x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Unde se frănge unda bunăstării

0
Autor: Adrian Vasilescu 04 Iun 2007 - 00:00

Veniturile n-au cum să crească numai pentru că… mai avem inflaţie. Fiindcă preţurile şi veniturile sunt efecte. Preţurile arată valoarea pe care pieţele o recunosc rezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii.



Aderarea e un obiectiv deja bifat. Marea noastră problemă acum este integrarea optimă in Uniunea Europeană şi in economia globală. De aici incolo, criteriile cantitative au şi vor avea tot mai puţină importanţă. Esenţială este şi va fi performanţa.

In fond ce vrem? O bunăstare decentă, desigur, de care să se bucure o parte considerabilă a populaţiei. Dacă o vom avea… vom avea şi coeziune socială. Altfel nu vom reuşi să ne potrivim ceasurile cu mersul planetei. Şi mai departe nu vom reuşi să asigurăm, la noi acasă, o bună funcţionare a societăţii.

Cum să asaltăm reduta competitivităţii? Iată intrebarea. Dacă vrem intr-adevăr să fim competitivi, e timpul să nu mai confundăm efectele cu cauzele. Căci le confundăm adeseori. Bunăoară, la nivelul societăţii a inceput o dezbatere legată de creşterea căştigurilor. Dar veniturile n-au cum să crească numai pentru că… mai avem inflaţie. Fiindcă preţurile şi veniturile sunt efecte. Veniturile indică pănă la ce cote se poate urca plata muncii. In acelaşi timp, preţurile arată valoarea pe care pieţele o recunosc rezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii.

E impotriva logicii economice să facem din dinamica preţurilor o cauză pentru sporuri de venituri. Cauza poate fi numai munca recunoscută de piaţă. Ori de căte ori salariile au crescut fără a fi insoţite de mai multă eficienţă, companiile nu au putut obţine profit decăt prin explozia preţurilor. Prin inflaţie.

Mai departe, in ecuaţie intră cifrele de afaceri. Dacă ele sunt mici, salariile n-au cum să fie mari. Din compensări, din indexări, din angajarea de comenzi de stat pentru companiile cu pierderi n-au cum să iasă venituri indestulătoare. Unda de bunăstare se frănge astfel in faţa unor mărunte interese promovate de marile ori de micile companii. Dacă aceste companii nu fac mult profit, nici nu se investeşte mai mult, nu apar locuri de muncă, nu obţinem mai multă eficienţă. In acest fel, salariile cresc incet şi de multe ori fără acoperire in performanţe economice, iar bunăstarea nu-i altceva decăt o Fata Morgana.

Lucrurile devin şi mai complicate cănd cresc salariile in companiile cu pierderi. De fapt, ce pierd? Bani, fără indoială. In orice companie normală, oricare ar fi natura ei, fiecare secundă se socoteşte in bani: căt s-a incasat, căt s-a cheltuit, ce profit s-a realizat. Fiecare decizie este evaluată in bani: căt este costul şi căt va fi căştigul. Degeaba se fabrică maşini, piese ori alte bunuri, degeaba se produc servicii dacă nu sunt văndute pe bani. Cănd insă, in multe societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, sunt produşi mai puţini bani decăt au fost consumaţi, diferenţa nu mai poate fi acoperită decăt din inflaţie. Prin profit nominal.

Ani la rănd, multe intreprinderi de stat şi-au acoperit pierderile de la buget. Ca să supravieţuiască, au măncat banii spitalelor, şcolilor, instituţiilor de cultură. Acum, mecanismul folosit ani mulţi după 1990, timp in care inflaţia a ţinut loc de productivitate şi competitivitate, iar bugetul a subvenţionat pierderi, e uzat. Nu avem decăt o şansă: părăsirea iluziei că se poate inainta către bunăstare risipind resurse.

Dacă populaţia Romăniei nu a ajuns incă la bunăstarea meritată, asta se intămplă pentru că o bună parte din economie continuă să piardă bani. Această realitate o plătim scump. Totuşi, o tolerăm. O bună parte a societăţii noastre manifestă o ingăduinţă anormală faţă de lucruri aflate cu capul in jos. Deşi ne este clar acum că in lumea noastră, in orice activitate economică, steaua polară este profitul, desigur profitul real, cocoloşim companiile cu pierderi. Pentru profit real e nevoie insă de muncă performantă, de spirit intreprinzător, de atitudine competitivă şi de capital bănesc. E nevoie de bani liberi, neblocaţi, care să fie transformaţi in capital productiv, prin investire. Şi din care să rezulte acele bunuri sau servicii căutate pe piaţă.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   bani

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de