x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Victoria bunului-simţ la Summit-ul NATO

0
Autor: Ion Cristoiu 08 Apr 2008 - 00:00

Pentru multe state membre NATO, admiterea Ucrainei şi Georgiei nu e un moment vital în destinul Alianţei. Ba, mai mult, ea riscă să afecteze grav Alianţa prin includerea a două state instabile, cu conflicte interne şi externe, cu popoare cărora nu le surîde admiterea în NATO. ● Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian:
O întrebare tîmpită ● Adrian Severin: Summit în stil european ● Lucian Avramescu: Băsescu, pupat pe chelie de Bush şi Putin ● Ilie Şerbănescu: Banca Mondială trage tare pentru locul doiDan Dumitrescu: Mai proşti decît valiza cancelarului

Pentru multe state membre NATO, admiterea Ucrainei şi Georgiei nu e un moment vital în destinul Alianţei. Ba, mai mult, ea riscă să afecteze grav Alianţa prin includerea a două state instabile, cu conflicte interne şi externe, cu popoare cărora nu le surîde admiterea în NATO.

Nu cred să existe comentariu, atît în România, cît şi în Europa, care să nu concluzioneze că decizia Summit-ului NATO de la Bucureşti de a nu acorda Georgiei şi Ucrainei dreptul de a trece la programul Membership Action Plan e o victorie a lui Vladimir Putin. O astfel de concluzie se întemeiază pe o realitate: Vladimir Putin s-a declarat în mod categoric împotriva acordării MAP celor două ţări; şi o ipoteză: Summit-ul NATO din aprilie ar fi fost o confruntare între Rusia şi Occident. În aceste condiţii, e de la sine înţeles că decizia summit-ului a fost percepută ca o victorie a lui Vladimir Putin. A fost însă Comunicatul final al reuniunii, stipulînd amînarea unei decizii pînă în decembrie 2008, o victorie a lui Vladimir Putin? După opinia noastră, nu. A fost o victorie a bunului-simţ.

 

Să ne explicăm. La nici un summit NATO din ultimul timp, două mari puteri de talia Germaniei şi Franţei nu şi-au exprimat public, înainte de luarea deciziei, poziţia într-o chestiune cu atîta siguranţă cum a fost vorba de cea a aderării Georgiei şi Ucrainei. La summit-ul de la Madrid, de exemplu, deşi România avea numeroşi duşmani în NATO, nici unul dintre ei nu s-a opus public atît de zgomotos înscrierii ţării noastre în primul val. Liderii acestor ţări au preferat să se manifeste în culise. Germania şi Franţa, două mari puteri europene, au invocat printre alte motive şi pe cel de a nu ostiliza inutil Moscova. Nu, nu e vorba de a recunoaşte dreptul de veto al Moscovei, cum bat cîmpii proamericanii tribali, în genul lui Traian Băsescu. E vorba de a ţine cont de logica elementară. De vreun deceniu aproape, America şi NATO nu contenesc a declara că Rusia, spre deosebire de URSS, e un partener al Occidentului. Ce înseamnă însă a fi partenerul cuiva?

 

Înseamnă a ţine cont în faptele tale şi de părerile lui. Rusia a declarat în numeroase rînduri că instalarea de baze americane în România şi Bulgaria, meşterirea scutului antirachetă, extinderea NATO spre Est îi stârnesc temeri că ar fi vorba de o încercuire din partea Occidentului. La aceste puncte de vedere, tot mai frecvent şi mai ferm susţinute, Occidentul a răspuns că Rusia n-are drept de veto faţă de ceea ce face el, Occidentul. Sigur că Rusia n-are drept de veto. Dar drept de a se ţine cont şi de poziţiile sale are mai mult ca sigur. Şi nu pentru că ar fi o mare putere, ci pentru că Occidentul sporovăie zi şi noapte că vede în Rusia un partener, dacă nu chiar un amic. Păi, ce fel de partener e acesta care nu ţine cont deloc şi de, hai să-i spunem, rugăminţile celuilalt? Într-un parteneriat ţii cont şi de ce vrea celălalt fără a te întreba dacă şi ceea ce vrea el e sau nu justificat.

Dacă dormi într-o cameră cu cineva şi acela îţi spune că-i e frig cu geamul deschis, tu, dacă eşti un adevărat partener, îl închizi. Mai ales dacă poţi dormi şi cu geamul deschis.

 

În cazul Georgiei şi Ucrainei ne-am aflat în faţa unei situaţii asemănătoare cu geamul deschis. Rusia a cerut în numeroase rînduri Occidentului să nu primească Georgia şi Ucraina în NATO.

Da, dacă Moscova s-ar fi opus unei decizii vitale pentru NATO, pentru popoarele europene, nici n-ar fi trebuit să ne uităm la poziţia Rusiei. În cazul Ucrainei şi Georgiei e vorba însă doar de un interes al Americii de a vîrî în Alianţă state gata s-o asculte orbeşte, în genul celor cuprinse de formula Noua Europă. Pentru multe state membre NATO, admiterea Ucrainei şi Georgiei nu e un moment vital în destinul Alianţei. Ba, mai mult, ea riscă să afecteze grav Alianţa prin includerea a două state instabile, cu conflicte interne şi externe, cu popoare cărora nu le surîde admiterea în NATO. În aceste condiţii, renunţarea la MAP pentru Georgia şi Ucraina era unul dintre gesturile minime de bunăvoinţă pe care le putea face NATO faţă de mult invocatul său partener de la Răsărit.

 

Astfel că, în fine, la Summit-ul de la Bucureşti, pentru prima dată după căderea comunismului, Occidentul a dovedit că respectă logica bunului-simţ. Nu numai prin luarea în considerare a poziţiei unui partener, dar şi prin rezolvarea unui paradox. Paradoxul de a susţine că nu trebuie ţinut cont de Rusia în deciziile NATO, în timp ce se invoca pe toate drumurile poziţia Rusiei. Pentru că din două una: Sau Rusia nu e o mare putere, şi atunci la un summit NATO poziţia acesteia nici nu trebuie luată în seamă; Sau e o mare putere, şi atunci trebuie luată în considerare.

Citeşte mai multe despre:   nato,   editorial,   Rusia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de