Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru unii, misiunea unei bănci centrale se rezumă la stabilitatea preţurilor. Chiar regimul de ţintire a inflaţiei accentuează această dimensiune a activităţii unei bănci centrale. Problema este că acest enunţ, in sine corect, devine simplist dacă nu este insoţit de calificări absolut necesare. Sănătatea sistemului bancar intră in atenţia permanentă a unei bănci centrale, că ceea ce numim "supraveghere prudenţială" este o activitate indispensabilă pentru a evita nenorociri.
Cei care cred in "free banking" nu sunt luaţi in seamă in lumea bună a finanţelor. Pe această pistă ajungem la noţiunea de "imprumutător de ultimă instanţă". Bănci centrale, de-a lungul istoriei bancare, au intervenit in momente de mare dificultate pentru sistemele bancare autohtone prin injecţii de lichiditate.
Ultimele trei luni au fost marcate de turbulenţe mari pe pieţele de credit, care au originat in SUA. Dar nu criza de pe piaţa ipotecară a ingrijorat cel mai mult; problema majoră a fost ingheţarea pieţelor de credit pe fondul globalizării pieţelor şi al inovaţiilor financiare care au opacizat aceste pieţe. Dovada acestui ingheţ este că şi acum, după intervenţii repetate ale băncilor centrale mari din lume, marja la imprumuturi la trei luni pe piaţa monetară au rămas cocoţate. Nici acum unii nu inţeleg că ceea ce deosebeşte criza de acum de alte crize.
Deşi au adus unele beneficii prin răspăndirea riscurilor, inovaţiile financiare au opacizat pieţele de credit. Efectul se vede: deşi bănci centrale au redus din dobănzile de intervenţie (ceea ce ar semnala o relaxare a politicii monetare) pieţele de credit nu s-au destins. Explicaţia este că problema majoră nu a apărut in sistemele bancare propriu-zise, ci pe pieţele de capital, acolo unde au fost create tot felul de instrumente care nu sunt tranzacţionate efectiv pe pieţe. Cănd incertitudinile s-au multiplicat cu privire la calitatea instrumentelor din portofolii teama a blocat creditul, fuga după lichidităţi s-a instaurat. Nu intămplător am asemuit această stare cu ceea ce Keynes a numit "capcana lichidităţii".
Activitatea fondurilor de risc trebuie să fie reglementate, băncile comerciale şi de investiţii trebuie să-şi transparentizeze expunerile faţă de diverse plasamente - luănd in calcul şi ceea ce este in afara bilanţului propriu. O mare dilemă şi compromis ale băncilor centrale in această perioadă este nevoia de a concilia grija faţă de sănătatea sistemului bancar cu evitarea inflamării inflaţiei. Potrivit misiunii luptei contra inflaţiei băncile centrale mari ar fi trebuit să nu coboare dobănzile de intervenţie, intrucăt presiuni inflaţioniste persistă (preţuri la combustibili, efecte ale secetei etc). Pe de altă parte, blocajul pieţelor de credit şi dificultăţile mari ale unor entităţi financiare au obligat la injecţii monetare de sprijin.
In SUA, statutul Fed-ului cere băncii centrale să fie preocupată de evitarea unei recesiuni puternice. Aici găsim temeiul pentru care au existat intervenţii ale Fed-ului care pot fi judecate prin dorinţa de a indulci faze de declin economic. In UE, BCE are de construit o reputaţie şi, de aceea, a fost mult mai reticentă in a asculta de exhortaţiile miniştrilor de finanţe reuniţi in Ecofin - cănd aceştia din urmă au pledat pentru scăderi de dobăndă. Matricea de conduită a unei bănci centrale nu este deci scutită de dileme şi de decizii care implică compromisuri, Ultimele luni arată, dacă mai era necesar, că nu există bancă centrală fără o viaţă complicată, că deciziile sunt mai dificil de luat in condiţiile globalizării pieţelor, ale inovaţiilor financiare.
Romănia este parţial protejată de turbulenţele actuale, intrucăt avem un sistem financiar relativ nesofisticat şi expunerile băncilor din Romănia la piaţa sub-prime sunt, aparent, neingrijorătoare. Dar efecte resimţim vizibil prin scumpirea efectivă a creditului (creşterea marjelor) pe pieţele internaţionale, efectul turbulenţelor asupra activităţii economice in economia mondială. Adiţional BNR se confruntă cu dileme izvorăte din complexitatea aplicării regimului de ţintire a inflaţiei in condiţiile monetare autohtone.
PS. Creşterea economică din Asia şi presiunea asupra pieţelor pentru produse de bază (basic coomodities) ca şi asupra preţurilor alimentelor de bază va face mai dificilă sarcina băncilor centrale. Cred că este inevitabilă o tendinţă de durată de creştere a inflaţiei in lume.
