Victime şi călăi, în devălmăşie

În tinereţea mea jurnalistică am investigat un caz dramatic petrecut în Drumul Taberei. Un adolescent de 17 ani, licean, nemaiputând suporta torturile la care-l supunea vârstnicul lui bunic, care-l ţinea nemâncat şi-l obliga la o viaţă de ascet, i-a aplicat acestui Hagi Tudose o lovitură mortală de cuţit. Crima era învelită în cearşaful unor circumstanţe duioase prin care opinia publică îşi strecura mila. Mila de puştiul oropsit. Ținându-ne noi după anchetatori şi executând în paralel o investigaţie de gazetari care vor să afle şi să ştie adevărul, am desenat – le reproduc în crochiu aici – două portrete diferite fundamental de cele care alimentau mila sau revolta opiniei publice. Părinţii puştiului muriseră într-un nefericit accident. Rămas în grija bunicului, singur şi el după decesul soţiei, libertăţile minorului de a zburda, preponderent în zona barului, s-au extins iar pasiunile paralele şcolii au devenit dominante. Bătrânul, semiparalizat, reuşea să-i gătească zilnic şi să-i asigure haine şi rechizite şcolare. Bani de distracţie îi dădea într-adevăr cu zgârcenie, cu toate că avea o pensie bunicică. De aici duşmănia crescândă a băiatului care bănuia că ăl bătrân doarme pe o saltea de bani. Buzunărindu-l, după execuţia criminală, a găsit asupra lui 25 de lei, cu care a şi alergat la birt. Procurorii au descoperit şi ei, în saltea, o comoară – numeroase carnete CEC, toate pe numele puştiului care le putea utiliza la maturitate, când bunicul bănuia că nu va mai fi. Zgârcenia bătrânului care asuda chinuit de singurătate şi boală să-şi crească nepotul avea o unică ţintă – chivernisirea loazei cu genă de asasin. Portretele de la început, cele pe care le-am primit mură în gură, înainte de a face propria noastră cercetare, nu se mai nimereau.

Azi, când nu mai am răgaz pentru astfel de anchete şi nici tragere de inimă, lăsând să zburde profesionalismul tagmei noastre tinere şi abundente, citesc sau ascult. Cazul de la Balş, de pildă, cu poliţista violată, îmi ridică zilnic nedumeriri. Pentru început am văzut un soţ umilit care plângea că nevastă-sa a fost pângărită de un şef cu galoane. Femeia, nemaisuportând la rându-i umilinţa, l-a înjunghiat pe violator, în persoana unui bivol mereu în călduri, cu care presa a mai făcut cunoştinţă în împrejurări de beţii şi şpagă. Personajul negativ pare conturat fără dubii. Victima mi se arată însă, pe măsură ce citesc alte relatări despre caz, tot mai în ceaţă. Undeva scrie că numărul poliţiştilor care au violat-o se ridică la 9, cu adaosul de prestaţie al unui procuror, abonat şi el la o investigaţie fără nădragi. Violurile s-au consumat în diverse locuri şi împrejurări unde doamna se ducea nelegată. Având în vedere că victima poseda pistol şi absolvise şcoala care te învaţă cum să pui la pământ un infractor, te întrebi de ce n-a tăiat avântul amoros al violatorilor, care nu se prezentau toţi odată, ci individual, cu o lovitură de genunchi în gogonele. Înjunghierea în intestine a violatorului prim, actul care-a declanşat ancheta şi nebunia, e şi ea stranie. S-a petrecut la poarta violatorului unde violata s-a dus de bună voie. Pare mai degrabă o tentativă de crimă pasională. Să te tot violeze o droaie de inşi cinci ani, să mergi pe la fiecare fără ameninţarea unui pistol în coaste, înfricoşată doar la perspectiva de a fi dată afară dacă nu stai în poziţia cerută, parcă e prea mult. Ceva îmi scapă, iar ce spune presa azi, dă peste cap ce-a spus ieri. Că ne mişcăm într-o lume de ghiolbani e limpede. Că acolo, dincolo de frecuşuri pe saltea, se petreceau – au început să iasă la lumină – fapte grave de corupţie, e clar. Galoane înalte protejau clanuri specializate în traficul de carne vie sau droguri şi altele din aceeaşi familie de mizerii. Rămân întrebările legate de călăi şi victime. Câtă victimă e într-un călău şi cât călău într-o victimă? Dostoievski a scris romanul “Crimă şi pedeapsă” pornind de la o ştire de presă rezumată. Genialitatea lui a luminat unghere sufleteşti la care noi, muritorii de rând, n-am fi ajuns niciodată. Câte feţe o fi având un adevăr? Și cine, fără a se grăbi, încearcă răbdător să le dezvelească, una câte una?