x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun 500 de milioane de poziţii pentru dame

500 de milioane de poziţii pentru dame

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    06 Sep 2007   •   00:00
500 de milioane de poziţii pentru dame

Dacă cineva te aude că alături in aceeaşi propoziţie cuvinte ca "dame" şi "joc", o să spună cu siguranţă despre tine că eşti misogin. Şi totuşi...

Dacă cineva te aude că alături in aceeaşi propoziţie cuvinte ca "dame" şi "joc", o să spună cu siguranţă despre tine că eşti misogin. Şi totuşi...

Ştiinţa jocului. Căci există - şi nu de ieri, de azi - şi o astfel de ştiinţă. Să fii plătit ca să te joci! Foarte tare, cum zice amicul! Iar studiul jocului, mai precis a cauzelor psihologice pentru care cineva se angajează in orice fel de joc, de la cele de noroc şi pănă la umilul solitaire, este, paradoxal poate, o treabă extrem de serioasă. Cel puţin aşa afirmă cei care iau bani pentru asta.
Planul psihologic nu este insă singurul in care are aplicaţii domeniul "gameologiei". Iar dacă matematica a avut un rol devastator in viaţa ta de licean - liceu, cimitir al tinereţii mele, spunea Bacovia -, nu acelaşi lucru se poate afirma şi despre ştiinţa jocului. Aici problema se complică... Că inţeleg de ce joci. Pricep şi cum. Dar, mă rog, de ce pierzi...?
Astszi computerul poate incheia jocul perfect! Dar asta nu inseamnă şi că va căştiga. Pentru că după incheierea unui experiment inceput acum aproape 20 de ani, specialiştii in ştiinţa jocului au ajuns la concluzia că dacă ambii adversari fac mutările perfecte, orice joc se va incheia cu o remiză. Şi totuşi… 20 de ani… S-au cam jucat cu banii cetăţeanului.
Sau aşa ar spune cărmaciul! Căci cei care au studiat chestiunea jucăuşă, afirmă că, de dragul frumuseţii jocului cel puţin, e bine să nu te pricepi prea bine la el. Poate de aceea se şi spune că nu-ncap doi pe locu-ntăi. Sau o fi inventat-o diriga mea ca să nu mă oftic că n-am luat premiu in clasa-ntăi...?

De-ale damelor. Nu sunt misogin! Remarc doar calităţile unice, specifice, biologic irepetabile şi chiar irefutabile, sexului tare! Dar nu despre asta este vorba… Cu toate acestea despre dame, numai cu respect… Mai ales cănd sunt nişte exemplare mici, rotunjoare, fie ele albe sau negre, care stau cuminţele acolo unde le pui! Adică pe tabla pe care se dă lupta in jocul de dame… Că-n rest… Iar despre cum (se) joacă damele cu noi…
Din 1994 şi păna acum computerele au bătut oponenţii umani, odată cu apariţia programului Chinook care a căştigat campionatul mondial de dame. Soft-ul, conceput de programatorul Jonathan Schaeffer, de la Universitatea Alberta din Edmonton, folosea acelaşi mod de găndire cu al jucătorului uman, adică de a alege cea mai eficientă mutare raportată la cel mai mic risc cu putinţă. Dezvoltat in timp, programul a fost acum modificat pentru a calcula numărul de mutări posibile in timpul unui joc de dame.

Din joacă la genetică. Conceptual extrem de simplă, sarcina propusă a ridicat insă serioase probleme de logistică datorită multitudinii de date ce trebuiau gestionate. Astfel, incepănd cu 12 piese aşezate pe o tablă ca cea de şah, făcănd mutările ideale, jocul va insuma in finalul său - printr-o remiză! - un număr de 5 x 1020 mutări. Astfel, incepănd din 1989, Schaeffer a folosit 200 de coputere legate in reţea pentru a avea atăt spaţiu de stocare a detelor, căt şi capacitate informaţională. "Am impins atunci la maximum limita pănă la care computerele pot prelucra date", spunea el. "Dacă am fi inceput acum, cănd computerele sunt mult mai rapide, poate nu ar fi durat atăt".

"Este o muncă extraordinară", remarca Ken Thompson, cel care in 1983 a dezvoltat primul joc de şah pentru computer şi care speră ca programul conceput de Schaeffer să poată fi folosit şi in analiza altor jocuri, cu mult mai complexe, ca şahul sau go-ul.
Cu toate acestea, inovaţiile din domeniul soft şi harware pe care echipa sa le-au adus sistemului, sunt acum utilizate de bioinformaticieni in gestionarea cantităţii uriaşe de dater produse in timpul secvenţierii genomului uman.
Să fii plătit ca să te joci! Foarte tare!

×
Subiecte în articol: magazin