x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Urme de labă

0
Autor: Andrei Bacalu 23 Aug 2009 - 00:00
Urme de labă


Există domenii, cum ar fi criptozoologia, în care domneşte o oarecare confuzie, această formulare fiind menită să ascundă o ignoranţă de-a dreptul enciclopedică. Ştiinţa (sau pseudoştiinţa) cu pricina se ocupă de creaturi a căror existenţă nu a putut fi dovedită ştiinţific, aşa-zisele criptide. Unele dintre ele, Yeti, Bigfoot, Nessie, dinozaurii care au supravieţuit, sunt credibile, mai ales pentru cititorii presei de senzaţie. Altele, ca de pildă dragonii şi unicornii, au păşit de mult în domeniul legendei.

O listă de criptide, de la Adjule, Agogwe şi Ahool până la Waheela, Waitoreke şi Zuiyomaru, trecând prin Kongamato, Mamlambo şi Muhuru, ocupă câteva zeci de pagini de enciclopedie. O bună parte nu au cunoscut confirmarea savanţilor, altele sunt considerate specii dispărute, în fine, multe au fost discreditate ca falsuri, trucaje, păcăleli.

Cel mai popular dintre toate pare să fie Yeti, sau cum i se mai spune, abo­minabilul om al zăpezilor. Nici un exemplar nu a fost capturat vreodată, nu s-au găsit nicicând rămăşiţe sau un schelet. Pomenit pentru prima dată în jurnalul unei expediţii în Nepal, Yeti (cunoscut sub o duzină de alte nume) devine celebru o dată cu ascensiunea încununată de victorie a Everestului. În 1951, când Hillary se întoarce cu fotografia unei calcături în zăpadă, atribuită lui Yeti, imaginaţia publicului se încinge. Ideea că ar putea exista asemenea creaturi uriaşe, asemănătoare cu gorilele, care bântuie pe culmile înzăpezite, părea cel puţin la fel de fascinantă ca şi cucerirea celui mai înalt pisc din lume.

Peste puţină vreme, un ziar londonez avea să finanţeze o expediţie destinată capturării fiarei umane. Nepalul începe să emită permise de vânătoare pentru cei care îşi doresc un trofeu de Yeti. Sir Edmund Hillary ajunge la concluzia că Yeti nu există, aşa-zisele călcături sunt produse de eroziunea naturală a zăpezii, iar "blănurile" oferite de localnici au o provenienţă dubioasă. Era din ce mai greu de găsit un adevărat om al zăpezilor, expediţiile deveneau cu timpul tot mai costisitoare, era nevoie de ceva nou. Soluţia s-a numit Sasquatch sau Bigfoot, locuitor imaginar din nord-vestul continentului american. Nici el nu a fost găsit deocamdată.

Genealogia "omului sălbatic" se întinde pe aproape două milenii. Ea începe cu Plinius cel Bătrân, care îl descrie în secolul I d.Hr în binecunoscuta sa operă, Historia Naturalis. De atunci, o astfel de fiinţă este mereu menţionată în descrierile exploratorilor ca trăind pe undeva pe la marginile teritoriilor populate de oameni "civilizaţi". Rolul ei era să sperie copiii pentru a-i face să fie cuminţi sau cine ştie, ca să justifice exterminarea unor populaţii nesupuse. În ziua de azi ea reprezintă un subiect mereu actual pentru tabloide, alături de Elvis şi de OZN-uri.

Cei care cred în existenţa lui susţin că este foarte păros, urât mirositor, lat în spate şi destul de blând. Desigur, cu excepţia cazurilor în care răpeşte femeile localnicilor sau comite agresiuni asupra animalelor domestice de tot felul. Cel puţin aceasta este descrierea făcută de muncitorii din exploatările forestiere când au chef de povestit.

Urmele lor sunt viziblie deseori, iar poveştile devin din ce în ce mai greu de crezut. Recordul îl deţine descrierea amănunţită a capturării şi domesticirii unui prunc de Bigfoot (cuvântul pui nu pare potrivit pentru acest hominid) care a fost hrănit exclusiv cu fulgi de ovăz. Deşi suntem privaţi de continuarea acestei istorii şi nu vom şti niciodată dacă micuţul a ajuns la maturitate, mulţi oameni cu educaţie ştiinţifică s-au lăsat convinşi de ea.

Ei au organizat expediţii în care au încercat să captureze un exemplar exploatând slăbiciunea lui Bigfoot pentru femei. Momeala era reprezentată de lenjerie intimă feminină. Unii dintre ei mai aşteaptă poate un succes. Deocamdată, numărul de trofee continuă să rămână zero.

Se pare că partea dificilă a acestui subiect constă în capacitatea de a deosebi ceea ce poate fi crezut de ceea ce vrem să credem. Poate că ar fi mai bine să încercăm să vânăm vietăţile descrise de Borges în "Cartea fiinţelor imaginare". Yeti şi Bigfoot s-au dovedit a fi o pradă mult mai înşelătoare decât Amphisbaena, Basiliscul, Crocotta, Kujatta sau Youwarkee.

Să nu uităm însă că în cartea sa, Borges menţionează o sumedenie de creaturi aparţinând în exclusivitate muncitorilor forestieri pe care i-am pomenit, folosite pentru a-i duce de nas pe orăşenii naivi. Fiinţe stranii care nu lasă nici măcar urme de labă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de