x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Viata de imprumut

0
Autor: Marius Tucă 07 Noi 2005 - 00:00

Intalnirea asta cu ceea ce ai trait si, mai ales, cu ce n-ai trait, intalnirea cu toate infrangerile pe care, de teama sau altceva, n-ai fost in stare sa le recunosti niciodata pana acum, iti face rau, foarte rau, dar te si elibereaza in acelasi timp.



Sa stai. Sa nu faci nimic altceva decat sa te cufunzi in liniste. Timpul sa se furiseze pe langa tine, fie ca e noapte, fie ca e zi, iar tu sa nu simti nimic altceva decat abandonul din tine. Ca un soldat care se intoarce de pe campul de lupta dupa atata amar de linia intai si dintr-o data nu mai vrea sa auda si sa vada nimic. Un soldat care vrea sa-si aduca aminte cu ochii inchisi tot ce n-a auzit si tot ce n-a vazut. Sa lipeasca in minte cu ajutorul gandurilor filmul care s-a rupt de atata expunere, de atata proiectie. Sunt role intregi pe care ai vrea sa le pui cap la cap, role din viata ta care a fost mai mult proiectata decat traita. Stai sa-ti lingi ranile, sa-ti randuiesti bataliile mai vechi sau mai noi, stai nemiscat si-ti imaginezi deasupra ta cerul. Te agati de el cu disperarea unui muribund cu gandul sa-ti lumineze, sa-ti limpezeasca ceea ce ai trait in ultimii ani. Asta a fost viata ta, asta ai vrut sa traiesti? Parca n-ai fost tu intotdeauna, te regasesti doar in preajma marilor victorii si accepti cu greu, ca pe o condamnare, acolo unde viata ta a fost si a ramas o infrangere. Sub greutatea linistii care te apasa, esti gata sa recunosti ceea ce n-ai fi recunoscut nici cu spatele pus la zid. Intalnirea asta cu ceea ce ai trait si, mai ales, cu ce n-ai trait, intalnirea cu toate infrangerile pe care, de teama sau altceva, n-ai fost in stare sa le recunosti niciodata pana acum, iti face rau, foarte rau, dar te si elibereaza in acelasi timp. Te-ai mintit ca e bine ca sa poti sa mergi mai departe, te-ai mintit cu gandul ca intr-o zi o sa tragi linie si o sa faci curat in viata ta. Si cu cat te-ai mintit mai mult, povara ta a fost si mai mare si viata n-a putut s-o rezolve niciodata. Si nici nu va putea. Probabil ca de multe ori n-ai avut timp sa te asculti, ai fost prea grabit, abia ce-ai avut timp pentru altii, aproape niciodata pentru tine. Asa ca atunci cand nu te-ai mintit n-ai avut timp, atunci cand ai avut timp te-ai napustit sa-ti traiesti viata ca si cand pana atunci ai fi inotat pe sub apa si ai fi iesit la suprafata sa iei o gura de aer. Sau altfel spus, sa-ti traiesti viata ca pe o pauza de tigara: s-o tragi repede in piept, pe nerasuflate, fum dupa fum, pana la filtru, pana la arsul degetelor. Dupa care, inapoi, la viata de toate zilele, adevarata viata, aia pe care n-ai apucat s-o traiesti decat ca pe o viata de imprumut...
Citeşte mai multe despre:   editorial,   viata,   n-ai

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de