x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Uniunea Monetară, la 10 ani

0
Autor: Daniel Daianu 14 Mai 2008 - 00:00

Aniversăm în UE un deceniu de funcţionare a Uniunii Mo­netare (UM); este un mo­ment de judecată re­trospectivă, dar şi de meditaţie asupra anilor ce vin. Retrospecţia poate furniza satisfacţie celor care au mizat pe moneda unică.

Aniversăm în UE un deceniu de funcţionare a Uniunii Mo­netare (UM); este un mo­ment de judecată re­trospectivă, dar şi de meditaţie asupra anilor ce vin. Retrospecţia poate furniza satisfacţie celor care au mizat pe moneda unică. Mai ales dacă se au în vedere teze care pre­ziceau soar­­ta vitregă a acesteia în condiţiile inexistenţei unei politici fiscale co­mu­ne şi ţinînd cont de o serie de evoluţii divergente între ţările ce compun UM. Un răspuns posibil la această citire favorabilă a deceniului trecut ar fi că perioada examinată nu este încă relevantă. De altfel, interesul mare acum este în a desluşi ce ne rezervă anii ce vin, dacă avem în vedere şi faptul că noile ţări membre ale Uniunii nu au posibilitatea de a alege să rămînă în afara zonei euro.

Comisarul Almunia, în pre­zen­ta­rea făcută recent în Parlamentul Eu­ropean, a evocat crearea de noi lo­curi de muncă, robusteţea zonei euro fa­ţă de turbulenţele de pe pieţele financiare. Este drept că unele cifre par să sprijine tonul optimist al co­misarului Almunia. Pe de altă parte, sînt date ce conturează un parcurs considerabil mai complicat pentru UM în anii ce vin. Presiunea în sus asupra preţurilor în UE are rădăcini atît pe latura ofertei, cît şi a cererii în spaţiul global; mă refer la efectele schimbării climatice asupra solurilor cultivabile şi ale ascensiunii economice a Asiei. Creşterea inflaţiei, inclusiv în zona euro, nu rezultă în principal din relaxări ale politicii monetare. Că Banca Centrală Europeană (BCE) şi alte bănci centrale au fost nevoite să injecteze lichiditate în sistemele financiare (pentru a combate riscuri sistemice) este adevărat, dar grosul creşterii inflaţiei îşi are originea în şocuri exogene. De aici apare şi o provocare mare pentru BCE şi alte bănci centrale în anii următori, mai ales că avem de-a face cu cauze ce nu sînt conjuncturale.

Aprecierea euro din ultimii ani faţă de dolarul SUA şi alte monede a ajutat zona euro să menţină inflaţia la un nivel scăzut. Dar pe o evoluţie comparabilă viitoare este greu de mizat. Una peste alta, tarifele la energie, preţurile la bunuri de bază în general, la alimente vor afecta mersul inflaţiei în Uniune. Aceasta va crea o dilemă majoră pentru BCE. Dacă inflaţia viitoare (mai înaltă) va fi esenţialmente un rezultat al unor şocuri externe, cum va trebui să reacţioneze politica monetară? O întrebare legitimă este şi cea privind ţinta de inflaţie în asemenea circumstanţe (deşi, formal, BCE nu practica “ţintirea inflaţiei”). Va rămîne această ţintă imuabilă? Şi dacă va fi neschimbată, care vor fi implicaţiile în privinţa politicii de dobînzi practicate? Aici intervine relaţia între poli­tica bugetară şi cea monetară. Unii miniştrii de Finanţe din UM deplîng “rigiditatea” politicii monetare, care ar fi axată excesiv pe nivelul pre­ţu­rilor (cu subestimarea efectelor asu­pra nivelului monedei unice). Vocile lor vor fi, probabil, mai puternice acum, cînd puseurile inflaţioniste nu îşi au determinarea principală în ce­reri salariale sau deficite bugetare (deşi nu este exclus ca inflaţia în creştere să stimuleze revendicări salariale). Pe de altă parte, BCE are o vîrstă fragedă şi doreşte să-şi consolideze credibilitatea, inclusiv prin protejarea independenţei ins­ti­tu­ţi­o­na­le (care îşi găseşte consfinţire mai clară, acum, în Tratatul de Reformă). Opinia mea este că disonanţe între unii membri din Ecofin şi BCE se vor accentua în perioada următoare, în condiţiile perpetuării influenţelor ex­terne negative asupra ratelor inflaţiei şi ale încetinirii dinamicii activităţii economice în Uniune.

În materie de coordonare de politici trebuie evocat şi Pactul de Stabilitate şi Creştere, care va fi întors pe feţe tot mai des dacă ratele de creştere în Uniune vor diminua în anii ce vin. O încetinire a activităţii economice va stimula şi retorica de tipul “o croială unică a politicii monetare” nu poate ţine cont de particularităţi naţionale. Chiar sînt curios să văd primele reacţii ale mi­nistrului Tremonti în această privinţă (este cel care, într-un mandat anterior, vorbea despre o posibilă ieşire a Italiei din zona euro).

În fine, sînt de reexaminat condiţiile de intrare în UM pentru noile ţări membre ale UE. O curiozitate a acestor condiţii este că se cere unor economii emergente să aibă inflaţii anuale foarte scăzute în condiţiile în care creşteri economice rapide, cel mai adesea, sînt însoţite de rate de inflaţie mai înalte.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de