x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Coafura de anii '50 a "Doamnei de Fier", trendul anului 2011

Coafura de anii '50 a "Doamnei de Fier", trendul anului 2011

14 Feb 2011   •   17:34
Coafura de anii '50 a  "Doamnei de Fier", trendul anului 2011
Sursa foto: /REUTERS

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a devenit sursă de inspiraţie în ceea ce priveşte modul de aranjare a părului în 2011, graţie coafurii ei "sculptate".

Margaret Thatcher era celebră, în perioada în care s-a aflat la conducerea Marii Britanii, pentru coafura ei "sculptată", dar nu a fost niciodată privită ca un simbol al stilului. Însă, la ora actuală, coafura fostei "Doamne de fier" a devenit din ce în ce mai cerută în saloanele din Marea Britanie, informează contactmusic.com, preluat de Mediafax.

"Au venit oameni care ne-au cerut o coafură sculptată, ca cea a lui Margaret Thatcher. Considerăm că acesta ar putea fi unul din trendurile majore ale lui 2011, care are la bază stilul conservator al anilor '50, lansat de serialul «Mad Men». Nu este un stil numai pentru înalta clasă, ci poate fi văzut şi pe străzile din New York sau Londra", a declarat Jamie Stevens, un stilist renumit.

Margaret Thatcher este prima femeie din istorie care a fost desemnată premier al Marii Britanii, fiind, totodată, lider al Partidului Conservator. Margaret Thatcher a demisionat din ambele funcţii în 1990, după ce a condus destinele Marii Britanii timp de 11 ani.

În prezent, la Hollywood este în pregătire un film despre viaţa şi cariera acesteia, rolul ei urmând să fie jucat de actriţa americană Meryl Streep.

×
Subiecte în articol: fashion margaret thatcher meryl streep