x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Va umfla cu gura roata unui camion

0
Autor: Ion Cristoiu 21 Mar 2009 - 00:00

La câţiva ani de la întâmplarea asta, Dumitru Bratu se va împăca cu cumnatul său, îm­bogăţit în urma unei afaceri cu şireturi, şi avea să meargă la nunta nepoatei cu un merceolog din satul vecin.



Ghiţă Dădălău a fost prins furând din întreprindere celule fotoelectrice, ca să-şi facă o instalaţie de deschis uşa automat când pui mâna pe mânerul porţii.

DE PE VREMURI
Restaurantul e, de fapt, o fostă casă boierească, notariat local prin 1950, ate­lier de umplut capsule de apă gazoasă în 1960, şi, acum, local de alimentaţie pu­blică, clasa a II-a, cum scrie chiar la intrare, nu departe de un cartonaş care anunţă, fără echivoc: Avem numai hârtii de o sută. Veniţi cu bani potriviţi, altfel nu vă putem da restul.

Pe stânga cum intri, o săgeată te conduce spre ceea ce ea numeşte Uşa de eva­cuare. De fapt, dacă te gândeşti bine şi, mai ales, dacă vrei să ieşi pe uşa de eva­cuare, dai peste toaleta de bărbaţi, alcătuită dintr-un jgheab de ciment, din acelea care servesc în grajdurile IAS la adăpatul vitelor. Pe jos un grătar de lemn, cu câteva stinghii lipsă. Chiar în faţă, nu departe de ferestruica bucătăriei, se lăfăie o oglindă uriaşă, pe care scrie rotund oarecum liric, Avanti. Oglinda e veche, hârşită de vreme şi, mai ales, înceţoşată. Privindu-te în ea, ai impresia că tocmai acum ai ieşit, nu fără peripeţii, din ceţurile Polului Nord.

Ospătarul îşi face apariţia cam după vreun sfert de oră. Se apropie de masă cu paşi trişti, de om adus la ghilotină mai degrabă, decât la locul clientului.
- Castraveţi aveţi? - întreb eu, după un lung timp de tăcere, în care el se mută de pe un picior pe altul.
- N-avem! răspunde el, brusc, cu definitivă indignare.
Moşmondind la tacâmurile de pe masa de serviciu, aşezându-şi furculiţele într-o parte şi cuţitele într-alta, îl aud bodo­gă­nind întruna:
- Auzi, castraveţi!
Suc, da, asta avem!

PERSONAJ
Întorcându-se într-o seară de la Orbeasca pe linia trenului, după ce aşteptaseră zadarnic o maşină de ocazie, Dumitru Bratu şi Stan Carabă se luară la bătaie din cauza unei nepoate. Stând de vorbă ca să le mai treacă de urât, Stan Carabă îşi permisese să facă aluzie la anumite nopţi ale acestei nepoate. Ori de câte ori se certa cu nevastă-sa, Dumitru Bratu îi răcnea furios că nepoată-sa, fata unui cumnat cu care nu se înţelegea, e o curvă ordinară.

La câţi bărbaţi au intrat în ea, e mai ceva decât Gara de Nord. La aluzia lui Stan Carabă se simţi însă adânc jignit. S-ar fi putut întâmpla o crimă (Dumitru Carabă îl trântise pe celălalt şi începuse să-l buşească cu capul de şine), dacă nu i-ar fi despărţit mecanicul unui accelerat, care frânase brusc, prăpădindu-şi câteva vagoane, la un metru de ei.

La câţiva ani de la întâmplarea asta, Dumitru Bratu se va împăca cu cumnatul său, îmbogăţit în urma unei afaceri cu şireturi, şi avea să meargă la nunta nepoatei cu un merceolog din satul vecin. Aici, pe la miezul nopţii, în cadrul unui pariu, va umfla cu gura roata unui camion pus la dispoziţie nuntaşilor de către Primărie în cadrul programului Un tânăr, o familie.

ATMOSFERĂ
Lumea se ţese grăbită încolo şi încoace. Bărbaţii, în mîini cu sacoşe din pânză ief­tină. Femeile, opintindu-se sub greutatea plaselor burduşite cu cartofi murdari, roşii terciuite şi ardei păliţi. La taraba din faţa magazinului, vînzătorul îşi înfige mâinile murdare în strugurii lipicioşi şi-i pune, de parcă ar avea o furcă, în tingirea ruginită. Un bătrân al cărui păr sur scapă de sub o căciulă cu clape împinge harnic o roabă de lemn hodorogită.

În căuşul spart se ţine, mândră tare, o bătrânică zbîrcită, legată peste fălci cu o broboadă neagră. Vremea s-a stricat. Bate un vânt răutăcios, zgâlţâind sticla limpede a vitrinelor şi umflînd bădărăneşte poalele rochiilor. Un cearşaf atârnat azi-dimineaţă pe frânghia de la balcon flutură ca un uriaş drapel alb. De pe o altă frânghie, vântul a smuls o pereche de chiloţei.

Proprietara a dat buzna din bloc pentru a şi-i recupera. Toată lumea s-a oprit din trebăluit pentru a urmări spectaculoasa evoluţie a chiloţilor. Mojic de a binelea, vântul se joacă cu ei. Îi mută de colo până colo pe asfalt. Îi ia de jos şi-i aruncă pe parbrizul unei maşini. La un moment dat îi lipeşte de faţa unui domn bine, care tocmai a cumpărat un buchet de flori.

Proprietara, care şi-a urmărit chiloţeii prin toată Piaţa, se repede să-i ia din mâinile domnului. Domnul, om serios, care s-a pomenit cu podoaba asta muierească în mîini, se prosteşte de-a binelea. Refuză să-i dea. Proprietara trage de ei disperată. Cei care au urmărit întâmplarea de la în­ceput se strică de râs. Cei care abia acum au picat sunt convinşi că asistă la o scenă cu cântec. Ca să se răzbune, bărbatul a plecat de la amantă luându-i chiloţeii. Iar amanta a dat fuga după el să şi-i ia.

Din volumul "Veselia generală" cu acelaşi titlu în curs de apariţie

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de