x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Victimele care nu ştiu că-s victime

0
Autor: Tudor Octavian 10 Iul 2009 - 00:00

● Când vorbim de victimele comunismului, îi avem în vedere pe cei care au avut de suferit, ştiind cum, cât şi pentru ce su­feră. Oamenii care au fost conştienţi de con­diţia lor de victime. Comunismul a pro­dus însă alte sute de milioane de victime, care, neştiind ce e libertatea şi bu­năs­ta­rea într-o societate evoluată, au trăit prost, convinşi că trăiesc bine.



Aceasta e de fapt regula, şi nu numai în comunism, ci şi în capitalism: omul o duce rău, dar nu se compară cu acela care o duce mai bine, ci doar cu acela care o duce mai rău. Raportarea e în cercul strâmt al realităţii imediate. Ruşii, născuţi după Revoluţia lui Lenin, din 1917, şi care trăind departe de Europa, în lumea închisă a republici­lor asiatice, n-au ştiut altceva decât comunism, au cu totul alte dimensiuni ale tra­iului bun decât românii care s-au raportat permanent la Occident. În copilărie, mâncarea bună era pentru întreg car­ti­e­rul meu găina tăiată duminica. O mân­ca­re mai  bună, mintea mea nu concepea, iar în restul zilelor chestiunea bunului şi a mai bunului nu se punea. În restul zi­le­lor, burta trebuia umplută cu ceva. Nea­vând termeni de comparaţie, festinul din casa unui coleg de la Elementară, fiu de ar­mator grec deprins cu delicatesurile, mi-a picat foarte prost şi la minte şi la sto­mac. Lucrurile de cea mai aleasă calitate mi-au stricat digestia şi mi-au stârnit un reflex de respingere pe timp îndelungat.

● Un artist intrat în vârsta a treia spune că tot ce urmează mai departe e pentru el o chestiune de pomelnic: ce este în pomelnice în stânga, la urări de sănătate şi prosperitate, trece într-o bună zi în dreapta, la Fie-le numele în veci pomenit! E o operaţie simplă, spune el, care îţi mai răreşte din vanităţi şi din întrebări.

● Dacă-s adevărate, unele statistici ale iaurgiilor te pun pe gânduri la modul cel mai stânjenitor. Bunăoară, aceea care spune că unul din doi români e balonat. De mirare nu e balonarea, în sine, ci modul în care ea se rezolvă majoritar şi în public precum şi dicţionarul popular al rezolvărilor. În ce mă priveşte, nu ţin minte să fi fost vreodată balonat, dar problema mă preocupă, fiindcă nu-i tocmai stimulator să ştiu că aparţin unui popor de băşinoşi. Poate că şi-n Europa treburile stau la fel şi atunci asta e!

● O doamnă cu un ochi vânăt declară, într-o emisiune de scandal, că soţul ei o iubeşte, că o adoră, dar se exprimă greşit.  Ştiindu-se vedetă pentru o seară, doamna cu ochiul vânăt se corectează în câteva rânduri, ca şi vorbirea ei să fie "de emisiune", nu numai ochiul. Cum adică greşit? întreabă moderatoarea. Adică eronat, răspunde adorata.

● La cât de frumoase şi de colectibile sunt ambalajele, ai motive să crezi că civilizaţia e până la urmă o chestiune de cutii, de cutiuţe şi de tipar. Una din cele mai emoţionante cărţi create în regim de domiciliu forţat, de un universitar de-al nostru, a fost scrisă în anii 1950-'60 pe hârtia groasă ca tabla, maronie şi plină de aşchii, în care se împacheta marmelada la Cooperativa din sat. Profesorul o recupera de la gunoi, o spăla şi o usca, iar ambalajul devenea suport pentru spirit.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de