta masculinitate.

Convinsă, logodnica închide ochii şi sare direct în braţele logodnicului. Drept răsplată, se ghemuieşte niţel în braţele sale, frecându-i pieptul cu sânii feciorelnici.

Golanii sar din tramvai fără probleme, ba chiar fericiţi că o pot face pe nebunii. Se înjură şi se plesnesc veseli înainte de a sări. Ajunşi jos, prind să se fugărească reciproc printre călătorii deja coborâţi. Lovită de unul dintre ei, o bătrânică nu-l croieşte cu bastonul, cum ar fi fost de aşteptat. Bună de inimă, îl mângâie pe creştetul răpănos şi îl trage de urechea clăpăugă în joacă.

Pe toţi cei coborâţi îi aşteaptă o privelişte unică. şirul tramvaielor oprite se întinde până la intersecţia străzii cu un mare bulevard.
Obişnuiţi cu astfel de întâmplări, călătorii s-au pus pe aşteptare.
Toţi s-au apucat de omorât timpul.

Bărbaţii, strânşi la umbra unui castan, se pocnesc reciproc, jucând Bâza. Vin de acolo, prin aerul putred de căldură şi mirosuri, strigăte de triumf sau de dezamăgire, precedate de plesnetul palmelor. O femeie fără vârstă s-a aşezat pe o bancă şi-şi continuă croşetatul. La început la birou, la dus mai departe călătorind cu tramvaiul, l-ar fi continuat, de-ar fi putut şi în timp ce sărea din tramvai. Dacă ar muri, ar continua să croşeteze mult timp, până când, desigur, ruginindu-i andrelele în pământul umed şi rece, n-ar mai avea cu ce să lucreze.

Câteva doamne s-au strâns pe trotuar, în jurul unui vânzător ambulant, care mergea într-o comună suburbană cu o sacoşă plină de cosmetice contrafăcute. Îşi trec una alteia un flacon de parfum despre care vânzătorul pretinde că e adus direct de la Paris.
Mai mulţi călători, morţi de curiozitate, au luat-o însă de-a lungul şirului de tramvaie toate goale şi cu uşile larg deschise pentru a vedea ce s-a întâmplat.