x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Veneţia ­ decadenţa durabilă

0
Autor: Matei Vişniec 07 Apr 2012 - 21:00
Veneţia ­ decadenţa durabilă


Venetia este orasul cu cea mai lunga moarte. De cateva secole bune se spune despre el ca se scufunda, ca isi pierde locuitorii, ca gloria sa nu mai este decat o amintire… Venetia este orasul fantasmelor mortuare, orice artist care se plimba prin labirintul de strazi si canale venetiene vede in acest oras simbolul unui mare declin. Intreaga civilizatie occidentala isi gaseste, in Venetia, incarnarea ideala a declinului.

De cand Thomas Mann a scris lunga sa nuvela 'Moartea la Venetia' si de cand Visconti a realizat filmul cu acelasi nume, publicul educat se duce in orasul dogilor cu aceasta poveste in gand. Thomas Mann a captat in romanul sau metafora unei lungi agonii: artistul care se imbolnaveste de holera la Venetia fara sa fie capabil sa o paraseasca pentru a se salva este omul occidental insusi. El se va scufunda incet cu tot cu Europa, contempland spectacolul unui lung si lent apus.

Intre timp, insa, Venetia si-a inventat o viata de substitutie. Daca locuitorii ei continua sa o paraseasca, turistii care vin sa o viziteze sunt tot mai numerosi. Spectacolul Venetiei incepe la 7 dimineata, cand la Gara Santa Lucia sosesc miile de oameni care lucreaza la Venetia. Ei ajung aici cu o ora sau doua inaintea turistilor. Este primul val de locuitori temporari ai Venetiei, sunt cei care vor face sa functioneze toata ziua birourile si hotelurile, barurile si restaurantele, magazinele si muzeele… O armata de 'venetieni' ciudati: ei lucreaza la Venetia, fac sa traiasca Venetia, fac sa functioneze aceasta uriasa masina de fantasme si de industrie turistica, dar nu-si pot permite sa traiasca la Venetia.

Ei prefera sa faca naveta zilnic, sa se trezeasca devreme pentru a veni la Venetia si sa se intoarca apoi la casele lor raspandite in toata regiunea Veneto si chiar mai departe, acolo unde viata este normala. Pentru ca venetienii nu sunt fericiti de ceea ce li se intampla, mai precis de sechestrarea orasului lor de catre turisti. Turistul este un invadator, turistii sunt o hoarda care devora imagini si emotii, cat mai multe in cat mai scurt timp. Milioanele de fotografii care se fac zilnic la Venetia sunt percepute ca o agresiune, zidurile bisericilor si ale palatelor venetiene se tocesc din cauza acestor neobosite mitraliere care sunt aparatele de fotografiat.

Exista insa un moment al zilei cand Venetia tresare cu placere si aerul incepe sa vibreze sub semnul sperantei. Acest moment este in general ratat de turisti pentru ca ei se inghesuie in continuare in Piata San Marco, in jurul Podului Rialto, in preajma marilor monumente si pe cele cateva artere hiperaglomerate ale Venetiei. Doar cei care avut curajul sa se indeparteze de cararile ultrabatute au aceasta surpriza, sa auda voci de copii la Venetia, sa vada ca la ora 16 hoarde de copii ies de la scoala. Surpriza este enorma, in mintea turistului Venetia este deja un oras mort, deci un oras fara copii. Ori, iata ca nu este adevarat, vocile vesele ale copiilor, strigatele si vorbaraia lor, agitatia infantila creeaza un moment magic, o dovada ca Venetia inca rezista, ca scufundarea definitiva inca nu s-a produs.

De cand traieste insa sub semnul mortii, al inundatiilor succesive si al degradarii treptate a palatelor, lumea s-a obisnuit atat de mult cu aceasta Venetie tragica incat orice reabilitare integrala a ei ar fi un dezastru. Daca Venetia ar semana cu Monte Carlo, unde toate strazile par spalate cu detergent iar cladirile par proaspat vopsite, Venetia ar fi o imensa dezamagire. Ceea ce ne place cel mai mult la Venetia este de fapt lamentarea in fata fatadelor jerpelite, tristetea de a vedea cum se ofileste frumusetea. In realitate, singurul lucru durabil la Venetia este fragilitatea ei.

Unul dintre cele mai triste locuri din Venetia este cafeneaua Florian, situata in piata San Marco. Turistii vin aici intrucat citesc in ghiduri ca acest stabiliment a fost la un moment dat cel mai celebru loc de intalnire a protipendadei venetiene si a artistilor din toata lumea. In urma cu o suta de ani cafeneaua era si tripou, functiona ca o bursa si ca un salon, era deschisa toata noaptea si cine gasea un loc liber la o masa se considera fericit. Astazi aproape toate locurile sunt libere in cafenea… Turistii intra cu prudenta, admira picturile murale si cele cinci sau sase saloane incarcate de oglinzi si tablouri, examineaza cu atentie lista de preturi. Pana la urma turistul avid de a plonja timp de o cafea in trecut scoate totusi banutul si consuma ceva.

De ce nu, isi spune el platind un pret exorbitant pentru o ciocolata calda sau un Scheweppes, voi calatori in felul acesta in epoca de aur a Venetiei. La intrarea in cafenea poate fi consultat si un album cu istoria cafenelei si cu lista enorma a personalitatilor care au trecut pe acolo: Verdi, Joyce, Borges, Charlie Chaplin… Imposibil de enumerat toate aceste nume, e ca si cum ai enumera numele artistilor reuniti intr-un muzeu. Terasa din fata cafenelei se anima in special dupa-amiaza, cand pe o mica estrada se produc si cativa muzicieni. Imaginati-va ca intr-o bunazi 90 la suta din oamenii aflati pe strazile Bucurestiului ar fi straini, turisti in cautare de frumusete si emotie, de fantasme si de fantome, de inspiratie si poezie… Este cazul cu Venetia care nu mai are viata personala.

In jur de 20 de milioane de turisti vin anual la Venetia. Fara sa vrea ei participa la ceremonia scrierii unui poem funebru interminabil, cu atat mai mult cu cat fiecare om care ajunge sa vada Venetia pleaca tulburat de dorinta imperioasa de a reveni la Venetia.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de