x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vând avion la mâna a doua, proprietar fumător

0
Autor: Lucian Mandruta 15 Mar 2008 - 00:00

În ultimele două luni mi-am făcut un obicei prost: fumez pe cursele interne Tarom. Nu mult, cam o ţigară pe zbor. Nu trebuie s-o aprind eu: se ocupă cineva de asta, la bordul aeronavei. Mirosul de tutun începe să se simtă cam după o jumătate de oră de la decolare. Nu-i ştii sursa. Dacă te uiţi în jur în cabină, nu vezi pe nimeni cu ţigara aprinsă. Nu-mi pot imagina că piloţii îşi aprind şi ei o ţigară, aşa, ca şoferii de tir după ce-au trecut de vamă. Aşa că nu poate fi decât cineva afară.



În ultimele două luni mi-am făcut un obicei prost: fumez pe cursele interne Tarom. Nu mult, cam o ţigară pe zbor. Nu trebuie s-o aprind eu: se ocupă cineva de asta, la bordul aeronavei. Mirosul de tutun începe să se simtă cam după o jumătate de oră de la decolare. Nu-i ştii sursa. Dacă te uiţi în jur în cabină, nu vezi pe nimeni cu ţigara aprinsă. Nu-mi pot imagina că piloţii îşi aprind şi ei o ţigară, aşa, ca şoferii de tir după ce-au trecut de vamă. Aşa că nu poate fi decât cineva afară.


Dar cine fumează acolo afară, între 6 şi 10 mii de metri altitudine, pe un frig de minus 40 de grade celsius? Cine fumează şi-n acelaşi timp e suficient de abil încât să se ferească din calea avionului, care trece prin norul lui de fum şi ia şi la bord câteva zeci de metri cubi de aromă de Virginia? Mă gândesc la un om într-un balon, îmbrăcat bine şi cu o butelie de oxigen lângă, să-l ajute la combustia ţigaretei… Sau o companie de ţigări, care are dedesubt un coş lung, lung, probabil cea mai înaltă cladire din România… nu?


Deocamdată nu avem concluzii clare. Mă uit de fiecare dată pe geam şi nu văd pe nimeni. Ultima oară, acum câteva zile, fenomenul s-a manifestat imediat după intrarea stewardesei în cabina piloţilor. Nu mi se năzare: colegul meu de scaun, fumător (spre deosebire de mine) chiar s-a enervat. "Cum dom’le, adică şi-aici e ca jos, legea doar pentru căţei şi pasageri?" Evident, am întrebat-o pe domnişoara cu sucul şi mi-a mărturisit indignată că domnul comandant e nefumător. Deci şi el suferă.


 Acum o să ziceţi că sunt cusurgiu. Însă atunci când dai pe un bilet echivalentul unui costum de haine mai modest, chiar te uiţi la toate cusăturile. Alea ale Tarom sunt cam făcute de mână. Numai filmul care rulează în cabină înainte de decolare are vreo 3-4 greşeli gramaticale, şi-un accent de balta Crângaşi – când se putea găsi cu mare uşurinţă un vorbitor nativ să pună vocea şi-un profesor care să rescrie textul. În buzunarul de la scaunul din faţă, când vii din provincie, ai toate şansele să găseşti resturile pasagerilor tocmai sosiţi de la Bucureşti (ziar mototolit, pahar spart, asta am numărat ultimă oară). Iar marele punct de atracţie, îndemânarea piloţilor români, riscă să pălească în faţa detaliilor omeneşti. Ce încredere să am eu în cei care mă duc, când probabil că-n cabină se zboară IFR (adică după instrumente) chiar şi pe vreme senină, din cauza fumului – de la ăia care fumează afară, evident!?


Nu ştiu dacă Taromul are nevoie de privatizare. Cred că şi avantajele proprietăţii private sunt mult exagerate, mai ales când vorbeşti de un serviciu public. Însă ar cam avea nevoie de management care să pună detaliile înapoi la locul lor, aşa încât pasagerii să se simtă şi respectaţi, nu doar exploataţi. Şi apropo de exploatare: compania a crescut constant în vreme ce piaţa a explodat: multe oportunităţi (să numim doar la linia directă de New York) sunt acum la concurenţă. Liniile low-cost, deşi inventate de alţii, puteau fi exploatate şi de noi. Nu s-a întâmplat aşa: alte flote private se apropie de cea a transportatorului naţional, ca mărime şi poate, la un moment dat, ca şi calitate a serviciilor.

E o lecţie aici, ca şi în amor: e bine să fumezi ţigara după.
Nu înainte.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de