x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vineri, soldatilor nu le-a mai placut fasolea

Vineri, soldatilor nu le-a mai placut fasolea

de Tudor Octavian    |    15 Dec 2006   •   00:00
Vineri, soldatilor nu le-a mai placut fasolea
FASOLEA ARE O VIRTUTE IN PLUS, fata de celelalte legume: a produs anecdote. Una dintre ele e foarte desteapta si trimite la ideea ca mancarea e o forma de libertate, rareori pretuita ca atare. Luni - spune anecdota despre fasole - , soldatilor le-a placut fasolea. Marti, soldatilor le-a placut fasolea. Miercuri, soldatii au mancat toata fasolea din cazan si le-a placut. Joi, soldatilor le-a placut iarasi fasolea. Dar vineri, soldatilor nu le-a mai placut fasolea. Ciudati mai sunt soldatii! In ce chip mancarea poate fi o forma de constrangere, mi-am dat seama nu in anii de cantina, ci intr-o familie. In familia unui unchi din partea mamei, care facea braconaj noaptea pe Dunare, iar ziua vindea peste in cartier, invidiat fiind de toata lumea. "Mai, ce curaj au astia! Mai, ce bine o duc astia! Mai, ce bine mananca astia! Baga-n ei peste cat poftesc!" Propunerea a venit din partea unchiului: "De ce sa te duci la cantina si sa nu iei pranzul la noi?". Cum se stie, cel mai bun peste e acela pe care-l curata si-l gatesc altii. In prima zi, matusa mi-a umplut farfuria cu ciorba de crap. La sfarsit, m-a intrebat: "Ti-a placut? Ai mai vrea niste ciorba?". Cu perspectiva unui al doilea fel, am mai vrut putina ciorba. Si asta a fost tot. Nici un felu’ doi. In familia unchiului meu, toti mancau zi de zi aceeasi ciorba de crap. Zi de zi, saptamana de saptamana, luni de-a randul, poate si ani. N-am fost curios sa aflu daca mancasera numai ciorba toata viata. Desi le platisem pranzul pe o luna inainte, intr-o vineri am inteles de ce soldatilor nu le-a mai placut fasolea si mi-am luat cartela la o cantina.

DOUA GEMENE IN VARSTA, nebune, colinda tramvaiele si autobuzele dandu-se in spectacol. Te-ai astepta, fiind univiteline, sa fie si nebune la fel. Una insa vorbeste fara sir, iar cealalta tace aprobator tot timpul. Gemenele nu-si schimba niciodata rolurile. Nebuna cu panglica rosie acuza si blestema, cea cu panglica albastra da din cap spre toti cei care se uita la ele, cu un repros indelung exersat. Parc-ar spune: "Va veni si ziua cand o sa taca sora-mea si o sa vorbesc eu. Atunci sa vedeti ce-o sa fie!". Un domn, cu care ma inteleg din priviri, imi spune ca in orasul lui din Ardeal bateau odinioara strazile trei gemene nebune provenind din lumea buna. Una vorbea fara sir, a doua tacea pedepsind lumea cu mutenia ei, iar a treia canta. "Erau atat de dragute si de frumos imbracate - a mai zis domnul din Ardeal - , ca uneori ma intrebam daca nu cumva anuntau viitorul."

UN PRIETEN E NECONSOLAT. Strada lui se chema Indurarii si acum se numeste Recunostintei. "Mi-au trebuit 40 de ani - spune el - sa nu ma mai intreb ce-i cu indurarea asta, cine pe cine indura si de ce trebuie sa aiba indurarea o strada, iar acum hop cu recunostinta. Plec de acasa si vin acasa cu sentimentul ca trebuie sa-i fiu recunoscator cuiva si nu stiu cui. Macar de i-ar fi zis Strada Sfeclei. Salata de sfecla rosie e buna."

×
Subiecte în articol: editorial le-a plăcut fasolea soldatilor