x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun A fost raţionalizată cantitatea de îngheţată servită deţinuţilor de la Guantanamo Bay

A fost raţionalizată cantitatea de îngheţată servită deţinuţilor de la Guantanamo Bay

27 Sep 2010   •   00:00

Mâncarea deţinuţilor de la Guantanamo Bay a constituit o vreme o problemă controversată, iar acum închisoarea americană raţionalizează cantitatea de îngheţată, scrie Daily Mail citat de Agerpres



Desertul rece este de acum atent măsurat, fiecare din cei 147 de deţinuţi putând primi o singură îngheţată. Carol Rosenberg, ziarist la The Miami Herald, a fotografiat un frigider din Guantanamo, cu două afişe pe care se poate citi "Hrană pentru deţinuţi" şi "Numai o îngheţată la fiecare deţinut!". Rosenberg a spus că a găsit acest frigider "cu mâncare pentru deţinuţii din Guantanamo în Camp 6, cea mai populată închisoare a bazei Marinei americane, cu aproape 90 de deţinuţi, pe 23 septembrie 2010".

Această informaţie apare după o lungă dezbatere asupra felului în care sunt hrăniţi deţinuţii din Statele Unite bănuiţi de terorism, mâncarea insuficientă pe care ar fi primit-o în trecut făcând obiectul reclamaţiilor asociaţiilor de apărare a drepturilor omului. "Din recentele informaţii postate recent pe website-ul închisorii reiese că cei 147 de deţinuţi suspectaţi de terorism primesc hrană de 5 500 - 6 000 calorii pe zi", arată Rosenberg. Însă unii deţinuţi spun că supravieţuiesc cu greu cu mâncarea pe care o primesc, iar alţii au încercat să atragă atenţia făcând greve ale foamei.

Ziaristul se întreabă care sunt motivele raţionalizării îngheţatei la Guantanamo Bay, considerând că se încearcă astfel reducerea cheltuielilor, încheie Daily Mail.

×
Subiecte în articol: lumea