Zid!

Pe mine zidul nu m-a oprit să fac sau să spun. Zidul m-a îndemnat să mărturisesc! Nu mă-ntreba dacă am fost sincer. Eu nu pot altfel.

Pe mine zidul nu m-a oprit să fac sau să spun. Zidul m-a îndemnat să mărturisesc! Nu mă-ntreba dacă am fost sincer. Eu nu pot altfel.

M-ar durea rănile nevindecate încă, m-ai ghici din prima şi nu vreau să ai nici un motiv să mă ai la mână cu ceva. Fiecare dintre noi are un zid. Fie în faţa lui, fie în jurul lui, dar de cele mai multe ori deasupra lui! Poţi să-l vezi, poţi să-l ignori, el oricum există! Zidul spune multe dacă ai stare şi vrei să-l auzi, nu să-l asculţi, că el nu ţi se adresează niciodată. El nu e o piedică în drumul tău, nu e nici un capăt, nici un sfârşit. Zidul poate fi simplu, şi o eliberare... atunci când poţi găsi comunicarea. Eu nu am decât o şansă. Să fiu sincer, foarte sincer cu tine, şi voi fi. Zidul acela m-a învăţat să mă rog... că oricât de mult am vrut s-o fac, dacă nu am avut îngăduinţă, nu am reuşit. N-ai trăit sentimentul ăsta?... Să vrei să te rogi şi să nu poţi? Da, e un chin, dar suportabil! O iei de la capăt, şi iar, şi iar... până încerci ameţeala aceea dulce care-ţi îngăduie să poţi spune dincolo! Să ştii că regăseşti ecoul... că undeva ţi se opresc cuvintele ca pe o tavă ţinută de îngeri. Când se umple tava, îngerii dau stelelor de ştire, şi din esenţa cuvintelor rostite de oamenii care se roagă cu credinţă şi cu lacrimi, cu umilinţă şi cu durere, cu senin şi cu speranţă... apare în zori lumina care luminează zidul ros de timp şi de ploaia uitării... sau de priviri sfredelitoare, când vrei să afli cu orice preţ, dar nu ridici capul către cer, că nu se cade... doar atingi cu privirea fiecare cărămidă... poate ţi se îngăduie să-ţi afli liniştea, liniştea aceea, odihna aceea, pacea!

CALEA SPRE LUMINĂ. Omul, prin natura lui, e curios din fire, tare curios. Ce, tu nu gândeşti, în intimitatea ta, că s-ar putea să nu fie nimic Dincolo? Poţi să crezi orice, numai de existenţa lui Dumnezeu să nu ai vreo îndoială! Zidul e prea înalt să mai vezi ceva dincolo de el. Poţi uneori privi prin el, dar nu te-aş sfătui să încerci! E prea riscant curajul spre a o face fără îngăduinţă!... că doar trebuie să ai o revelaţie, şi revelaţia nu vine când vrei, nu vine când o ceri... te poţi ruga mult şi bine, ea te atinge doar atunci când inima, mintea şi sufletul sunt un tot, un întreg, o entitate în zbor către ancestral!... doar ştii că revelaţia este iluminare! Te poţi sălta pe vârfuri cât vrei, poţi pune cărămidă peste cărămidă pentru a te putea ridica singur spre a vedea ceva dincolo de zid... nu vei putea! Nimeni nu se poate ridica, nimeni nu-şi poate depăşi propria măsură nici măcar cu un milimetru! Aşa poţi deveni, iată, propriul tău prizonier, într-o lume închipuită de tine, colorată în culori alese doar de tine, fără a-ţi trece prin minte că, dacă te întorci, poţi vedea cât de liber eşti, cât de liber poţi să fii... dar nu faci nici măcar un pas către libertatea ta, te întorci zâmbind cu faţa către zid şi continui să te rogi!... zidul ca o cale spre lumină, lumina ca o cale spre cer, cerul ca o cale deschisă şi ţie oricând! Ai grijă să nu găseşti un zid gros şi rece la capătul drumului!