Verdict: crima

"Intram in UE fara sa iesim din comunism"

La o aruncatura de bat de integrarea europeana, persista o intrebare: in decembrie 1989 a fost o revolutie sau o lovitura de stat? Pentru a afla, nu-i nevoie nici de martori, nici de probe materiale, nici de inregistrari ale telefoanelor date si primite de feluriti agenti si generali. Sunt suficiente definitiile.

Dupa enciclopedii, revolutia inseamna o transformare radicala, o etapa a dezvoltarii in care se petrec schimbari calitative profunde. In schimb, lovitura de stat nu se bucura de astfel de valente - este doar o schimbare brusca, eventual violenta, a unui grup aflat la putere cu alt grup provenit din aceeasi clasa sociala.

E clar, asadar. E suficient sa observam ca in economie nu s-au produs transformari esentiale, ca n-a fost propulsata in prim plan piata - un sistem natural de distributie a resurselor, in care companiile se gasesc intr-un feed-back permanent cu angajatii lor, care sunt in acelasi timp si consumatori finali. La mijloc gasim tot bugetul, care "da" si "ia". Indivizii sunt tot lipsiti de forta decizionala. Politicul dicteaza in continuare economicului.

Iar cand vehicule tipice societatilor de consum - precum creditul - scapa din stransoare si exercita o presiune formidabila, ce se intampla? Economia se restructureaza, pentru a putea oferi bunurile si serviciile cerute? Nu, se scot repede de la pastrare instrumentele administrative. Oare nu cumva avem cele mai ridicate rezerve minime obligatorii din zona pentru ca ne ghidam cel mai putin dupa reperele economiilor de piata?

E greu de raspuns cu da sau nu, dar cert este ca la noi inflatia nu se reduce prin majorarea consumului, dupa regula "mai mult, la pret mai mic", ci prin reprimarea acestuia. Se subtiaza disponibilitatile tuturor celor lipsiti de protectie pana se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate - preturile n-au de ce sa se aprinda atata vreme cat consumul populatiei e rationalizat prin taxe si facturi la utilitati.

Una peste alta, desi diferentele dintre "inainte" si "dupa" se masoara in bani, ne indreptam spre acelasi rezultat: limitarea consumului. Fie ca oamenii n-aveau ce sa cumpere cu banii, ca inainte de ’89, fie ca nu mai au bani ca sa cumpere, ca acum, tot aia e: nu cumpara. Populatia isi restrange cererea ca sa poata consuma intreprinderile, oricat de ineficiente ar fi ele. Fiindca economia este prea putin diferita de cea din anii ’80, e incapabila sa exporte fara o forma de dumping. Se vede si astazi cat de greu ne vine sa renuntam la principalul combustibil al dumpingului - pretul energiei. Din aceasta cauza Romania are inca preturi administrate.

Si, in aceste conditii in care in loc sa se creeze bogatie, se observa numai o saracire ordonata, n-ar trebui sa ne mire ca PIB-ul se invarte tot in jurul nivelului din anul "de varf" 1988, iar puterea de cumparare e chiar mai redusa decat atunci. Nici n-ar avea cum sa fie altfel, daca managementul se ghideaza dupa aceleasi linii, de parca e facut de aceiasi oameni.

Da, dar scopul deschiderii Estului din urma cu un deceniu si jumatate a fost altul. Gorbaciov i-a spus glasnost si perestroika, adica transparenta si restructurare. Nu se stie insa de ce, in ciuda schimbarilor din declaratiile conducatorilor, tocmai de acestea se leaga nemultumirile investitorilor straini.

Investitorii spun ca unora le sunt acordate privilegii de care altii nu se bucura. Lipsa transparentei, strans legata de coruptie, nu e decat un mijloc de rezistenta la concurenta straina utilizat de beneficiarii de privilegii. Arsenalul e clasic: arieratele, ca substitut de capital, majorarea prea inceata a pretului energiei, ca subventie mascata, ajutoarele de stat, ca arme pentru denaturarea competitiei economice.

Bun, sa tragem linie. Daca managementul e acelasi, iar glasnostul si perestroika au progresat doar la nivel declarativ, ce s-a schimbat la noi? Din pacate, autorii schimbarii din decembrie 1989 au reusit sa incalce pana si principiul pe care l-au invatat de la Marx, care zicea ca revolutiile sunt locomotivele istoriei.

In trei cincinale, trenul nostru n-a mers nicaieri. A ramas incremenit in gara, a consumat carbunii din stocul vechi, a luat combustibil pe datorie de la straini. Asadar, putem numi ceea ce s-a intamplat atunci revolutie, daca tinem neaparat, dar dupa definitii nu seamana. De asta nici n-au urmat reformele, fiindca s-ar fi incalcat obiectivul specific care poate fi sintetizat prin expresia cunoscuta: "la vremuri noi, tot noi".