Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Indiferent cum se va solda din punctul de vedere al creşterii economice, 2010 va fi anul în care criza se va resimţi deosebit de acut. Rămâne însă de văzut dacă, din punctul de vedere al efectelor, 2010 va fi vârful crizei sau dacă aceasta, continuând în 2011 şi 2012, va avea, în mod obiectiv în urma acumulărilor, efecte şi mai grave într-unul din aceşti ani.
Cert este că, la nivelul amplitudinii şi intensităţii efectelor crizei, 2010 va lăsa mult în urmă 2009, despre care, prin generalizări nepotrivite, se vorbeşte ca despre "anul crizei". Motivele sunt multe şi importante.
În primul rând, în 2010, o treime din economie (respectiv cea de stat) şi două treimi din oameni (respectiv bugetarii şi pensionarii) nu se vor mai bucura de protecţie precum în 2009, prin plăţi de subvenţii, salarii şi pensii din împrumuturi (de la FMI şi de la bănci străine din România). Programul FMI - pe care şi-l asumă guvernarea actuală prin buget - prevede reduceri severe de cheltuieli guvernamentale cu adresă directă: subvenţii, salarii şi pensii în sistemul public. De altfel, tocmai pe baza acestor reduceri, deficitul bugetar (respectiv cheltuielile peste venituri ale statului şi, ca atare, împrumuturile guvernamentale) trebuie să scadă de la peste 7,3% la 5,9% echivalent PIB. În această privinţă nu prea există loc de întors. Oamenii trebuie s-o ducă mai rău pentru a exista de unde să aibă loc aceste scăderi.
În al doilea rând, în 2010 va începe decontul acelor plăţi de salarii şi pensii făcute din împrumuturi în 2009. Serviciul datoriei acumulate de stat din cauza acestor împrumuturi a ajuns practic cel mai important post al cheltuielilor bugetare, atârnând cu atât mai greu cu cât anulează deja orice efect al unor noi împrumuturi, acestea urmând a folosi doar la acoperirea plăţilor în contul datoriilor vechi, şi nu şi la eventual altceva, indiferent dacă ar fi vorba de finanţări de investiţii sau de plăţi de salarii.
În al treilea rând, în 2010, se încheie fericirea politică a intrărilor de bani de la FMI, indiferent de destinaţia lor. O dată cu încetarea intrărilor de bani de la FMI, pentru România începe perioada descurcării pe baza banilor proprii, perioadă care culminează dramatic cu rambursarea, din aceşti bani, şi a împrumutului mamut de la FMI-UE.
În al patrulea rând, înregistrarea unei creşteri economice de 1,3% în 2010 este mai mult o încurajare politică şi bazarea pe aceasta în privinţa efectelor crizei este o pură iluzie din punct de vedere practic. Chiar dacă se va înregistra o asemenea creştere economică pe ansamblu, aceasta va interveni de fapt doar spre sfârşitul anului şi nu va apuca să-şi transmită la nivelul populaţiei eventualele efecte. Dimpotrivă, aceasta va trăi tot anul sub povara restrângerilor bugetare şi disponibilizărilor care vor cuprinde şi sectorul public, fără însă a înceta în sectorul privat.
În al cincilea rând, trebuie înţeles în mod clar că există, obiectiv, un decalaj de timp, cel puţin între şase şi nouă luni, cu care efectele unor recuperări economice ajung să fie resimţite la nivelul populaţiei.
De aceea, nu se ştie acum, chiar deloc, dacă, din punctul de vedere al consecinţelor crizei asupra populaţiei, 2010 va fi realmente vârful crizei şi nu cumva s-ar putea ca acest an să fie depăşit din punctul respectiv de vedere de anul 2011. În 2011 s-ar putea într-adevăr resimţi ceva dintr-o eventuală, deocamdată deloc certă, revenire economică în România, dar singurul lucru cert este că, potrivit programului FMI, deficitul bugetar va trebui în 2011 să coboare sub 3% echivalent PIB, ceea ce va implica un nou salt în jos, şi mai sever, al cheltuielilor bugetare, pe care tot populaţia îl va suporta şi care s-ar putea să cântărească mai greu decât efectele unei eventuale reveniri la nivelul creşterii economice.
