x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Victoria Securitatii

0
Autor: Ion Cristoiu 15 Aug 2006 - 00:00
Victoria Securitatii


Declansata in cel mai pur stil romanesc - stilul harababurii marcate de isteria heirupista - asa-zisa deconspirare a Securitatii sufera, printre altele, si de absenta unei explicari prealabile a mecanismelor de lucru ale fostei Politii Politice. Viata omului simplu era afectata de activitatea Securitatii nu direct, ci prin intermediul Autoritatilor: conducerile organizatiilor de partid, conducerile institutiilor, procurorii si judecatorii.

E drept, in etapa sa de stalinism crancen, Securitatea era atotputernica. Delatiunea unui vecin, a unui coleg de serviciu - informator sau nu - te putea trimite la puscarie sau la Canal. In ultimii ani ai lui Dej, dar mai ales in anii Ceausescu, sub motivul controlului de partid, Securitatea n-a mai putut face ce vrea. Restrangandu-si activitatea la cea strict informativa, ea facea note pe care le inainta Autoritatilor. De Autoritati depindea daca dosarele facute de Securitate se transformau in decizii impotriva unor cetateni.

Ca redactor-sef al Suplimentului literar-artistic al Scinteii tineretului, m-am confruntat cu momente in care responsabilul de sector de la Securitate venea oficial pentru a-mi atrage atentia ca un redactor sau un colaborator ar pune la cale fapte suspecte. De fiecare data, cunoscandu-mi bine redactorii si colaboratorii, nu luam in serios avertismentele.

Nu eram singurul care proceda asa. Multi conducatori de institutii, dar si multi sefi pe linie de partid nu dadeau curs avertismentelor venite de la ofiteri. Sunt sigur ca Ion Iliescu era unul dintre acestia. Explicatia acestui comportament e simpla. Multi dintre cei care lucrau in sistem stiau ca avertismentele Securitatii urmau unor actiuni de mantuiala sau exprimau nevoia oricarei Politii Politice de a exagera pericolul pentru a-si justifica existenta.

O astfel de realitate putin cunoscuta celor care n-au trait vremurile regimului Ceausescu, dar si mai putin explicate azi, dadea nastere unei puternice frustrari in randurile ofiterilor. Pentru a-si atinge scopul, ofiterii mergeau mai departe, inaintand Rapoarte sefilor, pentru ca acestia sa intervina la sefii administrativi sau politici si mai mari.

Daca si la niveluri mai inalte se nimereau sefi mai descuiati, dintre cei care nu erau zelosi sau dintre cei care intelegeau oarecum mai nuantat politica partidului, documentele intocmite de ofiterii Securitatii ramaneau ingropate in dosare.

Se poate spune astfel ca Securitatea ca Politie Politica a avut multe momente in care nu si-a putut indeplini misiunea de a frange destine.

Ceea ce n-a putut face Securitatea inainte de 1989 se indeplineste azi, la 16 ani de la caderea lui Ceausescu, intr-o tara ce va intra nu peste mult timp in Uniunea Europeana. Multi dintre ofiterii Securitatii au murit. Daca s-ar scula din mormant, ar muri din nou.

De fericire. Fericirea de a vedea ca au ajuns, in fine, sa fie atotputernici.

Luate din arhive selectiv, dupa interesele Marilor Sforari ai momentului, Rapoartele ofiterilor, dosarele intocmite, notele informative, intr-un cuvant produsele inteligentei lor nu totdeauna stralucitoare, frang destinele unor politicieni de vaza ai momentului, submineaza partide, ravasesc scena politica.

Inainte de 1989, unui ofiter de la Timisoara, precum cel care a recrutat-o pe Mona Musca, nici nu i-ar fi trecut prin gand ca ar putea darama un membru al Comitetului Central sau al Comitetului Politic Executiv, un ministru sau un director de Trust de la nivel central.

Locul sau in ierarhia momentului era destul de modest pentru a putea face rau unui politician de seama al momentului. Cum ofiterii erau destul de frustrati de controlul de partid, instituit de Ceausescu dupa 1968, un ofiter precum cel de la Timisoara trebuia sa inainteze Rapoartele sale pe linie ierarhica. Doar un sef mai mare ca el, de la Bucuresti, ii putea satisface ura.

Dupa 1989, ura unor ofiteri de Securitate s-a transferat asupra vedetelor politicii democratice.

Ramasi la conditia amarata de pensionari sau, in cazul unora, mai tineri, de simpli functionari, fostii ofiteri ar fi dat orice sa poata lovi un mare politician al momentului.

Actuala isterie a denuntarii trecutului le-a adus satisfactia atata timp neimplinita. Rapoartele lor agramate, intocmite de ei intre doua drumuri la Alimentara, sunt citite la televizor, reproduse pe prima pagina a ziarelor, comentate, interpretate mai ceva decat Cartea Sfanta. Personalitati de vaza ale momentului tremura la gandul ca textele scrise de fostii ofiteri vor iesi la iveala. Acolo unde ele au fost date publicitatii, personalitatile respective sunt lovite amarnic.

Dupa aproape doua decenii de la inmormantarea ei cu fast, Securitatea a devenit atotputernica.

Mai puternica de sute de ori decat pe vremea lui Ceausescu.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   securităţii

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de