x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vocea maestrului Calboreanu despica văzduhul

0
Autor: Florin Condurateanu 14 Mai 2019 - 08:15
Vocea maestrului Calboreanu despica văzduhul


„Moldova nu e a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri!”. Vocea maestrului Calboreanu pur şi simplu tuna legământul profetic cu glia, cu neamul, iar sala erupea în ovaţii când, în „Apus de soare”, poruncea Ştefan cel Mare. Glasul marelui actor al Naţionalului pătrundea în orice colţişor de suflet, înfiora, vocea Voievodului interpretat de Calboreanu în piesa lui Delavrancea se ducea hăt departe în istorie. Ce importantă e vocea monumentală a unui actor, este o înzestrare pe care o primesc unii de la mama lor şi de la Cer, i-a mângâiat o aripă de înger pe unii oameni să cucerească totul cu vocea lor profundă, caldă, care dă greutate cuvintelor. Au fost actori talentaţi, dar pe care nu i-a servit vocea, era firavă, piţigăiată, unii graseiau şi vorbele n-aveau statură impozantă. E drept că inteligenţa unor actori a transformat un defect al vocii mici, ca un firicel, în virtute, i-a personalizat ca pe meşterul a generaţii de actori cu voce fermecător intelectuală. E vorba de glasul inconfundabil al lui Radu Beligan. Ce fonfăită era vocea campionului comediei Birlic, dar smiorcăielile lui cu voce subţire din „D’ale carnavalului”, ca şi confesiuniule cu glas timid ale amploaiatului fără vise politice din „Titanic vals” sunt geniale. Teatrul românesc a avut actori cu voci de neuitat, dominatoare, bărbăteşti, fără stridenţe, catifelate, voci care-ţi rămân inconfundabile în urechi, în amintire. Vraca este un model de voce impresionantă. Mic de statură, actorul căpăta înălţime artistică prin vocea pătrunzătoare. Glas de istorie a etalat şi Gheorghe Cozorici. Ce replici pe aripi de voce memorabilă a spus în rolul cinematografic al lui Ştefan cel Sfânt! Voci teribile au arătat Constantin Codrescu, voce de neuitat are Iureş. Un glas puternic şi impresionant a avut actorul Emanoil Petruţ, cel care l-a jucat pe Tudor Vladimirescu. În capodopera „Mihai Viteazul”, actorul de neegalat Amza Pellea a suferit un necaz: i-a apărut un polip pe corzile vocale, care i-a stricat vocea. Când vorbea subţire, când gros, ca un adolescent cu glasul în schimbare. A fost dublat ca voce în „Mihai Viteazul” de glasul lui Emanoil Petruţ.

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de