Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider, a atins, în această dimineaţă, un nou record de viteză, a declarat Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN), care foloseşte acest instrument pentru a descifra secretele naşterii universului.
"LHC a devenit, astăzi (luni, n.r.), cel mai puternic accelerator de particule, după ce a accelerat cele două fascicule de protoni la o energie de 1,18 teraelectronvolţi (TeV), la primele ore ale dimineţii", se indică în comunicatul emis de CERN.
"E fantastic. Totuşi, vom continua să avansăm pas cu pas şi mai avem multe de făcut înainte de a putea spune că facem fizică în 2010. Îmi voi păstra şampania la rece până atunci", a declarat Rolf Heuer, directorul general CERN.
Până în prezent, recordul a fost deţinut de un concurent al CERN, institutul FERMILAB din Chicago (Statele Unite), care reuşise să atingă o viteză de 0,98 TeV, în anul 2001.
În 2010, CERN are ca obiectiv creşterea energiei fasciculelor de protoni, pregătind o coliziune la energia de 7 TeV (3,5 TeV pentru fiecare fascicul), această valoare reprezentând de trei ori şi jumătate puterea maximă a acceleratorului deţinut de institutul american FERMILAB, informează AFP, citată de Mediafax.
Operat de Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN), LHC este cel mai mare accelerator de particule din lume şi va crea condiţii similare momentelor de după Big Bang.
Cercetătorii vor încerca să identifice, în cadrul experimentului, bosonul Higgs, o particulă sub-atomică, instabilă, numită şi "a lui Dumnezeu", crucială pentru înţelegerea fizicii actuale, pe care mulţi au studiat-o fără să o fi văzut vreodată. De asemenea, specialiştii vor să studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) şi energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN vor, de asemenea, să studieze misterele materiei şi anti-materiei.
Aflat într-un tunel de 27 de kilometri, la 100 de metri adâncime sub graniţa franco-belgiană, LHC foloseşte circa 1.200 de magneţi superconductori pentru a dirija razele de protoni şi pentru a le face să circule în interiorul tunelului cu viteza luminii. În plus, în anumite regiuni ale tunelului, razele de protoni intră în coliziune cu energii enorme.
În locurile în care au loc ciocnirile se află aparatură specială care măsoară interacţiunea razelor de protoni pentru a descoperi informaţii care ar putea impinge mai departe frontierele cunoaşterii.
Cei patru detectori principali din cadrul LHC sunt Atlas, Compact Muon Solenoid (CMS), Alice şi LHCb. Atlas şi CMS sunt detectori multifuncţionali, în timp ce Alice şi LHCb sunt proiectaţi pentru cercetări ştiinţifice specifice.
Inginerii au repornit LHC pe 20 noiembrie, la 14 luni după producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, pe 10 septembrie 2008. Prima pană a avut loc la 48 de ore după lansarea acceleratorului, în timp ce cea de-a doua, foarte gravă, a provocat distrugerea a 53 de magneţi, care au necesitat reparare sau înlocuire.
Celebrul dispozitiv ştiinţific a fost oprit pe 19 septembrie 2008. În perioada în care LHC a fost reparat, noi sisteme de securitate au fost instalate de-a lungul acestui cilindru de 27 de kilometri.
Construirea LHC a necesitat peste 12 ani , mobilizând peste 7.000 de fizicieni şi investiţii de circa 3,76 miliarde de euro.
