x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Adela Popescu, sărbătorită în clubul iubitului

Adela Popescu, sărbătorită în clubul iubitului

de Adriana Paduraru Vaduva    |    16 Oct 2009   •   00:00
Adela Popescu, sărbătorită în clubul iubitului

Adela Popescu, alias Aniela, şi-a serbat ziua de naştere în clubul Tribute, deschis de curând de iubitul ei, Marius Kalmar.



Deşi a ajuns la petrecere cu întârziere, pentru că a avut filmări în Buftea, frumoasa actriţă nu a ratat nici un moment şi s-a distrat alături de zeci de prieteni veniţi să îi ureze la mulţi ani. "A fost cea mai mare petrecere pe care am organizat-o de la majorat până acum şi m-am simţit excelent. Nu mi-am propus să chem un anumit număr de oameni, i-am invitat pe cei apropiaţi şi, când am ajuns în club, am realizat că Dumnezeu m-a binecuvântat cu foarte mulţi prieteni", a declarat Adela.

×
Subiecte în articol: magazin