x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Undeva, in Romania

0
16 Dec 2004 - 00:00

Ca si scamatoriile, neroziile nu trebuie demontate, fiindca isi pierd tot hazul.
Cu cat sunt mai mari si mai misterioase, cu atat mai surprinzatoare, in simplitatea lor sunt explicatiile. Cauza pentru care unul dintre vechile blocuri muncitoresti mai vechi cu patru etaje n-are veceurile in bai, ci in bucatarii a fost entuziasmul.

E foarte greu de stabilit o legatura intre avanturile tineretii si veceurile dintr-un bloc model, proiectat special pentru fruntasii in productie dintr-un combinat siderurgic. Dificultatea vine si din aceea ca, in loc sa ramai strict in cuprinsul cuvintelor entuziasm si veceuri, esti tentat sa faci tot felul de speculatii cauzale cu fruntasii in productie, cu precizarea "bloc model" si cu siderurgia.

Proiectul blocului, care trebuia sa fie si construit pana la sfarsitul anului, a fost incredintat unui tanar arhitect. Singurul, de altfel, care, cu optimismul specific varstei, dar si al unor presiuni hormonale care se rezolva mai bine si mai repede intr-un pat, decat lucrand 14 ore pe zi la o planseta, s-a angajat sa-l predea in doua saptamani.

Totul a pornit de la faptul ca, desi arhitectul n-avea cum sa conceapa o camera de zi mai mare de 16 metri patrati, primul secretar al judetului i-a zis directorului Institutului de Proiectari ca fruntasii meritau mai mult. Dar si de la realitatea ca orice metru patrat adaugat unui dormitor sau unui living trebuie luat de undeva. Si in nici un caz de la alt bloc.

Increderea in fortele proprii cand e prea mare se trateaza in multe tari in clinici de specialitate. Increderea in fortele sale si absenta din farmaciile romanesti din acea vreme a unor calmante pentru arhitectii care cautau solutii acolo unde n-aveau cum sa existe l-au facut pe tanar sa nu bage de seama ca plusul de confort, creat de el in camera de zi, era ciupit din baie. Si ca pe plansele, predate de el fix la doua saptamani dupa ce-si luase in mod solemn angajamentul, lipseau veceurile.

Entuziasmul e bun atunci cand nu da efecte colaterale neprevazute. De obicei da. Unul e contaminarea. Cand ai mintea incinsa, ajungi sa vezi ce nu exista si sa fii orb la ce ar fi sa vada toata lumea. Cu conditia ca lumea sa nu se molipseasca de la exaltarile tale. Toti cei ce au admirat harnicia arhitectului si solutiile sale atat de ingenioase, prin care obtinuse un metru patrat in plus, dintr-un proiect tip de unde nu se mai putea castiga nici macar locul pe care sa asezi o olita de noapte, au dat aprobarile, l-au premiat pe faptas si au grabit constructia, cu sentimentul ca atunci cand e bunavointa si incredere in conducerea judeteana de partid, chiar si saracia mai poate fi imbunatatita.

Atat de mult s-a latit entuziasmul arhitectului, ca nici constructorii n-au remarcat absenta veceurilor decat spre sfarsit, cand blocul era aproape gata. In disperare de cauza, le-au montat in bucatarii. Inovatia, in afara de faptul ca blocul n-a mai fost inaugurat oficial, cu cuvantari si strangeri de maini, n-a deranjat pe nimeni. Dovada ca nimeni nu stie in ce oras se gaseste blocul cu veceurile in bucatarii. Stiu numai cativa oameni, dar si acestia, cand e sa vorbeasca de el, sunt evazivi: undeva, in Romania.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de