x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vălul pictat

0
Autor: Maria Timuc 27 Noi 2011 - 21:00

Sub 'valul pictat al mintii omenesti', dragostea poate fi perceputa ca ura, iar aventura, placerea si ranjetul vulgar al emotiilor trecatoare pot fi va­zute ca... iubire. Confuzia intre pla­ce­re si iubire, intre pasiune umbroasa si dragoste profunda, intre chemarea tru­pului si a sufletului nu-i deloc rara, ba, poate ca chiar e mai apriga in zi­le­le noastre decat a fost vreodata pe Pa­mant. 'Valul pictat' este titlul filmului difuzat de Pro Cinema sambata seara; actiunea se petrece in China, pe vremea holerei, cand englezii in­cer­cau sa tina moartea in frau cu pus­ca.

Un doctor englez, specialist in boli infectioase, are o nevasa frumoa­sa, care-l insala cu... altul. Pentru ea, aventura era resimtita ca iubire; o sin­ce­ritate frapanta o ajuta sa-i mar­tu­riseasca sotului totul. Cuplul ajunge to­tusi intr-o zona din China secera­ta de holera si-si trece o parte din timp intr-o atmosfera emotionala de gheata.

Conversatiile sunt doar schimburi de cuvinte, intotdeauna reci si scortoase. Doctorul si sotia sa erau doi oameni care-si petreceau ne­fericirea impreuna, inconjurati de cos­marul mortii, pe care-l descria con­cret holera si consecintele ei. Intr-un tarziu, ei incep sa se re­des­co­pere unul pe altul, sa se aprecieze re­ciproc si sa simta iubirea care fuse­se par­ca ingropata sub valurile ce­toa­se ale propriilor minti. Iar atunci cand iu­bi­rea iese victorioasa de sub val, cand femeia intelege ca fusese atra­sa intr-o aventura emotionala, cand era in­sar­cinata, fara sa stie precis cu cine, fe­me­ia descopera in sotul sau o fiinta in­credibil de generoasa, capabila de ier­tare, de intelegere si de acceptare a situatiei. Numai ca... el se im­bol­na­­ves­te de holera, iar regretele sale de­vin tardive. Nu stiuse pe cine iu­bise, caci valul pictat de propria minte ii acoperise adevarul si-i prezentase ilu­zia si superifcialul existentei drept... adevar.

In multe, poate prea multe cupluri de astazi, 'valul pictat al mintii' as­cun­de iubirea, asa incat unii dintre noi o confundam cu emotia pasionala, cu atractia carnala sau cu imagi­nea unei iubiri la fel de durabila ca ba­lo­nul de sapun. Prin caminele oame­ni­lor bat 'vanturi reci' si se consuma trairi negative amagitoare, care transforma partenerul de viata intr-un dus­man. Gheata emotionala a cuplurilor, unele dintre ele trecute peste zeci de ani de casnicie, de suisuri si de co­bo­rasuri, e doar pojghita sau pictu­ra ce­toasa a mintii, care se straduieste sa ne indeparteze de perceptia iubirii atunci cand ea se afla in insasi respira­tia noastra.

Mintea ne spune ca senti­mentele ne-au disparut, ca nu mai sim­tim iubire pentru femeia sau bar­batul care doarme de ani intregi langa noi. Mintea ii cauta celuilalt defecte, ii cauta neajunsuri, il pune la zid si ne in­curca prin culorile nefericirii interi­oare, unde pierdem propria per­cep­tie a iubirii. Simtim ca nu ne mai iu­bim partenerul de viata fiindca alt­ci­ne­va se poate sa ne atraga sexual. Se poa­te sa ne pierdem in valul iluziei, confundand sexul cu dragostea si aven­turierul cu omul iubit. Chiar si un film ne poate trezi din somnul in­cons­ti­entei si ne poate readuce cu picioarele pe pamant inainte de a fi prea tarziu. Intr-o casnicie vom des­co­peri intotdeauna si un om, nu doar ima­ginea pe care ne-o facem despre el.

Stand impreuna, vom vedea si fla­cari aprige, nu doar... mangaieri, si urat, nu doar frumos, si parti in­tu­ne­ca­te, nu doar... lumina. Fericirea si ne­­fe­ricirea, frumusetea si durerea pot merge mana in mana, dar iubirea le poa­te trece pe toate, pe cand emotia aventurierului din noi e ca focul de paie; se stinge la fel de iute pe cat s-a aprins. Sa iesim de sub valul pictat al mintii, care ne amageste ca nu ne mai iubim partenerul de viata; asta-i ide­ea de astazi. Sa incepem, precum per­sonajele din film, a privi catre sen­si­bilitatile celui de langa noi, catre ace­le dimensiuni ale sufletului pe care mintea pusa pe harta nu le mai poate vedea.

Daca am iubit un om can­d­va, nu se poate niciodata sa nu-l mai iubim. A disparut doar mintea care n-o mai poate percepe pentru ca a pus sexul, asteptarile, dorintele, va­lorile umane pe un soclu fragil, iar de pe soclul fragil cad doar statuile construite cu mintea. Daca am iubit pe cineva candva, singurul motiv pen­tru care simtim ca nu-l mai iubim tre­buie cautat in mintea noastra, aco­lo unde valul pictat se destrama de in­da­ta ce privim spre omul de langa noi cu sufletul. Caci numai sufletul dez­va­luie, pe cand mintea invaluie. Iar daca reusim sa distrugem valul la vreme, se poate sa ne ferim pe noi insine de durerile si de regretele tardive.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de