x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vâsla ruptă, mâna ruptă

0
Autor: Florin Condurateanu 03 Dec 2019 - 07:30
Vâsla ruptă, mâna ruptă


Ivan Patzaichin a împlinit 70 de ani, dar a rămas la fel de entuziast privind munca neostoită, sacrificiul, ambiţia locului unu pe podium, iubirea de tricolor, a păstrat zvelteţea de mare sportiv, energia în preaplin, visările în proiecte îndrăzneţe, n-a renunţat la părul lins şi adunat în codiţa din ceafă, semn de romantism şi puls modern. Dumnezeu a făcut cadou poporului român acel colţ de rai, Delta Dunării, unică frumuseţe cu unduire de stufăriş şi aer primenit de aripile pelicanilor, cu salturile mulţimii de peşti străpungând imensitatea de apă. Iar Delta a dăruit României un campion desăvârşit cu 7 medalii la Olimpiade şi campionate mondiale, un încrâncenat în a i se cânta imnul pe podiumuri, el, copilul nevoiaş, împingându-şi destinul din lotca de pescar în apele Deltei. Patzaichin este şi el un simbol al biruinţei româneşti în condiţii vitrege. I s-a rupt vâsla la olimpiadă, a propulsat canoea, practic, cu un băţ şi a condus barca spre izbânda de aur. Sacrifiu din familia faptelor eroice româneşti, aşa cum el vâslind cu o pagaie ruptă ne poartă gândul spre ostaşii eroi atacând în izmene doar cu baionetele la Mărăşeştiul glorios. A primit o mare decoraţie de la preşedintele României, a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 70 de ani de 500 de admiratori, de o mulţime iubindu-l pe celebrul campion Patzaichin, sutele de fani au fost descoperiţi în club când brusc s-a aprins lumina. Ivan nu bănuise, se afla la masă cu 5-6 prieteni. Şi alţi români au ieşit primii în condiţii dramatice. Nicolae Linca a cucerit prima medalie de aur a pugilismului românesc la Olimpiada Melbourne, deşi avea degete fracturate. Feri Vaştag a fost cel mai valoros boxer român al competiţiilor de amatori, a luptat cu supremaţia în box a sovieticilor şi cubanezilor, cucerind 5 medalii de aur de campion mondial şi 3 medalii de aur la europene. În finala din 1995, de la Mondialul desfăşurat la Berlin, Vaştag l-a învins pe cubanez cu braţul fracturat: „În acea vreme nu existau infiltraţii, medicul m-a masat pe braţ cu un unguent până n-am mai simţit mâna ruptă şi l-am învins pe campionul din Havana, eu am primit medalia de aur”. Feri Vaştag a împlinit 50 de ani.

 

 

Citeşte mai multe despre:   ivan patzaichin

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de