x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vârtejuri de ţărână

0
Autor: Marian Nazat 18 Aug 2011 - 21:00

n) Aici, la marginea tarii, in sudul par­jolit de arsita, asfintitul e de-o sa­cra­litate neregasita altundeva. Cerul se aprinde dintr-odata si zarea in­treaga, impinsa de orizonturi ne­sfar­s­ite, se impurpureaza. Albastrul de­vine rosietic, apoi ciclam si violet, pentru ca in cele din urma sa se innegureze. Si sa clipeasca prin ochii de stele deschisi peste noapte. In curtea inverzita din inima satului dunarean, lumina zilei inca mai palpaie, n-au inghitit-o varcolacii. Stau la povesti cu oameni de demult, in tihna unei seri de matase. Viata ne tine vartos in sa si din inaltul ei biciuim bidiviul focos ce ne poarta in goana. Risipim vorbe si bucurii, la ceas de eternitate sarutata de greierii menestreli. Pana cand cineva ne anunta cu o solemnitate grava ca vecinul de alaturi trage sa moara. Amutim, cu privirile tulburate de tragismul vestii. Parca ii si auzim zbaterea agonica, intr-atat suntem de tacuti. Ce mai expresie si asta, auzi, 'trage sa moara'! Ca si cum omul nu si-ar mai dori altceva decat s-o tuleasca dincolo... Iar noi tocmai ce trageam sa traim, ca nu-i deloc usor sa te lasi trait!

In crucea noptii o iau spre casa, pe un drum cufundat intr-o pustietate de catran. Trec pe langa batatura mu­ri­bundului si-un vaier prelung sfasie incremenirea noptatica. Gata, moartea a triumfat iarasi, n-a venit de­geaba printre oameni. Murgul in­s­pumat se opreste brusc, speriat de ti­pa­tul infricosator, si ma arunca in ta­ra­na fierbinte. Are gust de tamaie pa­mantul, si de lumanari topite... De potcoave sangerii.

n) La varsarea Oltului in Dunare, sal­baticia de altadata a fost cotropita de barbarii noii civilizatii. Plaja de ni­sip, mai labartata ca niciodata, e ferfenitita de cauciucurile cailor pu­tere. De la departare, ai senzatia ca fa­sia aceea e o parcare uriasa, inecata in praful ridicat de pneurile nervoase. Candva, desluseai soaptele apelor in li­nistea ce luase in stapanire bucata de clisa parfumata de izma rasarita otova. Acum, difuzoarele terasei im­provizate fornaie asurzitor, facand sa tremure zavoaiele de plopi. Barbarii moderni si-au adus cu ei si gra­tarele, ca nu cumva sa le lipseasca ceva. Fum si depravare, iata civilizatia timpurilor noastre!

n) 'Sa-mi tocmesti fanfara la in­mor­mantare – ii zise batrana mama fiului –, sa nu rada satul de mine! Adi­ca, ce, eu sa fiu mai proasta ca ai din nea­mul meu, toti dusi cu muzica la ci­mitir!? Sa stie lumea ca ma baga in groapa si sa ma pomeneasca! O in­chinaciune, colo, ca sa nu ma petrec sin­gura si neaflata!' Cata grija pe ta­ra­nii din sud pentru lucrurile astea de capatai. Pai, trecerea la neviata e un astfel de lucru si nimeni nu-l ia in tar­baca, fereasca Domnu’! Unii cata sa-si puna la cale parastase de vii, cu toate randuielile pastrate din mosi si stra­mosi. Impart toale, acareturi si co­laci, doar-doar ål de Sus le va pri­ve­ghea vesnicia. Nu pot pleca oricum din­tre pamanteni, ca niste clacasi des­culti. Fiecare isi planuieste o re­tragere care sa ramana in memoria pe­ri­sabila a locului, s-o zgaltaie nitel. E, in definitiv, o revolta a mandriei de muritor. Mandria in nevolnicie, in precaritate...

n) Geraiul pare parasit, o ne­mar­gi­nire abandonata. Odinioara, tur­me­le de oi, cata frunza si iarba, ii zdru­micau intinderea, in larma starnita de talangile (acioi, le spuneam noi) hatanate de mersul fudul al ber­becilor. Miros aspru si acru, de tap, da­dea rotocol izlazului colindat de berze si cocostarci, de rate si gaste sal­batice. Injuraturi aprige, de ciobani na­u­citi de pripeala soarelui, se ciocneau cu vaicarelile magarilor slo­boziti in suatul fara de umbra. Tarle duh­nind a zer si balega, potopite de mus­te si tantari, dulai flocosi picotind le­nosi indaratul cotigilor... Prigorii ga­la­gioase intrand si iesind din tu­ne­lurile sapate in malul sfaramicios, stoluri de cocori plangareti... Ehe, ce pa­ra­dis se incuibase acolo, dupa ce vii­tura Dunarii se potolea! Azi, abia mai zaresti cateva capre rasfirate sub ple­tele umede ale salciilor sfioase. Unde o fi pierit lumea de atunci? Ca nici urmele nu i se mai pastreaza...

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de