x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Zumzetul de albine şi mămăliga ţărănească

Zumzetul de albine şi mămăliga ţărănească

de Florin Condurateanu    |    13 Sep 2017   •   07:44
Zumzetul de albine şi mămăliga ţărănească

Unii dintre artişti simt nevoia unor momente de relaxare, în care să se dăruiască unor hobby-uri în stare a le ademeni muza pentru obţinerea aplauzelor. Alţii nu se dau în vânt după pasiuni colaterale, îşi umplu rezervorul de inspiraţie, îşi descuie casetuţa cu trăiri dacă stau la şuetă cu alţi artişti. Amorsarea talentului se face prin veritabile vase comunicante la mesele unde se adună pentru taifasuri boema scenei şi ecranului. Excelentul Dorel Vişan se retrăgea în liniştea cu zumzet de albine, îşi odihnea sufletul în prisaca unde se îngrijea de viaţa acestor vietăţi harnice, organizate perfect, gata de sacrificiu pentru prosperitatea familiei din stup. Asta îi mângâia inima Senatorului Melcilor, întruchipat de Maestrul Vişan. Când nu “alintă” albinele, Dorel Vişan scrie poezie şi aforisme, când nu are condeiul între degete, se delectează cu paginile cărţilor. Dorel Vişan istorisea cu sfătoşenia cronicarului, migălind la “RMN-ul” epocii. Culmea, Vişan, ardeleanul pursânge, a fost ales să-l întruchipeze pe moldoveanul până la măduva osului Ion Creangă în filmul “Un bulgăre de humă”. Deşi regizorul era mulţumit de cum decurg filmările, doritorul de perfecţiune Dorel Vişan simţea că ceva îi lipseşte scriitorului din Humuleşti în interpretarea lui. Era cât pe ce să renunţe la rol, dar a cerut să i se croiască o “cămeşă” largă ca a lui Creangă, a îmbrăcat-o şi din acel moment personalitatea lui Creangă a fost excelent “pictată” de maestrul Dorel din Cluj. Ştefan Iordache îşi limpezea simţămintele după numeroasele roluri săpând cu cazmaua în rândurile de viţă-de-vie însămânţate tot de mâna lui în curtea casei ţărăneşti de pe malul Snagovului. Îşi muta sufletul în atmosfera unei gospodării ţărăneşti. Ştefan Iordache învârtea mămăliga în ceaunul pus pe soba de lut din camera de la ţară cu scăunele pitice cu trei picioare, din fundul curţii. Gustând din obiceiurile de ţăran, Iordache putea să-l joace inegalabil pe Richard al III -lea şi pe profesorul hăituit politic din “Cel mai iubit dintre pământeni”. Draga Olteanu-Matei îşi încuraja aripile pentru zbor în actorie scriind scenarii de film. A scris scenariul de film după bijuteria literară “Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu. Draga a desenat şi decorurile, şi veştmintele din lumea fetiţei de poveste. Familia Sadoveanu, având în jilţul principal pe doamna Profira Sadoveanu, a lăudat scriitura marii artiste Draga Olteanu-Matei.

 

×