x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Uneori, încalţ opincuţele să simt pământul”

0
Autor: Florin Condurateanu 23 Dec 2019 - 07:50
„Uneori, încalţ opincuţele să simt pământul”


Aşa se destăinuia în emisiunea mea Sofia Vicoveanca. „Este foarte important să ai legătura cu pământul, să nu decolezi şi să nu mai fi ancorat la pământ. Tocmai de aceea, din când în când, port opincuţele mele. Cu talpa lor mai subţire simt pământul, cu bulgări, cu adâncituri, aşa cum e viaţa cu urcuşuri, cu văi. După ce încalţ opincuţele simt cine sunt cu adevărat, simt că aparţin acestei ţări, realizez că am rădăcini!”, povestea ea. Uluitoare profunzimea gândurilor acestei uriaşe artiste,

Sofia Vicoveanca. Viaţa slujitoarei geniale a cântului popular este un crâmpei de istorie românească, în soarta Sofiei se regăsesc lacrimile şi tăria de a o lua de la zero când te-a izbit istoria şi până la urmă reuşeşti să izbândeşti. Familia Sofiei Vicoveanca era un neam de români harnici, chibzuiţi, care prin trudă îşi ridicaseră o gospodărie de laudă, aveau o singură problemă, trăiau şi munceau în teritoriile ce aveau să fie pierdute de România. Grangurii marilor puteri şi-au bătut joc de harta românilor, s-au jucat cinic cu creionul pe harta României şi, împărţindu-şi sferele de influenţă, au dat altor state teritorii româneşti. Când tancurile sovietice au năvălit în Basarabia şi Bucovina, teritorii pierdute, speriaţi, mulţi români au fugit în ţara mamă. Înfricoşată a fost şi mama Sofiei. A luat-o în braţe pe micuţa Sofia, pe umăr a pus o desagă cu o bucată de brânză şi o pâine şi a fugit în România. A pierdut gospodăria şi a ajuns în comuna Vicov doar cu fetiţa  şi cu desaga, sărace lipite. Au luat-o de la zero, le-au primit frumos locuitorii meleagurilor moldovene, cu ospitalitatea şi bunătatea sufletului românesc. Cu preaplinul ei de talent Sofia Vicoveanca a devenit o artistă de anvergură, vocea ei caldă, expresivă, limba cu miere a accentului moldovenesc, moştenită de la Ştefan cel Sfânt şi răzeşii lui viteji, graiul sfătos al scrierilor lui Sadoveanu se regăseau în versurile cântate de ea. Când a plecat într-un turneu în teritoriile pierdute de România, mama Sofiei a rugat-o să treacă şi pe la casa bătrânească, pe la fosta lor gospodărie. Sofia Vicoveanca a constatat că în casa unde se născuse funcţiona  un colhoz bolşevic, iar în pragul odăii unde se iubiseră părinţii ei, concepând-o pe ea, trona bustul lui Lenin. Din gospodăria de oameni harnici durată de părinţii ei rămăsese doar un tufiş de scoruş la poartă. A lăcrimat Sofia Vicoveanca: „Am făcut imprudenţa să-i povestesc mamei că doar tufişul de scoruş mai amintea de familia noastră, mama n-a  mâncat mai nimic luni de zile, nu dormea. Era cât pe ce s-o pierd pe mama!”.

 

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de