x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Viaţa, în agende

0
Autor: Tudor Octavian 25 Feb 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Cunosc câteva persoane dependente de agendele lor cu numere de telefon, şi încă într-un mod care le face personaje de roman absurd. Oameni foarte ocupaţi, diferiţi unul de celălalt în foarte multe privinţe, care însă seamănă la agendă.

De regulă, agenda e un carnet mic, cu foile vraişte, cu paginile burduşite cu nume şi semne de ţinut minte. Nimeni nu s-ar descurca în infernul scrisului mărunt şi înghesuit din paginile acelea tocite şi slinoase, dar proprietarilor filele înnegrite, sufocate de tot scrisul ce-a putut să încapă în ele le asigură un sentiment de siguranţă în continuitate. Dacă ar pierde agenda, ceva în vieţile lor s-ar rupe pentru totdeauna.

Pe una dintre aceste persoane care nu făcea un secret din vârsta agendei, din faptul că şi-o înnoise o singură dată, “la Revoluţie”, am întrebat-o ce s-ar întâmpla dacă ar pierde-o, iar dependentul m-a privit ca şi cum tocmai rostisem o enormitate. Într-un târziu, a zis ca pentru sine: Ar fi o nenorocire.

Eu, unul, ca să n-am grija agendei, dar şi din pricini mai subtile, ţinând de rata de înjumătăţire a relaţiilor dintr-un an, o schimb la fiecare început de ianuarie. O schimbam şi înainte de 1990, deoarece lumea cu care aveam de-a face se înjumătăţea rapid. Pictorii se duceau cu expoziţii în străinătate şi nu se mai întorceau, iar mulţi cunoscuţi plecau definitiv din ţară. Şi cum mai toate prieteniile mele, bazate pe nevoia de a învăţa şi de a admira, se îndreptau spre vârstnici, aceştia mureau sau nu mai erau abordabili.

În 1990, şi agendele cu numere de telefon au avut revoluţia lor. De o mulţime de oameni m-am simţit dintr-odată dezlegat. Am ştiut că nu mai aveam ce să ne spunem şi le-am şters numele din agendă, pe ale câtorva apăsând cu furie pixul pe hârtie. Curând, a trebuit să curăţ din agendă şi numele unor apropiaţi, care şi-au luat familiile şi s-au dus să-şi facă un rost mai bun în Statele Unite, în Canada ori în Germania.

N-am aruncat la coşul de gunoi nici o agendă consumată. Uneori, scot la întâmplare câte o agendă veche, din cutia unde le păstrez, şi ce descopăr în ea mă umple de tristeţe. Lumile care păreau să li se deschidă multor români în 1990 au însemnat, pentru aproape toţi artiştii din agendele mele, nu o şansă, ci o altfel de ratare. Libertatea şi competiţia i-au terminat. Faima acumulată în ţară nu le-a mai folosit la nimic.

E foarte greu s-o iei de la capăt, la cincizeci de ani. La vârsta asta, ai ajuns la un capăt şi un altul nu se mai iveşte. Titlul articolului ar fi trebuit să fie “Viaţa şi moartea, în agendele cu numere de telefon”. Câtorva din cei reveniţi în ţară, după un deceniu de neant creator şi afectiv prin străinătate, nu le-am mai cerut numărul de telefon. Eu aş mai putea să mă mint, însă agenda n-are nici un motiv să se mintă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de