Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Livezi nesfârşite de caişi, gemând de rod şi terase cu viţă-de-vie, pe coame domoale, ca-n Cheile Oltului. Miroase a hărnicie şi-a apus, fiindcă, se ştie, Occidentul trudeşte, iar Răsăritul leneveşte...
4. Ghidul explică pe limba tuturor "biografia" monumentelor ivite pe traseu. E o plăcere să-l auzi cum izbuteşte digresiuni culturale şi istorice spre înţelesul grupului multinaţional. Mă întreabă de unde sunt, iar eu îi răspund cu o mândrie nătângă. "Şi eu sunt român, din Transilvania", îmi mărturiseşte cu graiul alterat de cei 20 de ani de străinătate. "Ghidul" a terminat filozofia, l-a tradus pe Karl Jaspers de pildă, şi două zile pe săptămână predă cursuri de "înţelepciune antică" la Universitatea din Viena. Îl simt stânjenit de prezenţa mea, românismul meu nu-i trezeşte nostalgii de borangic, din contră. Parcă i-aş fi deschis o rană pe care o credea vindecată. Se străduieşte elegant să mă ignore, dar nu mai e jovial ca înainte. Prin mine e nevoit să-şi amintească, în noua patrie, de ţara din şi de care a fugit...
5. Dunărea vieneză e posacă şi plictisitoare. E înghesuită între pereţi de beton şi răsfirată artificial în canale de agrement sau industriale. Seamănă cu o femeie siluită, constrânsă la servituţi înjositoare. Mi-e dor de Dunărea românească, misterioasă şi languroasă, despletită după bunu-i plac în coturi şi ochiuri de-un pitoresc viril. Dunărea aceea năvalnică ori calmă, îmbrăţişată lasciv de cavalerii zăvoaielor nepătrunse.
6. În Kurpark, în mijlocul renumitei staţiuni balneare Baden, pacienţii sanatoriului s-au strâns să asculte orchestra retrasă într-un foişor ferit de flăcările solare. Auditoriul e coliliu, iar scaunele le susţin anevoie siluetele bolnave de bătrâneţe, înfăşurate în halate de spital. Melomanii aceştia, împuţinaţi la trup, tremură din toate încheieturile şi par nişte jucării stricate. Tabloul e impresionant, e o prevestire înfricoşătoare de moarte în parcul suferinţei tratate geriatric! Dumnezeule, dar destui îşi amintesc totuşi c-au fost şi tineri, viguroşi şi şarmanţi, iubiţi şi adoraţi! Ce pedeapsă să supravieţuieşti atâtor amintiri, ce, uneori, par simple plăsmuiri!
Orchestra îşi isprăveşte concertul în aplauzele moi ale spectatorilor, care se îndepărtează în pavilioanele nevolniciei. Grădina se goleşte, o dată cu ploaia torenţială dezlănţuită din senin. Stropii cad răpăind şi îneacă totul în apă, spălând locul de umbrele morţii.
7. Şi-n Viena, şi-n Baden, comunitatea a ctitorit coloane monumentale, cu semnul crucii aurite, în cinstea victimelor pestei. În centrul oraşelor, morţii apocalipticelor epidemii trăiesc încă prin obeliscurile omagiale. Românii mei n-au înălţat
niciodată columne pentru moartea poruncită de pestă sau ciumă, la grămadă. Nici măcar în memoria porcilor şi-a zburătoarelor ucise deunăzi din raţiuni superioare de sănătate publică. Un stâlp de pomenire acolo, cu aripi de flutur în vârf, zău că era suficient! Ar fi păstrat viu excesul de zel cu care ne-am străduit să arătăm Europei integratoare că nu ne dăm în lături de la nimic când e vorba să ne ploconim aiurea.
8. E dimineaţă la Melk. Soarele se hârjoneşte cu norii lânoşi pe un cer nestatornic şi strâmt. Calc cu oareşce temere în mănăstirea căreia Umberto Eco i-a adăugat o faimă enigmatică, prin cumplitele orori săvârşite în "Numele trandafirului". Nu mă simt deloc relaxat în măruntaiele masivei citadele benedictine, însoţite de o ciudată legendă romanescă. Mă liniştesc cât de cât în imensa bibliotecă, unde mi-aş dori să rămân definitiv pentru o altă viaţă. Una dedicată exclusiv cărţilor şi spiritului călător în imaginarul necuprins. Deşi, e de părere specialistul în semiotică, în maldărul de tipărituri există o carte pentru care merită să ucizi! Deocamdată, obligaţiile sociale mă împiedică să dezertez din cazarma încăpută pe mâna gardienilor prejudecăţilor mărunte. Cu gândul acesta, revoltat şi abraziv, intru în biserica abaţiei construite pe la începutul anilor 1700. Strălucirea vertiginoasă a icoanelor şi îngerilor scoborâtori din barocul frescelor mă copleşeşte, mă tulbură ca niciunde. În vertijul indus de arta religioasă, mi se năzare că plutesc deasupră-mi, mulţumit şi împovărat deopotrivă. Întârzii îndestul în levitaţia creştinismului estetizat, într-o graţie a sorţii generoase. M-am eliberat chiar şi de spaimele romanului ecoist, lepădate pe holurile înguste şi inchizitoriale.
Se apropie de amiază şi orăşelul a îngenuncheat smerit la poala mănăstirii care sacralizează orizontul tăiat de dealuri înverzite. E o tihnă stâncoasă şi tainică la Melk, de nepătruns.
9. O iau pe malul Dunării, pe Valea Caişilor, spre Dürnstein, locul în care Richard Inimă de Leu a fost predat, pe o sumă ameţitoare, propriei naţii, după întemniţarea din 1193. Fluviul curge abraş şi întunecat, muşcând adesea din marginile sfărâmicioase ale jgheabului de pământ. Se zbate să rupă zăgazurile şi să inunde şesul. Uneori şi izbândeşte, dar austriecii i se opun şi împing puhoiul înapoi fără prea mare osteneală. Şi fără să se dea de ceasul morţii, ca pe alte meleaguri. O fac teutonic, chibzuit şi temeinic, nepregetând să cureţe, cu jeturi de apă!, balustradele şi şoselele înnămolite.
Livezi nesfârşite de caişi, gemând de rod şi terase cu viţă-de-vie, pe coame domoale, ca-n Cheile Oltului. Miroase a hărnicie şi-a apus, fiindcă, se ştie, Occidentul trudeşte, iar Răsăritul leneveşte...
Dürnsteinul e o localitate liliputană, de circa 900 de suflete, povârnită pe-o coastă de munte, la talpa ruinei cetăţii la părăsirea căreia încoronatul cruciat i-a trimis fratelui său, John Plantagenet, mesajul: "Teme-te pentru tine. Diavolul a fost descătuşat". Rămăşiţele fortăreţei zgârie văzduhul, părând nişte dinţi cariaţi pe-un maxilar descărnat. Aşezarea dăinuieşte din negoţul cu legenda regelui angevin, despre care un istoric britanic a spus că "a fost un fiu rău, un soţ rău şi un rege şi mai rău. A fost, în schimb, un soldat splendid". Dar şi din cel cu produsele fabricate din caise: săpun de caise, dulceaţă de caise, ţuică de caise, orice din caise. D-aia, aici, la Dürnstein, s-ar potrivi, ca supranume al lui Richard, mai degrabă Inimă de Cais, decât Inimă de Leu.
