x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Uniforma de om foarte ocupat

0
Autor: Tudor Octavian 31 Iul 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Poate c-ar trebui scris un dictionar al absurdului vietii de fiecare zi, in anii comunismului, dictionar in care cuvintele sa nu aiba definitii, ci povestiri. Sotia mea mi-a povestit cum s-a intilnit, dupa mai multi ani, cu un fost coleg de serviciu, care isi construise, ca sa nu munceasca, dar sa para tot timpul in rostul lui, oriunde s-ar fi dus si orice ar fi facut, o imagine de om dedicat in intregime slujbei. Desi nu era nevoie, isi dezbraca haina sau sacoul, de cum ajungea in sectia de proiectare, si punea pe el in mare graba un halat albastru, patat in citeva locuri cu ulei. Nu mult, cit sa nu para murdar si sa ii spuna privitorului ca persoana nu e doar om de birou, ci si de productie.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Poate c-ar trebui scris un dicţionar al absurdului vieţii de fiecare zi, în anii comunismului, dicţionar în care cuvintele să nu aibă definiţii, ci povestiri. Soţia mea mi-a povestit cum s-a întîlnit, după mai mulţi ani, cu un fost coleg de serviciu, care îşi construise, ca să nu muncească, dar să pară tot timpul în rostul lui, oriunde s-ar fi dus şi orice ar fi făcut, o imagine de om dedicat în întregime slujbei. Deşi nu era nevoie, îşi dezbrăca haina sau sacoul, de cum ajungea în secţia de proiectare, şi punea pe el în mare grabă un halat albastru, pătat în cîteva locuri cu ulei. Nu mult, cît să nu pară murdar şi să îi spună privitorului că persoana nu e doar om de birou, ci şi de producţie.

Avea ceea ce se putea chema o uniformă individuală de persoană foarte ocupată, pe care nu era potrivit s-o întrebi nici cu ce se ocupa, nici unde pleca. Unde să plece de la planşetă un proiectant cu halatul pătat de ulei, dacă nu în fabrică? Şi ce să facă în fabrică un halat pătat, însă nu destul ca să arate a halat de meşter, dacă nu o vizită cu un evident caracter tehnic?

Pe omul cu uniforma de ins extrem de ocupat îl găseai peste tot, la bufet, la sindicat, la partid, în secretariatul directorului, la chioşcul de ziare, pretutindeni însă cu aerul celui care trebuie s-o şteargă imediat în altă parte, unde era cerut de o treabă presantă, care-l cerea în calitatea sa de proiectant cu halat albastru. Adică de angajat cu un destin de sacrificat pentru cauză.

Un detaliu cu o semnificaţie particulară a uniformei era cravata de un roşu aprins, din cea mai fină mătase, atîrnînd dintr-un nod perfect printre primii doi nasturi de sus ai halatului, tot timpul neîncheiaţi. Nasturii aceia te convingeau că în cele opt ore de program insul nu găsea nici un minut, ca să termine ce începea de îndată ce intra în secţie: să se încheie la toţi nasturii. Săracul băiat, te gîndeai, dacă nu-l lăsau şefii să îşi tragă o clipă sufletul la sosire, cînd să mai găsească un răgaz ca să mănînce sau să fumeze? Toată lumea fuma, numai el nu. Ce, spunea privirea confuză a omului foarte ocupat, parcă eu n-aş sta să beau o ţigaretă, dar ce pot să fac dacă trag toţi de mine?

Am cunoscut şi eu un şmecher mare, care venea cu un sfert de ceas la birou înaintea tuturor, deschidea pe biroul său un caiet cu tot felul de tabele şi însemnări, terminate cu semne mari de exclamare, îşi aşeza în mijlocul caietului larg deschis ochelarii, ca să pară c-a plecat la o treabă atît de importantă, încît a uitat să şi-i mai ia, copleşit fireşte de urgenţa chemării, ca să se întoarcă la locul de muncă un sfert de ceas după ce plecau toţi. Iar ca să fie decorul şi mai convingător, în scrumieră vedeam întotdeauna o jumătate de ţigară, uitată arzînd dimpreună cu ochelarii. Absenţa trebuia şi ea marcată printr-un protocol, astfel încît dacă băgai capul pe uşă, ca să-l soliciţi la o muncă cu adevărat presantă, să-ţi vină să spui "pardon!" şi să ţi-l retragi cu un subtil sentiment de inoportunitate.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de