x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun A fost confirmată publicarea în Danemarca a unei cărţi cu caricaturile lui Mahomed

A fost confirmată publicarea în Danemarca a unei cărţi cu caricaturile lui Mahomed

29 Sep 2010   •   00:00

Lansarea unei cărţi cu cele 12 caricaturi controversate ale lui Mahomed, realizate de un ziarist, va avea loc joi, aşa cum s-a prevăzut, în pofida unor ameninţări teroriste în Danemarca, informează AFP, citată de Agerpres.



"Cartea va apărea aşa cum s-a prevăzut, cu o fotografie a primei pagini a ziarului Jyllands-Posten cu caricaturile lui Mahomed", a declarat  directorul editurii Jyllands-Posten, Karsten Blauert, care publică lucrarea intitulată "Tirania tăcerii". "Totul decurge conform planului, nimic nu se va schimba", a spus el, răspunzând la o întrebare despre alte posibile reacţii aprinse la lansarea cărţii lui Flemming Rose. Redactor şef, în acea perioadă, al rubricii culturale din ziarul Jyllands-Posten, ziaristul danez este la originea publicării în ziar, în 2005, a 12 caricaturi controversate ale lui Mahomed, lucru care a declanşat vii proteste în 2006. Scriitorul a respins orice intenţie de provocare prin noua sa carte, afirmând în cotidianul Politiken că nu face "decât să spună povestea celor 12 desene, pentru a le pune într-un context (general) asupra imaginilor aşa-zis jignitoare".

Prin această carte de 499 pagini, Flemming Rose, ameninţat în repetate rânduri cu moartea, "încearcă să declanşeze o dezbatere mai largă despre legile asupra ofensei în lume, care să vizeze crimele de lezmajestate, negarea Holocaustului, rasismul şi jignirile".

Un kurd irakian, arestat provizoriu în Norvegia, fiind bănuit că a pus la cale un atentat, alături de alţi doi suspecţi, a mărturisit că a plănuit un atac împotriva Jyllands-Posten, ţinta ameninţărilor islamiste de la publicarea caricaturilor în 2005, a anunţat marţi poliţia norvegiană, citată de AFP.

×
Subiecte în articol: lumea