x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Viaţa, ca o anecdotă

0
Autor: Tudor Octavian 07 Ian 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Invitat să ţină o conferinţă despre primii noştri cronicari la Casa de cultură "Infrăţirea intre popoare", profesorul de literatură romănă veche Dănescu şi-a luat inima-n dinţi şi, pentru prima oară, s-a interesat dacă la treaba asta ieşea şi un ban. Tovărăşelule, l-a intrebat Dănescu pe insul care-i telefona, zicăndu-i că acţiunea urma să se desfăşoare la şapte seara, dacă tot eşti atăt de grăbit, ia zi-mi, plătiţi măcar o sută de lei?



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Invitat să ţină o conferinţă despre primii noştri cronicari la Casa de cultură "Infrăţirea intre popoare", profesorul de literatură romănă veche Dănescu şi-a luat inima-n dinţi şi, pentru prima oară, s-a interesat dacă la treaba asta ieşea şi un ban. Tovărăşelule, l-a intrebat Dănescu pe insul care-i telefona, zicăndu-i că acţiunea urma să se desfăşoare la şapte seara, dacă tot eşti atăt de grăbit, ia zi-mi, plătiţi măcar o sută de lei?


In 1985, o sută de lei nu insemna mare lucru, dar nu era deloc rău s-o ai. Mai ales cănd alţi bani in afară de salariu nu scoteai. O sută cincizeci, a răspuns parcă eliberat brusc de o grijă fatală tovărăşelul de la capătul firului.


Dănescu era ceea ce se cheamă un profesor acrit in meserie. Ştia că primii noştri cronicari nu-i interesau nici măcar pe studenţii lui, aşa că s-a dus la mama dracului, in capătul Bucureştiului, imaginăndu-şi cum va vorbi in faţa unei săli goale sau a unei clase de elevi de la o şcoală profesională mănaţi cu de-a sila de la ore la "acţiunea culturală". Dănescu a fost foarte surprins de căte persoane aşteptau la intrarea in Casa de cultură, iar, cănd s-a suit pe scenă şi a văzut că sala era arhiplină, că gemea de popor, mirarea i s-a transformat in filozofie. O filozofie despre calitatea publicului de toată măna, nimerit pe la casele de cultură, avea Dănescu insă una rea de tot. Filozofia care incepea să prindă un contur in mintea lui obosită şi consolată cu găndul că viaţa e o fundătură mai lungă sau mai scurtă, dar tot o fundătură, era acum bună.


Ce crud pot să fiu căteodată cu oamenii, şi-a zis Dănescu după ce s-a obişnuit cu semiintunericul din sală şi şi-a dat seama că lumea stătea buluc şi in picioare. Ar trebui să vin mai des pe aici. Oameni simpli, de cartier, dar uite la ei, cănd au ocazia să asculte un universitar vorbind despre Miron Costin şi Grigore Ureche dau buzna! De emoţie, mai bine zis de evlavie, fiindcă sentimentul care-l copleşea era unul aproape religios, lui Dănescu i s-au umezit ochii. Ca să inceapă să vorbească, s-a prefăcut că-şi şterge vreme de aproape un minut ochelarii. In sală, publicul se foia, iar unii din ultimele rănduri strigau ceva şi băteau din palme.


Ce nerăbdători sunt - şi-a zis din nou Dănescu, lăcrimănd discret inainte de a rosti prima frază - ce dornici sunt să li se vorbească despre primii noştri cărturari! După ce a terminat introducerea, care n-a durat decăt zece minute, şi şi-a frecat niţel palmele, aşa cum făcea intotdeauna cănd urma un logos de două ore, de Dănescu s-a apropiat tovărăşelul cu banii, care i-a zis cu un glas de milog: Ajunge, dom’ profesor, gata, că mă nenorociţi. Mă ia lumea la bătaie! Veniţi să vă luaţi ciubucul, ca să dăm drumul la film. Dacă doriţi, puteţi să rămăneţi in sală, că azi il dăm pe ăla al dracului, indian, cu Raj Kapoor.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   d

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de