Vindecare prin...credinţă!

De-a lungul timpului mulţi oameni m-au întrebat ce părere am despre existenţa sau inexistenţa vieţilor anterioare şi am avut întotdeauna un răspuns prudent, nu pentru că aş fi avut ceva de apărat prin prudenţă, ci fiindcă tocmai asta-i atitudinea reală pe care o trăiesc în legătură cu acest subiect. Religia ortodoxă exclude orice discuţie în legătură cu vieţile anterioare; poziţia ei este categorică, chiar vehementă, în sensul că spune un ”nu” mare conceptului de vieţi anterioare. Alte religii şi culturi spun un ”da” mare şi fiecare îşi apără poziţia cu diferite argumente. Există chiar pshiatri şi terapeuţi care au găsit căi de acces spre ceea ce se poate  numi ”viaţă anterioară” şi au izbutit să deblocheze traume sau blocaje, ce păreau insurmontabile în lucrul cu pacienţii lor. Recent am întalnit şi eu persoane care pare că s-au blocat psihologic tocmai din pricina credinţei că o situaţie de viaţă din care nu pot ieşi ar avea cauza în experienţe din vieţi anterioare. Adevărul este că o asemenea percepţie este – pană una alta – doar o problemă de credinţă. Cineva ne poate spune că nu ne putem găsi un partener de viaţă, o slujbă dorită, fericirea visată sau orice altceva ravnim, că suntem condiţionaţi de o ”energie a trecutului”, a unor experienţe din vieţi anterioare, că suntem predestinaţi să trăim mizer şi să nu sperăm într-o schimbare din pricina aceasta. În lipsa unor dovezi, primul lucru pe care ar fi sănătos să-l facem ar fi să punem sub semnul întrebării afirmaţii care nu pot fi verificate, căci credinţa noastră că suntem blocaţi poate deveni adevărata piatră de moară pentru schimbare, speranţă, încredere şi fericire.

Cum ne-a spus Isus, ”credinţa” noastră este puternică, ea ne poate îmbolnăvi sau vindeca. Credinţa că un trecut uitat ne poate ţine sub teroare şi ne împiedică să evoluăm, să trăim frumos şi să avem în viaţă măcar parte din ceea ce ne dorim este – poate – mai toxică decat ”trecutul însuşi”. Cu ajutorul ei noi putem proiecta ”vina” pentru eşecurile noastre sau pentru ceea ce nu schimbăm în noi înşine asupra unei vieţi trecute şi ne putem resemna, precum ciobănaşul mioritic, în sentimentul că suntem condamnaţi la dramă, la suferinţă şi la neputiinţă. Nu ne asumăm responsabilitatea alegerilor noastre din prezent, a greşelilor pe care le facem, nu înţelegem consecinţele propriilor noastre alegeri şi nu putem corecta adevăratele cauze ale problemelor, cum nu putem spera la apariţia unor consecinţe diferite în dinamica vieţii de zi cu zi. Cu ajutorul credinţei ”putem muta şi munţii din loc”, ne-a spus Isus şi, probabil, că sursa care ne-a dezvăluit această extraordinară putere nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Aşadar, şi dacă ar fi real că ceva din trecutul nostru ne trage în jos, credinţa că avem putere asupra oricărei condiţii umane, credinţa că putem schimba orice situaţie (sau măcar credinţa că ne putem schimba atitudinea interioară în faţa situaţiilor ce nu pot fi schimbate) este piatra de temelie a vindecării. Poate că tocmai de aceea avem de recuperat ”credinţa” pierdută, credinţa îm propria noastră putere, căci proiecatand vina undeva, fie în vieţi anterioare, fie în alte persoane, fie asupra unor forţe întunecate sau a unor puteri omeneşti incontrolabile ne cedăm puterea. ”Credinţa că putem” schimba circumstanţele vitrege, înţelegerea propriilor noastre greşeli de comportament, de gandire, de acţiune, schimbarea gandurilor, a comportamentelor şi a acţiunilor care ne-au dus într-o fundătură ne pot ajuta să ne responsabilizăm şi să credem că nimic nu-i pierdut şi că ”la Dumnezeu totul este posibil”. Forţa de vindecare aşteapă în noi s-o preluăm şi să credem că se poate. Dovadă că sunt oameni care se căsătoresc la 70 de ani, sunt oameni care fac şcoli la 60 de ani, sunt oameni care reuşesc să-şi împlinească visele la 17 ani sau la 80 de ani. Atunci, putem şi noi să găsim calea către relaţia pe care ne-o dorim sau către scopul spre care ne îndreptăm, dacă nu n eîmpiedicăm în credinţa că viaţa anterioară sau orice altceva ne poate bloca.