Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
n) Aici, la marginea tarii, in sudul parjolit de arsita, asfintitul e de-o sacralitate neregasita altundeva. Cerul se aprinde dintr-odata si zarea intreaga, impinsa de orizonturi nesfarsite, se impurpureaza. Albastrul devine rosietic, apoi ciclam si violet, pentru ca in cele din urma sa se innegureze. Si sa clipeasca prin ochii de stele deschisi peste noapte. In curtea inverzita din inima satului dunarean, lumina zilei inca mai palpaie, n-au inghitit-o varcolacii. Stau la povesti cu oameni de demult, in tihna unei seri de matase. Viata ne tine vartos in sa si din inaltul ei biciuim bidiviul focos ce ne poarta in goana. Risipim vorbe si bucurii, la ceas de eternitate sarutata de greierii menestreli. Pana cand cineva ne anunta cu o solemnitate grava ca vecinul de alaturi trage sa moara. Amutim, cu privirile tulburate de tragismul vestii. Parca ii si auzim zbaterea agonica, intr-atat suntem de tacuti. Ce mai expresie si asta, auzi, 'trage sa moara'! Ca si cum omul nu si-ar mai dori altceva decat s-o tuleasca dincolo... Iar noi tocmai ce trageam sa traim, ca nu-i deloc usor sa te lasi trait!
In crucea noptii o iau spre casa, pe un drum cufundat intr-o pustietate de catran. Trec pe langa batatura muribundului si-un vaier prelung sfasie incremenirea noptatica. Gata, moartea a triumfat iarasi, n-a venit degeaba printre oameni. Murgul inspumat se opreste brusc, speriat de tipatul infricosator, si ma arunca in tarana fierbinte. Are gust de tamaie pamantul, si de lumanari topite... De potcoave sangerii.
n) La varsarea Oltului in Dunare, salbaticia de altadata a fost cotropita de barbarii noii civilizatii. Plaja de nisip, mai labartata ca niciodata, e ferfenitita de cauciucurile cailor putere. De la departare, ai senzatia ca fasia aceea e o parcare uriasa, inecata in praful ridicat de pneurile nervoase. Candva, desluseai soaptele apelor in linistea ce luase in stapanire bucata de clisa parfumata de izma rasarita otova. Acum, difuzoarele terasei improvizate fornaie asurzitor, facand sa tremure zavoaiele de plopi. Barbarii moderni si-au adus cu ei si gratarele, ca nu cumva sa le lipseasca ceva. Fum si depravare, iata civilizatia timpurilor noastre!
n) 'Sa-mi tocmesti fanfara la inmormantare – ii zise batrana mama fiului –, sa nu rada satul de mine! Adica, ce, eu sa fiu mai proasta ca ai din neamul meu, toti dusi cu muzica la cimitir!? Sa stie lumea ca ma baga in groapa si sa ma pomeneasca! O inchinaciune, colo, ca sa nu ma petrec singura si neaflata!' Cata grija pe taranii din sud pentru lucrurile astea de capatai. Pai, trecerea la neviata e un astfel de lucru si nimeni nu-l ia in tarbaca, fereasca Domnu’! Unii cata sa-si puna la cale parastase de vii, cu toate randuielile pastrate din mosi si stramosi. Impart toale, acareturi si colaci, doar-doar ål de Sus le va priveghea vesnicia. Nu pot pleca oricum dintre pamanteni, ca niste clacasi desculti. Fiecare isi planuieste o retragere care sa ramana in memoria perisabila a locului, s-o zgaltaie nitel. E, in definitiv, o revolta a mandriei de muritor. Mandria in nevolnicie, in precaritate...
n) Geraiul pare parasit, o nemarginire abandonata. Odinioara, turmele de oi, cata frunza si iarba, ii zdrumicau intinderea, in larma starnita de talangile (acioi, le spuneam noi) hatanate de mersul fudul al berbecilor. Miros aspru si acru, de tap, dadea rotocol izlazului colindat de berze si cocostarci, de rate si gaste salbatice. Injuraturi aprige, de ciobani nauciti de pripeala soarelui, se ciocneau cu vaicarelile magarilor sloboziti in suatul fara de umbra. Tarle duhnind a zer si balega, potopite de muste si tantari, dulai flocosi picotind lenosi indaratul cotigilor... Prigorii galagioase intrand si iesind din tunelurile sapate in malul sfaramicios, stoluri de cocori plangareti... Ehe, ce paradis se incuibase acolo, dupa ce viitura Dunarii se potolea! Azi, abia mai zaresti cateva capre rasfirate sub pletele umede ale salciilor sfioase. Unde o fi pierit lumea de atunci? Ca nici urmele nu i se mai pastreaza...
