x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Victor Ciutacu: Parlamentul saltimbanci­lor simpatici şi uninominali

0
Autor: Victor Ciutacu 29 Sep 2008 - 00:00
Victor Ciutacu: Parlamentul saltimbanci­lor simpatici şi uninominali


"Declarativ, cu excepţia PRM, care a şi contestat în instanţă (deocamdată fără succes) hotărârea de guvern privind trasarea colegiilor electorale, partidele politice au îmbrăţişat public «reforma uninominalului». Dar, în intimitatea propriilor sedii, s-au îngrozit."



Ani la rând, clasa politică, în covârşitoa­rea ei majoritate, s-a prefăcut, mai mult sau mai puţin convingător, în funcţie de partid şi de pricepere, că vrea uninominal. Aproape toţi politrucii consacraţi ai Ro­mâ­niei clamau solemn că ei îşi doresc cu ardoare să se voteze omul, nu lista, dar nu vor "ăia". Unde "ăia" erau, după caz, ori vre­melnicii adversari de pe scena po­li­ti­că, ori şefii lor ierarhici cu putere de de­ci­zie asupra direcţiilor strategice ale pro­pri­­ei formaţiuni. Alături de ei, într-un cor perfect al demagogiei ieftine, s-a plasat o bună parte din media şi extrem de vo­ca­la societate civilă de televizor.

S-au scris editoriale, s-au făcut campanii, s-au organizat dezbateri şi seminarii, doar-doar s-o pogorî uninominalul izbăvitor şi adu­cător de fericire prosperă peste biata ţări­şoară.

Există în folclorul popular o vorbă care musteşte de înţelepciune: "Ai grijă ce-ţi doreşti foarte tare, fiindcă s-ar putea să ţi se întâmple." Iar povestea poreclitei re­for­me a sistemului electoral, prin trece­rea la votul uninominal, chiar şi aşa şchiop cum a ieşit din zbaterile guvernului, urmează cu fidelitate pilda de mai sus. A trebuit ca demagogia feroce a lui Tra­ian Băsescu, până atunci unul dintre puţinii adversari declaraţi ai uninominalului, să provoace un referendum (ra­tat, de altfel) ca România anului 2008 să se procopsească. Fiindcă ambiţioşii libe­rali, de teamă să nu care cumva să le ia foştii aliaţi de pe vremea "revoluţiei portocalii" caşcavalul electoral de la gurile ne­sătule, au produs rapid, într-o dulce câr­dăşie cu ex-"regimul ticăloşit", un act nor­mativ straniu pe care şi-au asumat răspunderea în faţa Parlamentului. A ieşit până la urmă, cu forcepsul, o in­ven­ţie legislativă tipic românească, dubioasă, o corcitură de uninominal de manual cu redistribuire.

Declarativ, cu excepţia PRM, care a şi contestat în instanţă (deocamdată fără succes) hotărârea de guvern privind trasarea colegiilor electorale, partidele politice au îmbrăţişat public "reforma uninominalului". Dar, în intimitatea propriilor sedii, s-au îngrozit. Dincolo de faptul că nimeni n-are suficienţi clienţi viabili în multitudinea colegiilor, noul sistem de vot, cu toate blaturile evidente transpartinice reclamate, este aproape incontrolabil. Şi e extrem de posibil ca, în lumina legii electorale, să ajungă parlamentari, în detrimentul feţelor politice deja consacrate, o armată de saltimbanci sau de oameni lipsiţi de substanţă. Care deja au invadat, preventiv, că încă nu se facturează oficial demagogia de campa­nie, studiourile de televiziune. Acolo unde-şi exersează, într-o retorică ieftină, puţinele idei care se doresc politice. Această stare de fapt a început să-i îngrijoreze pe consacraţii şezătorilor tv şi, deo­potrivă, pe "strategii" care le toacă ba­nii. Fiindcă planează ameninţător perico­lul ca, sătui de certurile lor sterile fără re­zul­tate cuantificabile pentru privitori, cel mai adesea şi acelea false, alegătorii să se orienteze, fie şi dintr-un acces firesc fron­dă, către cei care par mai simpatici şi mai originali pe sticlă. Aşa că se straduiesc, la rândul lor, într-un spectacol care tinde să capete accente groteşti, să devină şi ei sim­patici şi umani. Mopul şi andre­le­le Ele­nei Udrea sunt doar începu­tul, iar is­te­rica reacţie a presei nu a făcut altceva de­cât să încurajeze asemenea gesturi. Or­biţi de luminile rampei şi imuni la simţul ri­di­colului, oamenii politici au început să se călăuzească după principiul că orice fel de publicitate, fie ea şi negativă, îi va aju­ta să pătrundă-n conştiinţele purtăto­ri­lor de ştampile de vot. Aşa a a­juns şi Bogdan Olteanu, altfel un tip sim­pat­ic şi de cu­vânt, să presteze live cusut de nastu­ri căl­cat de cămaşă (absolut în­tâm­plă­tor, a mea) într-o emisiune de di­vertisment.

Şi aşa probabil că vor ajunge alţi scrobiţi ai scenei politice - tra­diţio­nale prezenţe în fa­bricile de talk-show-uri – să ţină min­gea pe nas ca fo­cile, să dreseze nutrii, să în­ghită flăcari ori cine ştie de păcatele mele le-o mai tre­ce prin capete. Iar noi vom avea fix clasa politică pe care o merităm...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de