x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vaca este vacă, oameni buni! Ca şi noi!

0
Autor: Nicolae R Dărămuş 06 Ian 2012 - 21:00
Vaca este vacă, oameni buni! Ca şi noi!


Atunci cand, intamplator, se uita la o vaca, majoritatea oamenilor – barbati si femei – vad doar ugerul. Isi atintesc privirea asupra lui si, daca ugerul e mare, rotund, greu, glasul individului dobandeste o gravitate admirativa, iar in privire ii joaca un zambet de cunoscator, brusc avantajat, ca specie beneficiara. Nu putini sunt cei care, zarind animalul, isi plimba ochii asupra pulpelor, soldurilor, cefei lui si, in functie de rotunjimile si volumul acestora, vocea si pupilele omenesti saliveaza analitic, intuind 'carcasa'.

Mi-a fost dat sa intalnesc si indivizi evoluati, sariti peste nivelul pantecului, adevarati esteti si experti in armonia culorilor, care isi inchipuiau pielea vacii asezata 'covor' langa pat, intr-o camera cu aspect rustic. In ciuda marimii, miscarii, rasuflarii, neas­tamparului cozii si a imensilor sai ochi, vaca e invizibila. Pur si simplu nu exista. In locul sau se afla un viu galantar ambulant din care, la sangerosul moment potrivit, isi poate lua fiecare ce vrea, dupa pofte.

Nu putini sunt barbatii care, zarind o femeie, o 'dezbraca din priviri? Bustul, talia, si fesele acesteia devin pentru ei marfuri menite satisfacerii altor pofte. De regula, asta se intampla daca 'doamna' s-a ingrijit sa isi scoata in evidenta, mai subtil sau mai vulgar, pomenitele detalii anatomice. Straniu este insa faptul ca, desi prin purtari ea face totul spre a atrage atentia asupra propriilor nuri, este indignata daca faptura sa nu este perceputa in intreaga sa complexitate. 'Sunt om!' – pare sa strige fiinta prin toti porii, si revolta imbraca forme variate, de la imbufnare si tafna la isteria manifestarilor stradale feministe. Publicul insa e orb si pace: nu vrea sa observe si sa recunoasca, o data pentru totdeauna, spiritul dindaratul formelor. Dupa vaca, certamente, femeia e urmatoarea victima a societatii.

La fel de numeroase sunt si femeile care, cunoscand un barbat, il prefera insa 'imbracat' in cat mai multe, de la costumul de firma si automobilul scump la vila si iahtul din port. Si in acest caz, desi masculul face totul spre a-si expune atractiile, la o adica el este la fel de nemultumit de reducerea fiintei sale la desertaciunile esentiale aflate in proprietate. In fel si chip striga si el 'Sunt om!', contul bancar asigurand vizibilitatea indignarii. Iar opinia publica se arata si de asta data la fel de oarba dinaintea pretinselor virtuti. Fara drept de tagada, dupa vaca si femeie, barbatul este a treia victima a obtuzitatii sociale.

Pana una-alta, in privinta femeilor si a barbatilor, experienta si informatia personala – intr-un cuvant, viata – mi-au furnizat destule argumente despre cugetul aflat indaratul formelor omenesti posedate. Fie ele anatomice, fie marfuri. Gratie drepturilor si libertatilor omului, limbajul speciei bipede a devenit prea expli­cit si strident spre a mai reusi sa mascheze nimicul. Dimpotriva, nici experienta personala si nici informatia – inclusiv cea stiintifica – nu mi-au adus destule argumente spre a sti precis ce se afla indaratul formelor vacii. Si trebuie sa recunosc deschis ca nici macar cu porcii nu sunt clarificat, ca sa nu mai vorbesc despre arbori si despre pesti, care nu spun nimic nici daca sunt ucisi cu bestiali­tate.

Nu stiu cati oameni mai au sansa de a intra iarna intr-un grajd cu vite. Nu intr-unul mare, industrial, ci intr-un grajd taranesc, mic – anume facut asa, pentru ca animalele sa isi tina de cald. Copil fiind, in vacantele de la tara, am trait mi­nunea de acolo. In semiintunericul incaperii cu doua vaci sau langa ieslea unde adasta perechea de boi, am simtit prima data forta blanda a vietii. Veneam din ger si aerul cald, iradiat de imensele trupuri, ma inconjura prietenos.

Lumea disparea. Rasuflarile ample, sonore si fosnetul fanului smuls din iesle in rastimpuri conturau linistea. Imi purtam mana peste fruntile cu blana moale si creata, spre baza coarnelor, unde prindeam a scarpina. Mi se parea ca se bucura. Mana cobora iar peste frunte, o limba fierbinte si aspra mi-o prindea scurt si, in raza strecurata prin ferestruica, le intalneam ochii: un abis negru si luminos. Nu-mi mai venea sa plec si nu stiam de ce. Mult mai tarziu, amintindu-mi starea, aveam sa inteleg ca adevarata pace nu e lipsa razboiului cu arme, ci impacarea.

La anii aceia o descoperisem nu numai langa iesle, ci si atunci cand vitele trageau la jug. Eu nu o mai aveam, fiindca omul care mana boii strica totul. Imaginea acelor colosi roscati, incordandu-si grumazul si pieptul 'punandu-se si in genunchi' spre a scoate carul cu lemne din ochiurile de namol adanci pana la osii, mi-a fost printre cele mai tari amintiri. Impreuna cu pleasna biciului pe spinarile ude. Mai apoi, scapat de necaz, omul exclamase: 'Vazut-ai ce boi tari am?'. Impacati, boii paseau alaturi, iar eu nu intelegeam defel mandria lui. Iar in jocurile de pe ulita, cand se ivea prilejul, tineam sa fiu, dupa situatie, calul, ursul. Omul, niciodata. De aceea acum, pesemne, imi este imposibil sa vad un uger si o fleica ambulante in locul unei vaci.

Limpezirea privirii trebuie incercata. La inceput, chiar pe o vaca, pe un arbore. Dupa prima reusita, drumul luminii e fara de intoarcere. Si, intr-un tarziu, va aparea si omul. Si va fi vazut.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de