x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Uniunea Europeana si gestionarea complexitatii

0
28 Apr 2004 - 00:00

La 1 Mai Uniunea Europeana se largeste prin includerea a opt tari fost comuniste plus Malta si o mare parte din Cipru(…)

(…) aceasta extindere urmeaza dupa valurile din 1973 (Marea Britanie, Irlanda si Danemarca), 1981 (Grecia), 1986 (Spania si Portugalia) si 1995 (Austria, Finlanda si Suedia). Intr-un anume sens, procesul de largire a inceput cu ani in urma cand negocierile de admitere au fost initiate si statele candidate au trecut la asimilarea Acquis-ului comunitar; reunificarea Germaniei este tot o forma de largire a Uniunii.

Extinderea UE spre Est ar consfinti „unificarea" Europei, desi, se poate spune ca ceea ce omogenizeaza economic, institutional si politic Continentul sunt democratizarea si dezvoltarea economica; ca acestea din urma nu sunt conditionate mecanic de apartenenta la acest club. Pe de alta parte, „ancora" Uniunii a fost un magnet extraordinar pentru reformele din tarile postcomuniste.

Extinderea de la 1 mai este examinata pe toate fetele de analisti, in numeroase tari, de mai mult timp. Aspectele economice sunt judecate in termeni de beneficii si costuri avand in vedere ca cele zece tari au niveluri de dezvoltare substantial inferioare mediei din UE; de aici se fac inferente privind nevoia de fonduri structurale si regionale, miscarea fortei de munca, relocalizarea de activitati economice etc. Aspectele politice au si ele un profil ridicat tinand cont de cresterea numarului de membri ai UE la 25, functionarea institutiilor europene, raportul intre tarile donatoare de fonduri si cele primitoare; in acest context se discuta despre relatia intre extinderea si adancirea Uniunii. In fine, extinderea poate fi evaluata si din perspectiva identitatii UE ca actor in economia mondiala, cu o politica externa si de securitate specifice.

Ce este lesne de observat urmarind valurile de extindere si adancirea integrarii europene (exemple fiind formarea de piete comune si introducerea euro) este cresterea complexitatii organizatiei. In fapt, atunci cand se aminteste despre tensiunea intre extindere si adancire se are in vedere administrarea unei organizatii tot mai complexe. Cei care studiaza teoria si practica organizationala cunosc problemele si incertitudinile cu care se confrunta organizatiile mari; ca functionarea acestora depinde de structura, de relatii si proceduri formale si informale, de distributia puterii decizionale, de empatii si convergente etc.

Complexitatea Uniunii nu este de data recenta ca problema de gestionat. In fond, acquis-ul comunitar este o incercare de a impune reguli si proceduri comune; obiectivul de convergenta reala si nominala este gandit potrivit aceleiasi logici; elementele de politica de securitate colectiva au aceeasi ratiune.

Si totusi, cred ca relevarea problemei complexitatii are justificare in circumstantele actuale. Sunt mai multe semne care indica o anume „oboseala" a Uniunii, economic si politic. Agenda Lisabona ilustreaza teama ca Uniunea pierde din viteza in competitia economica globala, desi euroscepticismul nu este ceva nou sub soare. Constitutia europeana nu a fost inca adoptata si ramane de vazut cum va functiona. Marimea Uniunii (tot mai apropiata de conturul Europei intr-o acceptie clasica) favorizeaza competitia politica interna, cu tarile mari dorind sa impuna decizii importante - au aparut deja „directorate" ad-hoc. Nu sunt conciliate nici diferente de fond intre „integrationisti" si cei care doresc mentinerea unor prerogative nationale importante. Exista disensiuni intre „atlantisti" (ex: Marea Britanie) si cei (ex: Franta) care doresc o Uniune puternica si cu identitate proprie in spatiul mondial. Discutia privind frontierele Uniunii este foarte delicata; trebuie sa fii naiv sa nu intelegi ca o extindere catre toate zarile (unii vorbesc despre Georgia, Azerbaidjan sau tari maghrebiene) poate insemna distrugerea Uniunii.

Complexitatea unei organizatii excesiv de largite ar face functionarea sa imposibila sau transformarea in altceva. „Geometria variabila" pare sa fie inevitabila pentru gestionarea complexitatii in crestere a UE. Dar exista limite ale variabilitatii pentru a nu denatura continutul, obiectivele Uniunii.

Pentru Romania este esential ca noul val de extindere sa fie absorbit relativ usor. In acelasi timp noi trebuie sa ne facem temele acasa, pentru a performa mai bine, pentru a diminua din deficitul de imagine de care suferim. Asa, intrarea Romaniei in Uniune va deveni aievea.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   uniunii

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de