Urcand pe Everestul calitatii

Vineri, Academia Romana l-a omagiat pe Joseph M. Juran. Care va implini, peste cateva zile, o suta de ani. Sarbatoritul este socotit parintele managementului calitatii. Lucrarile domniei sale, in materie, i-au uluit mai intai pe americani. Apoi pe japonezi. In lumea managementului i se spune "Guru". Un guru al calitatii.

Domnul Juran e savant american. Dar geniul care l-a propulsat in varf e de origine romana. Caci savantul american s-a nascut... la Braila. Masura stiintei a dat-o insa dupa ce a trecut Atlanticul. De acolo a cucerit Everestul calitatii. Fiindca nimeni nu stie mai bine decat americanii cum se ajunge la performanta. Lor le este cel mai clar ca fara concurenta nu exista calitate. Iar fara calitate nu exista bunastare. Dar ca nici concurenta, nici calitatea si nici bunastarea nu pot exista fara organizare. Noua, romanilor, deficitul de calitate ni se trage de la faptul ca n-am invatat sa organizam munca. Numeroase intreprinderi romanesti, in loc sa-si organizeze bine munca si sa castige din eficienta economica, s-au lasat in voia obisnuintei, a intamplarii. Iar daca simt pericolul ca ar putea contabiliza pierderi... urca preturile. Efectul? Ori de cate ori, in economia reala, apar mai multi bani, ei sufla in panzele inflatiei. Din acest motiv, afacerile sanatoase nu se inmultesc. Ceea ce se inmulteste este doar incapacitatea de a asigura o oferta optima de bunuri si servicii, de care oamenii au nevoie.

Dar o mai buna organizare a muncii nu e posibila fara decizii bune. Fara managementul calitatii. De aici vin cele mai multe boli din economie: de la calitatea mai mult decat indoilenica a nenumarate decizii din companiile romanesti, fie ca sunt de stat, fie ca au capital privat. Astazi, viata economica a devenit tot mai dependenta de capacitatea de decizie a actionarilor, a managerilor, a specialistilor. In fiecare clipa e nevoie de o decizie buna, imposibil de obtinut fara impletirea profesionalismului cel mai inalt cu raspunderea maxima. Pentru ca in fiecare clipa sunt investiti bani in noi afaceri, se multiplica reteaua de fabrici, de servicii, se vand sau se cumpara actiuni pe piata de capital, se fac imprumuturi sau sunt dati bani cu imprumut, se prospecteaza noi piete, se renunta la piete traditionale. O comparatie cu transportul rutier este in acest sens semnificativa.

Un sistem de drumuri, chiar sofisticat, exista inca din antichitate. Cand insa circulatia autoturismelor a facut explozie, a fost nevoie de o noua organizare. Mai intai, s-a trecut la perfectionarea retelelor de sosele, de autostrazi, apoi la extinderea lor. La fel merg lucrurile in companiile economice. Deindata ce progresul tehnologic a luat avant, conjugandu-se cu o masiva diversificare a operatiunilor financiare, s-a dezvoltat nevoia ca in fiecare clipa sa fii mai bun decat concurentii, sa ai o mai mare viteza de reactie, sa judeci bazandu-te pe cele mai exacte si pe cele mai complete informatii. Daca deciziile sunt bune, conturile companiilor se umfla. Daca au decis prost, se golesc. De multe ori se golesc intr-atat, incat pierd totul. Cand nu se judeca asa - si la noi rareori se judeca asa - nu vine nici eficienta. Nici cea tehnica, nici cea economica. Vom avea o sansa numai daca vom invata bine lectiile managementului calitatii. Dupa ce, mai intai, vom fi investit in educatie. Fiindca fara educatie in spiritul calitatii nu vom ajunge la calitate.

Noi, in Romania, cautam capital. Dar capital nu inseamna doar un cont in banca, actiuni la Rompetrol, rafinarii, fabrici, trusturi de constructii. Cunostintele stiintifice, tehnice, economice inseamna si ele capital. Fara indoiala ca astfel de cunostinte nu umbla razlete prin aer. Ele sunt adunate in creiere de savanti, de tehnicieni, de administratori, de alti participanti la productie. Este clar ca multe tari, care si-au asigurat cresterea permanenta a venitului, au facut investitii mari in educatie. Noua formula nu ne este straina. Traim insa intr-o tara cu prea multe prioritati si deseori ezitam sa investim optim in prioritatea numita educatie. Desi numai asa am putea lega cu adevarat geniul romanilor de spiritul universal. Numai asa cultura romaneasca ar putea starui cu mai mult folos in directia afirmarii noastre europene.

Acum, mai mult ca oricand in trecutul indepartat sau apropiat, rolul investitiei in cultura, in educatie este unul primordial: sa identifice, sa recupereze si sa ghideze valorile nationale spre o integrare deplina in constiinta europeana. Noi avem o cultura in care s-au acumulat, strat peste strat, de-a lungul a nenumarate generatii, idei, experiente, conceptii. Dar cultura, in general, stiinta in special, se manifesta cu deosebire prin aderarea activa la idei de actualitate si prin institutii puternice, intarite continuu in timp, riguros reglementate, bine inzestrate. Fara un bun management al calitatii, la care nu vom ajunge niciodata fara o buna educatie, nu vom face o adevarata economie de piata. Fiindca piata este departe de a fi doar un spatiu de comert. Este un spatiu cultural. Si cultura de piata incepe cu adevarul preturilor, al costurilor de fabricatie, al cursurilor de schimb si dobanzilor. Plus ideea fundamentala ca numai o buna organizare va pune in prim-plan, nu munca in sine, fapt nesemnificativ, ci recunoasterea muncii de catre piata.