x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vot PSD anti-Băsescu

Vot PSD anti-Băsescu

de Ion Cristoiu    |    27 Feb 2008   •   00:00

Preşedintele împarte pe cei din conducerea PSD în două tabere tranşante: băieţii buni şi băieţii răi



S-a spus şi s-a scris că votul zdrobitor obţinut de Adrian Năstase la recentul Consiliu Naţional al PSD a fost, în realitate, un vot anti-Geoană. Dacă ne gândim însă bine, el a fost şi un vot anti-Băsescu. Profitând de o decizie năstruşnică a Curţii Constituţionale din ianuarie 2005, Traian Băsescu s-a pronunţat public în dese rânduri asupra situaţiei din PSD. Încălcând nu numai Constituţia, dar şi normele minimei politeţi, domnul preşedinte a lansat calomnii mizere, a colportat bârfe de bodegă, a pus etichete şi, mai ales, şi-a dat cu părerea despre situaţia din PSD. De remarcat, înainte de toate, că PSD e formaţiunea asupra căreia Traian Băsescu s-a pronunţat public cel mai mult. Şi – fapt la fel de important – nu de pe poziţiile unui politician de Dreapta, ci de pe poziţiile a ceea ce am putea numi analist politic. Altfel spus, Traian Băsescu nu s-a referit la PSD în ansamblu, lansând aprecieri negative sau pozitive la adresa politicii de stânga a partidului, ci la grupările din PSD, la confruntările pentru putere, într-un cuvânt, la viaţa internă a formaţiunii. Adăugat conducerii directe făţişe a unui partid de pe scena noastră politică – PD-L –, amestecul brutal al preşedintelui în viaţa internă a unui partid reprezintă o abatere gravă de la poziţia de om deasupra partidelor, reclamată nu numai de Constituţie, dar şi de interesul naţional. Numai slăbiciunile lui Mircea Geoană, transferate partidului, au făcut ca PSD să nu sesizeze Curtea Constituţională faţă de această încălcare a Constituţiei.


Esenţa poziţiei lui Traian Băsescu faţă de PSD se regăseşte cel mai pronunţat în interviul acordat TVR la 27 septembrie 2007:

 "Traian Băsescu: Deci eu cred că PSD trebuie să se clarifice în interiorul lui, este pentru mine foarte clar că domnul Ion Iliescu nu l-a lăsat nici o clipă pe Mircea Geoană să conducă partidul, să fie liderul partidului, şi autoritatea lui Mircea Geoană a fost tot timpul sabotată ori de negocierile lui Viorel Hrebenciuc, ori de autoritatea pe care încă o are Ion Iliescu.


Realizator: Eu insist: şi dacă totuşi ar dispărea din partid mâine domnii Iliescu, Hrebenciuc, v-aţi înţelege mai bine cu domnul Geoană? Haideţi să...

Traian Băsescu: ... Nu au cum să dispară mâine, dar trebuie recunoscut.


Realizator: Poimâine?

Traian Băsescu: Perspectiva PSD este, dacă până la alegeri îşi face acea curăţenie de care este nevoie, să devină un partener fezabil de guvernare şi, ca preşedinte în funcţie, pentru că spre ghinionul multora voi fi preşedinte în funcţie şi la următoarele alegeri legislative, voi desemna încă un premier şi voi contribui la formarea guvernului, dacă scapă de ancorele lor din trecut, de a face politică de gen Viorel Hrebenciu, de a fi întotdeauna un adversar al evoluţiilor democratice, cum este Ion Iliescu... Scăpând de oameni de acest tip, PSD devine un partid cu care se poate lucra.

Realizator: Asta înseamnă curăţenie, înţeleg?

Traian Băsescu: Curăţenie. Este de altfel miza cu care Mircea Geoană a câştigat alegerile în PSD. Valul tânăr de politicieni din PSD l-a susţinut pentru acest lucru, ca de altfel şi politicienii ardeleni".



Am transcris nu numai intervenţia lui Traian Băsescu, dar şi tot dialogul, pentru că acest fragment cuprinde, într-o formă concentrată, nu atât referirile publice la PSD ale lui Traian Băsescu, cât şi interesele ascunse faţă de acest partid. Aşa cum se vede din acest citat, preşedintele împarte pe cei din conducerea PSD în două tabere tranşante: băieţii buni şi băieţii răi. Băieţii buni sunt înainte de toate cei din aşa-zisul Grup de la Cluj: Vasile Dâncu, Ioan Rus, Vasile Puşcaş. La un dialog anterior, cel de la 3 iulie 2007, de la Realitatea TV, o spune explicit: "Trebuie să recunosc că am apreciere pentru Rus, pentru Dâncu, pentru Puşcaş... Sunt oameni cu care poţi discuta". În viziunea lui Traian Băsescu, băieţii buni sunt cei care vor "să reformeze" partidul, "să facă curăţenie".


Ce înseamnă să reformeze partidul? Să modernizeze modul de acţiune al PSD, să-l racordeze la Stânga Europeană, să-i dea tăria unui crez? Nici vorbă. Prin reforma asumată de aşa-zisul Grup de la Cluj se înţelege înlăturarea din PSD a lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc. Aceştia sunt băieţii răi pentru Traian Băsescu. La Consiliul Naţional băieţii răi şi-au întărit spectaculos puterea în PSD.  Spre disperarea băieţilor buni (l-am auzit marţi, 26 februarie 2008, la RRA pe desenatorul de liniuţe Vasile Dâncu bătând câmpii despre aşa-zisa reformă din PSD), dar şi a lui Traian Băsescu.

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial psd