x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Urechea profesională

0
Autor: Tudor Octavian 19 Iun 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Securistul, care avea un birou în fabrica de confecţii "Avîntul", avea şi o ureche mai mare decît cealaltă. Dar nu niţel mai mare, ci mult mai mare, astfel că toate discuţiile cu muncitorii aduşi în birou ca să-şi toarne şefii şi colegii cu neamuri în străinătate începeau la fel.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Securistul, care avea un birou în fabrica de confecţii "Avîntul", avea şi o ureche mai mare decît cealaltă. Dar nu niţel mai mare, ci mult mai mare, astfel că toate discuţiile cu muncitorii aduşi în birou ca să-şi toarne şefii şi colegii cu neamuri în străinătate începeau la fel. Turnătorul nu-şi putea lua privirea de pe urechea cea mare a securistului, iar acesta îl întreba sec: "La ce te uiţi?". Maiorul, sau ce-o fi fost acesta, ori nu-şi dădea seama ce impresie făcea urechea lui ori se prefăcea că nu ştie, ca să-i pună pe oameni în situaţii stînjenitoare. Din cauza urechii, lumea îi găsea şi alte infirmităţi. "Urechea e normală, e ca a mea – zicea maistrul de schimb Bărbosu, care avea ambele urechi groase şi clăpăuge – restul capului e mai mic". Cînd vorbeau despre ce are mare şi ce are mic ofiţerul, femeile chicoteau. "Păi nu ştii, fată, că, dacă Dumnezeu îţi dă într-un loc, îţi ia din altul?"

Şi cu directorul, cu care era vecin de birou, securistul avea probleme, mai ales cînd directorul primea delegaţi şi afacerişti nemţi. Se ştie că nemţii nu suportă să vadă lucrurile neterminate, iar lor, maiorul care asista la toate tratativele comerciale şi la toate mesele de protocol, li se părea cam neterminat. După ce beau cîteva sticle cu bere, nemţii se simţeau datori să aibă păreri prieteneşti despre ureche. "Se poate opera", spuneau, convinşi că la ei în RFG era posibil totul. După ce se îmbătau, îl trăgeau de ureche veseli nevoie mare, fapt care pe securist îl scotea din minţi. Trebuind să se abţină, să nu se manifeste ostil, fiindcă fabrica avea plan valutar, securistul se retrăgea în biroul său şi bea votcă "Stalicinaia" pînă ce-l culegeau de pe jos. "Ce nas oribil ai", bolborosea el beat apucîndu-l de nas pe director.

La chef se dovedea o persoană complexată: "Sînt mai bun ca voi toţi, sînt cu un cap peste toată fabrica, peste tot oraşul. Sînt mondial, dacă vreţi să ştiţi". Secretara directorului şi tovarăşa Manea de la Cadre, care aveau sarcina să nu-l lase să plece clătinîndu-se din fabrică, îi dădeau să bea Borsec, ca să-i mai taie din puterea votcii, dar îi băgau în Borsec şi un somnifer. "De ce-o fi zicînd el că-i mondial?", o întreba secretara pe tovarăşa Manea. Nimeni, dar absolut nimeni n-ar fi mers atît de departe cu ideea încît să vadă în urechea cea mare a securistului un fenomen planetar, nu o deformaţie profesională românească. Antrenat în şcoala de ofiţeri să tragă bine cu urechea, să i se ascută, adică, auzul şi să asculte de la distanţă de două sute de metri discuţiile ostile regimului şi uneltirile duşmanilor de clasă, omul suferise o delicată inversiune. Dar nu una din alea la care te gîndeşti imediat cînd vine vorba de invertiţi. În loc să audă mai intens, i-a crescut ca o ciupercă pavilionul. Un lucru care nu se întîmplă prea des, dar se întîmplă. Cam în felul în care altor colegi de-ai ofiţerului în loc să li se îndesească mintea, li s-au betonat pumnii sau, şi mai rău, li s-a întunecat privirea.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   urechea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de