x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ura, şi la strapontină!

Ura, şi la strapontină!

de Razvan Barbulescu    |    24 Iun 2012   •   15:21

La strapontina ajungi cand nu mai apuci bilete. Dai cinci lei casieritei si te lipesti de scaunelul de la marginea lumii, fara speteaza. E ca o lectie de viata. Te scoala toti in picioare, iti stranuta in crestet, nu vezi intreaga scena, pierzi replici. Traiane, nici nu stii cat de mic incepi sa fii. Pripasit prin preajma varfurilor continentului, cu satisfactii de pusti bagat pe blat, la film. Pui un ban in mana garderobierei, care te lasa cu scaunelul de pescuit, ca pe balta.

Undita, tichia si trepiedul de pescuit sunt interzise in CE. Traian Basescu stie asta. Un scaun cu valoare de strapontina se mai poate obtine, din respect pentru Europa comunitara. Ar fi de urmarit deci mutra lui Merkel cand o sa-l caute pe Traian la cap de rand. S-apuce s-o stearga, daca se apropie marinarul hahaind. Huiduita copios de greci la europenele de fotbal, mai ales dupa ce a castigat Germania, Angela e pregatita pentru orice.

Dezlipit de PDL, pe care l-a sustinut suflandu-i glorios in toate panzele, Traian Basescu se trezeste azi fara partid, antipatizat, alergand dupa sansa unui scaunel la poalele lui Ponta. Dupa alegerile din 2009 (victorie dubioasa, neelucidata legal nici pana azi), a avut prilejul reabilitarii: sa conduca nava pe mijloc. Ca Bush. La al doilea mandat, Bush a fost ales de jumatate si-un pic din americani. A lucrat ca presedintele tuturor americanilor. Tine de educatie, scoala, de Constitutie.

Din pacate, omul de la strapontina a actionat in conformitate cu vocatia de vaporean. Cand a fost pe valuri, cu un purcoi de voturi, a lucrat doar pentru el si ai lui ­ partid, familie. A avut o sansa, a ratat-o.

Asta-i mai lipsea lui Traian Basescu, un loc din mila la Europene. Sa-nceapa spectacolul cu el colateral. L-a parasit flerul. Daca ar fi inteles ceva din Romania ultimilor doi ani, macar a ultimilor doi ani, l-ar fi lovit smerenia. Ar fi fost nu neaparat pios, dar macar prudent. Sa ai impotriva mai bine de trei sferturi din electorat, sa ai de partea ta greii coruptilor de ultima generatie, partidul fara cap sa-ti intre la apa, iar tu sa ai trufia fotoliului de Bruxelles, inseamna ca ti-a amortit intuitia.

L-a umilit pe Hasotti si a furat-o rapid de la Crin. A suierat groaza de suspendare prin gradina Cotrocenilor. Garantat doar de Sebi Lazaroiu, Macovei si Cotoi, nici macar de-un guru de talia lui Vanghelie. E plin de lovituri ca burta unei balene zalude, care s-a luat la harta cu un petrolier. Degeaba. Tine mortis s-apuce strapontina la Europene.

×