x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Zestrea de amintiri a lui Adrian Năstase

Zestrea de amintiri a lui Adrian Năstase

de Florin Condurateanu    |    21 Ian 2020   •   07:35
Zestrea de amintiri a lui Adrian Năstase

Abia se înfăptuise cu preț de sânge schimbarea de macaz istoric pentru România şi s-au bulucit scenele de răzmeriță din 13-15 iunie 1990, fum din incendieri, înfruntări de stradă şi guvernul a căzut. La sesiunea ONU în America eram reprezentați de ministrul de externe Adrian Năstase, care este înştiințat de către soție, de Dana Năstase, de schimbările din Bucureşti şi răsturnarea guvernului Roman. Derutat de instabilitatea ivită, Adrian Năstase îi trimite un bilețel secretarului de stat al SUA James Becker, care-l simpatiza pe tânărul ministru de externe român, şi îl roagă să-i dea un sfat. În pauza Adunării ONU, numărul doi al Americii află că a fost dărâmat guvernul şi Năstase îi spune că nu ştie cum să procedeze, nu mai reprezenta un guvern, care era plecat. Secretarul de Stat al SUA îl povățuieşte pe Adrian Năstase: „Rămâi şi relatează adevărul despre evenimentele din România”. În timpul guvernării, Adrian Năstase a reuşit intrarea noastră în NATO şi încheierea tuturor capitolelor de aderare a României la Uniunea Europeană. 

Se afla în vizită la preşedintele american Clinton, când a mai avut o surpriză. În timpul convorbirilor, a năvălit
în birou câinele preferat al preşedintelui american, dulăul îți aducea palpitații. În emisiunea mea l-am invitat pe Adrian Năstase să-mi povestească o scenă din culisele întâlnirilor cu conducătorii de țări. „Un exemplu, ne oferim reciproc daruri, iar premierul Austriei mi-a dat acest ceas, la care observi un petic mic colorat în dreptul orei 6. Este o bucățică din afişul cu care poetul român din Comăneşti, Tristan Tzara, a lansat la Viena curentul literar dadaismul”. Tatăl lui Adrian Năstase, profesorul, a absolvit celebrul Liceu Militar Mânăstirea Dealului, a fost preşedintele şefilor de promoție de la pretențioasa şcoală din vecinătatea Târgoviştei. Slujitor al Ţării ca şi fiul prim-ministru, profesorul Năstase senior preda artileria la şcoala de ofițeri de la Braşov. În ziua de 23 august 1944, cu cei 20 de elevi şi două-trei tunuri de şcoală, profesorul Năstase, tatăl lui Adrian Năstase a ținut pe loc un regiment nemțesc înarmat cu tancuri şi tunuri, care se retrăgea din Bucureştiul în insurecție.

×